L-a cucerit definitiv, iar acum își dorește să meargă alături de ea la altar. Vorbim de Bogdan Vlădau, cel care a anunțat că în curând își va pune pirostriile.
"Burlacul" a fost prins în mrejele Ginei, femeia care a reușit să-l facă bărbat de casă. Printre altele, iubita se ocupă și de imaginea lui Vlădău și are grija ca acesta să fie tot timpul impecabil.
"Eu nu sunt aşa în trend. Adică, mă îmbrac aşa cum îmi place şi cum mă simt bine, indiferent că se poartă sau nu. Gina este cu ochii pe mine şi mă consiliază de cele mai multe ori. Îmi spune ce se potriveşte şi acum. Noi, bărbaţii suntem mai neglijenţi, uneori, din punctul ăsta de vedere. Pentru asta sunt femeile”, a declarat Bogdan Vlădău.
Lana del Rey a cântat pe gratis la nunta lui Kim Kardashian... Monica Gabor, alături de Paris Hilton pe covorul roz! Românca a ajuns unde nici nu visa vreodată!...