Antena Căutare

Cine este soția lui Dan Diaconescu și ce diferență de vârstă există între ei. El și Emilia Bățău au o fiică

Dan Diaconescu a venit pe lume pe 9 decembrie 1967, la Caracal. El este căsătorit cu Emilia Bățău și împreună au o fiică, Dona Milena. Iată cine este femeia și ce diferență de vârstă există între ei.

Dan Diaconescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Procurorii îl acuză că ar fi avut relaţii sexuale cu două fete care au împlinit 16 ani pe parcursul comiterii faptelor.

“La data de 15 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi săvârşit două infracţiuni de act sexual cu un minor şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile. Astfel, în perioada septembrie 2020-septembrie 2021, acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore, care, pe parcursul comieterii faptelor, împliniseră vârsta de 16 ani”, a transmis IPJ Constanţa.

Citește și: Dan Diaconescu are probleme financiare. Cum și-a pierdut vila de 2 milioane de euro din Primăverii

Reținerea lui Dan Diaconescu vine la 5 ani de la eliberarea lui din închisoare, unde a ispășit pedeapsa pentru șantaj. Se pare că problemele continuă pentru acesta, căci, pe lângă acuzațiile care au șocat, recent au apărut informații că omul de televiziune are și probleme financiare. El a pierdut o vilă în valoare de 2 milioane de euro în cartierul Primăverii, București.

Până la acest moment, familia lui Dan Diaconescu nu a oferit nicio informație. Soția lui și fiica Dona au ezitat să se afișeze public, ambele fiind foarte discrete. Fiica celor doi are 18 ani, pe când Emilia Bățău are 55 de ani.

Cine este soția lui Dan Diaconescu și ce diferență de vârstă există între ei

Dan Diaconescu și Emilia Bățău sunt împreună de aproape 35 de ani. Cei doi au o fiică, Dona, care este studentă. Nici Emilia nu este străină de problemele cu justiția.

În 2020, aceasta a ajuns în atenția presei după ce a fost executată silit în urma unui proces cu o agenție imobiliară de la malul mării. Procesul n-a durat prea mult timp, iar pe 14 ianuarie 2020, când a avut loc primul termen, s-a decis evacuarea ei din imobilul din Constanța.

Cu toate acestea, Emilia Bățău nu a evacuat imobilul și astfel s-a ajuns la Poliție și Jandarmerie. Instanța a decis autorizarea intrării în casă cu ajutorul polițiștilor și jandarmilor, conform Spynews.

Citește și: Casa lui Dan Diaconescu, percheziționată. Fostul patron OTV s-a ascuns când au descins mascații. Ce acuzații grave i se aduc

Potrivit sursei menționate, femeia, care a figurat ca debitor în dosarul înregistrat pe 7 ianuarie 2020 la Judecătoria Sectorului 1 București, a cumpărat sau a închiriat imobilul cu pricina și nu și-a achitat datoria față de agenție. Agenția imobiliară, creditorul în dosar, se ocupă că vânzări și închirieri de case și apartamente în Constanța, Năvodari și Mamaia.

În afară de acest eveniment neplăcut din viața doamnei Diaconescu, nu au mai existat alte apariții în presa de scandal.

În ciuda faptului că Dan Diaconescu este mereu în lumina reflectoarelor și îi place să epateze prin frecventarea unor locații de lux, dar și prin mașinile pe care le conduce, Emilia Bățău este o fire mai discretă și nu apare atât de des.

Andreea Bălan, prima reacție după ce s-a zvonit că are o relație cu Jador. Ce spune vedeta despre viața ei amoroasă... Cum arată vila în care Gabriela Cristea și Tavi Clonda locuiesc alături de fetițele lor. Cât ar valora locuința celor do...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adrian Mutu, declarație de dragoste superbă pentru soția lui, Sandra. Ce spune despre copiii lui
Adrian Mutu, declarație de dragoste superbă pentru soția lui, Sandra. Ce spune despre copiii lui
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, prima reacție după decizia instanței în procesul cu Claudia Pătrășcanu. Ce au hotărât judecătorii
Gabi Bădălău, prima reacție după decizia instanței în procesul cu Claudia Pătrășcanu. Ce au hotărât...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x