Antena Căutare

Pepe, apariție înduioșătoare cu fiul său. Cum arată acum Pepe Junior. Imaginea care „i-a topit” pe fani

Pepe a publicat recent o fotografie adorabilă cu băiatul său în vârstă de 2 luni. Fanii au putut observa cât a crescut Pepe Junior.

Pepe este mândrul tată a trei copii | Instagram & Antena 1

Pepe este un tată fericit, iar imaginie pe care le publică alături de familia sa sunt de-a dreptul adorabile. Artistul este discret în privința vieții private, iar fotografiile de familie reprezintă o raritate pe rețelele sociale ale acestuia.

Pepe, apariție adorabilă cu fiul său

Totuși, recent, Pepe a postat pe contul său de Instagram o imagine în care apare ținându-și fiul în brațe.

Citește și: Care este motivul pentru care Pepe și Yasmine Ody au făcut nunta în secret. Cântărețul a spus totul, fără perdea

Articolul continuă după reclamă

În imagine, Pepe apare purtând o cămașă descheiată și ținându-și fiul la piept.

Pepe este mândrul tată a trei copii

La scurt timp după ce a devenit tată de băiat, Pepe a evitat să-l expună în public pe micuțul său. Prima imagine cu micuțul Pepe pe care artistul a publicat-o pe rețelele sociale a fost pentru a anunțat una dintre emisiile de Te cunosc de undeva!, unde prezentator este Pepe. Recent, Pepe a fost însoțit de copii și iubită la un spectacol, iar momentul în care acesta a urcat pe scenă ținându-și fiul în brațe nu a rămas neimortalizat.

Citește și: Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe, s-a căsătorit în secret. Ce rochie deosebită a purtat brunetă la marele eveniment

Pepe este tatăl a trei copii: 2 fete; Rosa și Maria, din căsnicia anterioară cu Raluca Pastramă și mezinul Pepe, din actuala relație cu Yasmin Ody.

Cum a anunțat Pepe că urmează să devină tată

Pepe și Yasmine au preferat să țină vestea că vor deveni părinți cât mai departe de luminile reflectoarelor, însă artistul s-a decis să își anunțe oficial fani în cadrul unui concert restrâns.

Vedeta le-a dezvăluit oamenilor prezenți la eveniment că iubita sa este însărcinată în șapte luni, iar cât de curând vor deveni părinți. De altfel, cântărețul a spus că va avea un băiețel, lucru care îl face și mai fericit.

Citește și: Ce nume inedit a ales Pepe pentru băiețelul lui. Artistul tocmai a făcut anunțul

”Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea persoanlă, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (...) Voi fi tătic și voi avea un băiețel. Mulțumesc, Yasmine, din suflet. Cel mai frumos cadou!”, a mărturisit Pepe în timpul concertului, vizibil emoționat, dar extrem de entuziasmat, conform spynews.ro.

Cine este Yasmine Ody, actuala iubită a lui Pepe și cum s-au cunoscut

Pepe trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui și pare mai împăcat ca oricând. Și toate aceste i se datoează și iubitei lui Yasmine Ody, care îi va dărui și primul lui băiețel.

Proaspăta mămică este fotomodel și după ce a urmat cursurile de machiaj la o școală celebră, și-a deschis și propriul salon în Giurgiu, transmite Click!.ro.

Andreea Bănică s-a filmat în cea mai senzuală ipostază, într-o rochie care i-a pus în evidență bustul. Cât de bine arată... Cât te costă să te cazezi în casa lui Alexandru Arșinel de la 2 Mai. Proprietatea a fost prădată de hoți în mai multe râ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Claudia Pătrășcanu îi dă replica lui Gabi Bădălău: „Tu ai nevoie de mama ta la 40 de ani” Ce acuzații îi aduce fostului soț
Claudia Pătrășcanu îi dă replica lui Gabi Bădălău: „Tu ai nevoie de mama ta la 40 de ani” Ce acuzații...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Adrian Mutu, declarație de dragoste superbă pentru soția lui, Sandra. Ce spune despre copiii lui
Adrian Mutu, declarație de dragoste superbă pentru soția lui, Sandra. Ce spune despre copiii lui
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x