Antena Căutare

Tzancă Uraganu, amendat la un eveniment. Care este motivul pentru care i s-a oprit cântarea

Tzancă Uraganu a primit o amendă impresionantă la cel mai recent concert al său. Manelistul a fost întrerupt din cântare de o „vizită” neașteptată a mascaților. Iată de ce au intervenit oamenii legi.

Tzancă Uraganu a primit o amendă impresionantă la cel mai recent concert al său | Instagram

Tzancă Uraganu a avut parte de o surpriză neplăcută la cel mai recent eveniment la care a fost invitat sâmbătă seară, 28 mai 2022. Manelistul a fost invitat să cânte în Clubul Alexa din comuna Budureasa, Bihor.

De o perioadă lungă de timp, proprietarul locației a informat pe toată lumea că artistul va cânta în clubul său la finalul lunii mai. Pentru că Tzancă Uraganu este un cântăreț apreciat, sute de persoane s-au strâns să-l audă pe acesta cântând, chiar dacă prețul biletului a fost de 70 de lei.

Distracția de sâmbătă seara a fost întreruptă de mascați și oamenii legii, care au venit să facă verificări asupra mai multor persoane, printre care se numără și formația manelistului. Autoritățile au controlat și cărțile de muncă ale oamenilor alături de care Tzancă Uraganu a venit să facă spectacol, potrivit click.ro.

Citește și: Cum se apără Tzancă Uraganu după ce a primit un val de critici în privința piesei despre război. Ce dezvăluiri a făcut

Articolul continuă după reclamă

Mai multe echipaje de poliție au sosit la clubul Alexa din comunca Budureasa, Bihor. De asemenea, și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi, reprezentanţi ai ISU Crişana, ai ITM Bihor şi ai DSVSA Bihor au venit să verifice localul. În urma controlului, oamenii legii au găsit o serie de nereguli.

Cu ce sumă a fost amendat Tzancă Uraganu după verificările autorităților

Oamenii legii au constatat că cei 11 membrii ai formației manelistului nu avea carte de muncă și lucra „ilegal”. Tzancă Uraganu a primit o amendă uriașă din această cauză. Cântărețul este nevoit să plătească 200.000 lei.

De asemenea, nici proprietarii clubului nu au scăpat de sancțiuni. Aceștia au primit o amendă de 50.000 lei din partea reprezentanţilor ISU Crişana, pentru că nu aveau autorizație pentru securitate la incendiu a locației în care a avut loc concertul manelistului.

Mai mult decât atât, proprietarii localului au mai primit o altă amendă de 1.200 lei și din partea inspectorilor sanitar-veterinari pentru că nu aveau autorizaţiei DSVSA, conform sursei citate mai sus.

Tzancă Uraganu și-a continuat concertul după ce oamenii legii au părăsit locația

Pare că prezența oamenilor legii în clubul din comunca Budureasa nu a spart petrecerea. Tzancă Uraganu și petrăcăreții au continuat să se distreze, dând uitării tot ceea ce s-a întâmplat cu puțin timp în urmă.

Purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul șef Alina Fărcuța, a declarat că verificările au avut loc în paza unor „acţiuni comune a poliţiştilor, care a avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a actelor ilicite de comerţ, a evaziunii fiscale şi a muncii la negru şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţilor locale.”

Citește și: Pentru ce îl acuză Dani Mocanu pe Tzancă Uraganu și ce vorbe grele i-a aruncat. Este vorba despre războiul din Ucraina

Deși are de achitat o sumă destul de mare, manelistul și-a continuat cântarea alături de formația sa până în zori. Petrăcăreții s-au distrat pe muzica lui Tzanca Uraganu în ciuda amenzilor încasate de manelist și proprietarii clubului Alexa din comunca Budureasa, Bihor.

Motivul pentru care Gabriela Cristea și Tavi Clonda au refuzat participarea la America Express. La ce nu ar putea renunț... Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Mircea Geoană. Ana Geoană s-a mutat din România și are o carieră de succes peste O...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x