Antena Căutare

După amiaza românilor merită un show mare – Furnicuțele, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Denise Rifai: ”nu voi fi singură, ci voi avea alături cele două Furnicuțe extrem de curioase”

Un format diferit, un show care va atrage atenția și va oferi șansa celor de acasă să îi cunoască pe invitați în cel mai creativ mod. O întâlnire de două ore care va face ca după amiazele telespectatorilor să fie cu adevărat unele de excepție! Din 20 aprilie, de la ora 17:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY începe FURNICUȚELE!

Furnicuțele, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze.

Timp de două ore, formatul va aduce invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize, la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări despre momente-cheie din cariera lui, fie că în platou vor apărea oameni din viața lui, fie că vor fi supuși la niște provocări pline de umor... și stare de bine!

Indiferent de momentul din emisiune, scopul fiecărei intervenții va fi unul clar: să prezinte invitatul într-un mod în care acesta nu a mai fost cunoscut până la acest moment, indiferent de apariție!

”Sunt încântată să vă pot oferi, în sfârșit, informații despre proiectul la care lucrăm deja de câteva săptămâni – Furnicuțele! După această perioadă de muncă, alături de echipa de Producție, am dat startul filmărilor și abia așteptăm întâlnirea cu cei de acasă. Prima surpriză este că nu voi fi singură, ci voi avea alături cele două Furnicuțe extrem de curioase, gata în orice moment să intervină în discuții! Vă pot garanta că avem invitați din toate domeniile, provocări la care nici nu s-ar fi gândit că ar putea fi supuși și întrebări care îi vor surprinde. Pe scurt, toate elementele pentru a îi cunoaște altfel decât sunteți obișnuiți!”, declară Denise Rifai.

Nu ratați noul show, Furnicuțele, de la ora 17:00, la Antena 1 și AntenaPLAY!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Reacția lui Denise Rifai la auzul unor melodii cântate de Holograf. Ce a făcut la Furnicuțele
Reacția lui Denise Rifai la auzul unor melodii cântate de Holograf. Ce a făcut la Furnicuțele
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
„Furnicuțele”, invitat Marian Capet. Ce servicii oferă Casei Regale din România și Principesei Margareta
„Furnicuțele”, invitat Marian Capet. Ce servicii oferă Casei Regale din România și Principesei Margareta
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut să anunțe rezultatul
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut... Antena3.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include useit
Este hotărât să distrugă tot! Ilie Bolojan anunță noi pachete de concedieri!
Este hotărât să distrugă tot! Ilie Bolojan anunță noi pachete de concedieri! BZI
Condică electronică de prezență pentru doctori. Timpul petrecut în spital va fi calculat la secundă
Condică electronică de prezență pentru doctori. Timpul petrecut în spital va fi calculat la secundă Jurnalul
Un elev român a impresionat Europa la Olimpiada Internațională de Limba Latină. Performanța obținută în orașul lui Cicero
Un elev român a impresionat Europa la Olimpiada Internațională de Limba Latină. Performanța obținută în... Kudika
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 Redactia.ro
EXCLUSIV. În misiune cu ambulanța, pe tura de noapte:
EXCLUSIV. În misiune cu ambulanța, pe tura de noapte: "Cazurile sunt diferite, nu știm la ce să ne așteptăm" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x