Antena Căutare

Actorul Gaspard Ulliel a murit la vârsta de 37 ani. Celebrul actor a decedat din cauza unui accident la ski

Celebrul actor Gaspard Ulliel a decedat la vârsta de 37 ani din cauza unui accident la ski.

Faimosul actor a murit la vârsta de 37 ani în urma unui accident la ski petrecut în Franța. | Profimedia

Familia actorului a făcut anunțul teribil, lăsând milioane de fani îndurerați la aflarea veștii că celebrul actor a murit într-un accident.

Se pare că accidentul la ski a avut loc ieri, 18 ianuarie 2022. Actorul, care e un schior foarte bun, s-a ciocnit pe pârtie de un alt schior, atunci când panta pe care se afla s-ar fi intersectat cu o altă pârtie, potrivit Le Parisien.

Gaspard Ulliel a decedat din cauza unui accident

Un echipaj de medici de laa CRS Alpes a ajuns imediat pe pârtie la Gaspard Ulliel, potrivit News. Când salvatorii au ajuns, actorul era inconștient. Cadrele medicale au luat decizia de a-l transporta de urgență la spitalul din Grenoble, după ora 17.00.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mărturia soției lui Bob Saget după moartea actorului. Ce a dezvăluit familia despre moartea lui bruscă

Medicii erau rezervați încă de la sosirea lui la spital în ceea ce privește starea lui de sănătate. La scurt timp, actorul a decedat, iar CRS Alpes a deschis o anchetă pentru a investiga ce s-a întâmplat, de fapt, pe pârtie.

Cariera de succes a lui Gaspard Ulliel

Celebrul actor în vârstă de doar 37 ani era fiul unor stiliști. El a inetrpretat rolul celebrului creator Yves-Saint Laurent în filmul regizat de Bertrand Bonello în 2014. Trei ani mai târziu, în 2017, Gerard a câștigat premiul Cesar pentru cel mai bun rol, după ce jucase în filmul „Juste la fin du monde” de Xavier Dolan.

Gaspard s-a remarcat prin talentul său actoricesc care i-a adus numeroase roluri apreciate în producții de succes precum Moon Knight, film Marvel, Hannibl Rising, A Very Long Engagement și multe altele.

Citește și: Betty White a murit cu doar câteva zile înainte de a împlini 100 ani. Ce s-a întâmplat

Actorul născut în suburbia Parisului s-a remarcat încă din copilărie, datorită pasiunii sale imense pentru cinematografie. Gerard a absolvit Universitatea Saint-Denis acolo unde studiase cinematografia.

Ulliel a început să joace încă de când era în școală, apărând în celebrul film Une Femme En Blanc. Talentul său actoricesc a fost descoperit de regizorul Michel Blanc, cel care i-a oferit un rol în filmul Embrassez qui vous voudrez (2002).

De atunci, Gerard Ulliel a început să strălucească, având numeroase roluri memorabile, și va continua să o facă dincolo de stele. Actorul lasă în urmă un fiu în vârstă de 5 ani, pe care îl avea din relația cu modelul Gaëlle Piétri.

Conchita Wurst, schimbare neașteptată de look. Cum arată la 8 ani de când a câștigat Eurovision... Cum arată Elena Gheorghe nemachiată, la 36 de ani. Artistei nu i-a fost teamă să se lase fotografiată așa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui: „Acum așteaptă…”
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x