Antena Căutare

Maluma revine la București, în 2022, și va cânta chiar din mijlocul publicului. Ce vrea artistul de la fanele românce

Maluma, artistul latino de origine columbiană, va reveni în România pentru un concert în București, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent album al său, „Papi Juancho”.

Galerie
Maluma este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică latino și a colaborat cu nume importante din industria muzicală, inclusiv cu Jennifer Lopez | Profimedia

Artistul, pe numele său real, Juan Luis Arias, va fi, pentru a doua oară, prezent la București, pe 8 aprilie 2022, potrivit Mediafax, iar evenimentul va avea loc la Romexpo.

Maluma a venit, pentru prima oară, în țara noastră, în 2018, fiind invitat în prima zi a festivalului „El Carrusel”.

Anul trecut, pe timp de pandemie, columbianul și-a înregistrat cel de-al cincilea album, pe care nu a apucat să-l prezinte live, motiv pentru care a decis să-l promoveze cu un turneu ce include și țara noastră.

Scena va fi amplasată fix în mijlocul publicului pentru ca Maluma să fie cât mai aproape de fanii săi

Articolul continuă după reclamă

Potrivit aceleiași surse, conceptul turneului care se va desfășura în scurt timp, include și amenajarea unei scene chiar în mijlocul publicului, semn că Maluma are ceva planuri să fie cât mai aproape de fanii săi.

Citește și:Maluma, imaginile în care a renunțat la haine. Fanii l-au criticat că s-a îngrășat

Artistul este deja cunoscut pentru crearea de momente în care câte o fană este surprinsă cu un sărut de la artist, pe scenă.

Amenajarea scenei în mijlocul publicului nu face decât să faciliteze acest „obicei” al artistului, deloc supărător pentru fanele mai norocoase.

Biletele au fost puse în vânzare în urmă cu câteva zile, pe site-urile vreaubilet.ro și eventim.ro, iar prețurile variază între 194 și 601 ron, iar pentru un loc la VIP, doritorii vor scoate din buzunar aproximativ 800 ron.

Maluma s-a făcut remarcat prin 2011 cu piesa „Farandulera” iar un an mai târziu și-a lansat albumul de debut, „Magia”. Însă, succesul mondial a venit în 2015, odată cu lansarea celui de-al doilea album, „Pretty Boy, Dirty Boy”, material discografic placat cu opt discuri de platină.

A câștigat trofeele importante atât ca și „Best New Artist”, la ceremonia premiilor Grammy Latin Awards cât și „Best Latin America Central Act”, din cadrul galei MTV Europe Music Awards.

Artistul columbian a atras toate privirile, a ajuns la inimile tuturor și a avut colaborări cu unii dintre cei mai în vogă artiști ai zilelor noastre, precum Shakira, Ricky Martin, Madonna sau Jennifer Lopez, cu cea din urmă colaborând atât pentru piesele „Pa Ti” și „Lonely” cât și pentru film.

„Maluma o înșeală pe J Lo chiar înainte de căsătorie”, în filmul „Marry Me”, care-i readuce pe cei doi în scena colaborărilor ce fac deliciul publicului lor

Tot anul ce vine îi va readuce împreună pe Maluma și J. Lo în comedia romantică „Marry Me”, ce va avea premiera pe 11 februarie 2022.

Citește și: Cum arată Maluma fără barbă. Deși e o schimbare minoră de look, artistul pare complet transformat

Trailerul este deja disponibil iar povestea este a celor doi protagoniști, vedetele muzicale Kat Valdez, interpretată de Lopez, și Bastian (Maluma), care urmează să-și unească destinele în fața lumii întregi însă, chiar cu câteva secunde înainte să oficializeze răspunsul, mireasa află că mirele i-a fost infidel și, brusc, decide să se mărite cu Charlie, un străin din public.

Filmul este o comedie romantică plină de momente de muzică și dans, dar și de momente și replici memorabile, potrivit presei internaționale.

Oana Roman, mărturisiri emoționante din timpul Revoluției din 1989: „Aveam 13 ani și nu pot să uit”... Emy Alupei, imagine emoționantă din copilărie. Cât de frumoasă era cântăreața...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x