Antena Căutare

Elena Gheorghe, mesaj despre problemele medicale cu care se confruntă familia ei. Ce a anunțat cântăreața

Elena Gheorghe și-a îngrijorat puțin fanii de pe rețelele de socializare cu un mesaj pe care l-a transmis cu privire la problemele de sănătate cu care se confruntă familia ei.

Elena Gheorghe a vorbit despre problemele de sănătate prin care trece familia ei. Cântăreața a luat o pauza de la social media | Instagram

Elena Gheorghe a vorbit despre problemele de sănătate pe care le traversează membrii familiei sale. Artista a fost întrebată de fanii săi de ce nu este activă pe rețelele de socializare și răspunsul i-a luat prin surprindere.

Elena Gheorghe, despre starea de sănătate a familiei sale. Ce a scris vedeta pe internet

Elena Gheorghe este o artistă foarte apreciată în România, iar de curând aceasta și-a deschis inima și a vorbit pe rețelele de socializare despre situația medicală a familiei ei. Se pare că în interiorul familiei sale, ar exista mai multe probleme de sănătate, iar artista și-a luat un timp doar pentru a se ocupa de această situație.

Citește și: Elena Gheorghe, rochia care ascunde un secret. Ce ținută a purtat pentru o seară romantică în vacanță, alături de soțul ei

Articolul continuă după reclamă

Vedeta nu a intrat foarte mult în detalii cu privire la starea de sănătate a familiei, dar din cuvintele scrise de ea pe rețelele de socializare reiese faptul că situația este destul de complexă.

„Dragii mei, mulțumesc din suflet pentru mesaje și pentru faptul că îmi simțiți lipsa! În curând voi reveni aici în online, deocamdată sunt implicată încă trup și suflet în problemele de sănătate ale familiei mele. Este o perioadă grea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, vom trece peste. Sănătate tuturor! Vă îmbrățișez pe toți”, a fost mesajul pe care ea l-a scris în mediul online, în secțiunea de InstaStory.

Elena Gheorghe, pregătită să devină din nou mamă?

Artista publică des imagini pe rețelele sociale cu soțul său și cei doi copii ai săi, iar recent a dezvăluit faptul că nu ar exclude și un al treilea copil. Iată ce postare a făcut ea pe rețelele de socializare, acolo unde este urmărită de foarte multe persoane.

Citește și: Elena Gheorghe, body-ul alb care i-a scos în evidență picioarele interminabile. Cât de sexi este artista: "Mereu ne uimești"

Artista este o familistă convinsă și încearcă să își împartă timpul între muzică și cele importante persoane din viața ei. Superba roșcată nu uită și de prietenii din mediul online pe care îi ține la curent cu cele mai importante evenimente din viața ei, iar de data aceasta a surprins pe toată lumea cu o poză unică alături de o altă cântăreață.

De curând, Elena Gheorghe a surprins pe toată lumea cu o fotografie alături de Nicole Cherry. Artista s-a pozat în timp ce ținea mâna pe burtica de graviduță a "Cireșicăi", iar postarea nu a putut să treacă neobservată. Astfel, artista a dezvăluit că își dorește să devină mamă pentru a treia oară, fapt pentru care a ținut neapărat să pună mâna pe burtica lui Nicole Cherry.

Desigur, încă nu este nimic concret, dar fanii au fost surprinși să audă ca ea este dornică de a mai face un bebe, iar acest lucru i-a făcut foarte fericiți, simbol al iubirii pe care aceștia i-o poartă cântăreței, care a lansat mai multe hit-uri de-a lungul timpului, hit-uri precum „Ecou”, „Până dimineața”, „Turboman” și multe altele.

Mariana Pfeiffer o contrazice pe Anamaria Prodan. Cum ar fi început relația impresarei cu Laurențiu Reghecampf... Veronica Vulpița a făcut o postare neașteptată pe internet. Puțini sunt cei care au mai auzit de ea în ultimul timp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Actrița Kimmarie Johnson, celebră pentru rolul din „Beverly Hills 90210”, a murit! Care a fost cauza decesului și ce a publicat
Actrița Kimmarie Johnson, celebră pentru rolul din „Beverly Hills 90210”, a murit! Care a fost cauza decesului...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Eli Lăslean, mărturisiri despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Prin ce perioadă dificilă trece creatoarea de modă
Eli Lăslean, mărturisiri despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Prin ce perioadă dificilă trece...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x