Antena Căutare

Daniel Radcliffe, cunoscut pentru rolul vrăjitorului Harry Potter, nu se ferește de controverse! În ce s-a implicat actorul

Daniel Radcliffe, cunoscut din franciza cinematografică „Harry Potter”, va reveni pe Broadway în spectacolul de teatru „The Lifespan of a Fact”, ce are la bază o piesă care urmăreşte controversa creată în jurul unui eseu al lui John D’Agata despre sinuciderea unui adolescent din Las Vegas.

Actorul Daniel Radcliffe, cunoscut pentru interpretarea protagonistului francizei cinematografice „Harry Potter”, va reveni pe Broadway în spectacolul de teatru „The Lifespan of a Fact”, ce are la bază o piesă care urmăreşte controversa creată în jurul unui eseu al lui John D’Agata despre sinuciderea unui adolescent din Las Vegas.

Spectacolul „The Lifespan of a Fact” va avea premiera mondială pe 20 septembrie.

Iniţial propusă celor de la Harper’s, care au retras-o din tipar din cauza unor probleme privind verificarea faptelor, D’Agata şi Jim Fingal, cel care a făcut verificările, au prezentat piesa revistei The Believer.

Cei doi au scris apoi cartea „The Lifespan of a Fact” (2012) în care se întreabă dacă faptele pot fi inventate ori schimbate într-un eseu.

Articolul continuă după reclamă

Spectacolul va avea reprezentaţii în perioada 20 septembrie - 18 octombrie, la Studio 54, potrivit News.ro.

Daniel Radcliffe îl va interpreta pe Fingal, Bobby Cannavale va interpreta rolul lui D’Agata, iar Cherry Jones va juca rolul şefei lui Fingal.

Cunoscut pentru rolurile sale din filme, Radcliffe a jucat frecvent în spectacole de teatru. Între acestea, „The Cripple of Inishmaan”, „How to Succeed in Business Without Really Trying” şi „Equus”, controversat pentru că a jucat nud. Cel mai recent, în 2016, a fost cap de afiş al spectacolului „Privacy”, la Public Theatre.

Cannavale, care a primit un Emmy pentru rolul din serialul „Broadwalk Empire” şi este cunoscut şi pentru rolul din „Vinyl”, a mai jucat în spectacole de teatru precum „Mauritius” şi „The Motherf*cker With The Hat”.

Jones a apărut în „24”, câştigând un Emmy pentru interpretarea rolului preşedintei Statelor Unite ale Americii. Ea a mai fost recompensată cu premii Tony pentru „The Heiress” şi „Doubt”.

Spectacolul de teatru va fi regizat de Leigh Silverman, pe baza unui scenariu scris de Jeremy Kareken, David Murrell şi Gordon Farrell.

Beyoncé şi Jay-Z și-au început turneul comun, cu aluzii la infidelitatea rapperului. Cântăreața l-a pus în încurcătură!... Noi detalii despre iubitul Nicoletei Nucă! Artista l-a caracterizat și nu a uitat nici de defecte! „Nu e cel mai vorbăre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Actrița Kimmarie Johnson, celebră pentru rolul din „Beverly Hills 90210”, a murit! Care a fost cauza decesului și ce a publicat
Actrița Kimmarie Johnson, celebră pentru rolul din „Beverly Hills 90210”, a murit! Care a fost cauza decesului...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Eli Lăslean, mărturisiri despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Prin ce perioadă dificilă trece creatoarea de modă
Eli Lăslean, mărturisiri despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Prin ce perioadă dificilă trece...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x