Urmărește A1 pe Discover"Cei 74 de ani cred ca trebuie sarbatoriti cu sanatate, daca ne da Dumnezeu. Acum cateva zile am avut spectacol la Odeon cu "joi.mega Joy" alaturi de Rodica Mandache, Dorina Lazar, cu toata trupa teatrului si m-am bucurat ca sala a fost plina, ca de obicei, la Teatrul Odeon. Cred de fapt ca tot teatrul romanesc merge bine la ora actuala, si acesta este un lucru imbucurator. Tentatiile televiziunii sunt ingrozitoare, dar se vede ca lumea si-a dat seama ca trebuie sa aleaga intre teatru si televiziune, intre teatru si film chiar.
Teatrul este singurul care ofera sansa unui actor de a se intalni cu spectatorul ochi in ochi. Esti bun, te aplauda, nu esti bun, nu mai vine acasa la tine la teatru. Spectatorul este tot timpul langa tine, in sala, nu-l poti insela. Sarbatoresc ziua mea de nastere cu prietenii care vor veni la mine, vom inchina un pahar de sampanie, ne vom simti bine. Noi, cei care am mai ramas. Ma uitam la Uniter la actorii care au disparut anul acesta. O pleiada bogata, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica si pe langa ei alti 40. Viata este ce se intampla intre clipa cand te nasti si atunci cand mori. Intre timp e bine daca mai apuci sa faci ceva.
E atat de simpla toata treaba asta, sa te bucuri de ceea ce faci. Ceea ce poti sa dai oamenilor. De multe ori imi lipseste teatrul, de alte ori nu. Fac naveta Constanta - Bucuresti. De cate ori ma duc cu o dragoste extraordinara, vad spectacole extraordinare, dar am niste emotii, pentru cele in care joc eu, incredibile. Asta e viata! Emotiile acestea sunt intr-un fel cand esti in foc continuu, cand joci in fiecare seara, si altfel cand joci mai rar.
Abia dupa 20-30 de minute incepi sa-ti revii. Pana intri in pielea personajului, pana te concentrezi. Nu mai ai acea rutina si dintr-o data incepi sa te sperii. Ce s-o intampla cu mine? Cat m-o mai tine memoria? Cine este in sala? Ce critici? Uite asa, sute de mii de intrebari. A venit prietenul meu, e in sala, trebuie sa fiu bun, dar cat de bun sa nu depasesc masura?
Primul rol? O sa-l tin minte toata viata. Absolvisem institutul si fusesem repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Am fost distribuit in Varlam din "Omul cu martoaga" lui George Ciprian. Rolul era mare, eu eram o tanara speranta. Totul a mers perfect. Pana in ziua premierei. Cand sa ajung la teatru a fost o chestie, m-a cuprins emotia. Atat de puternic ca nu puteam intra in teatru. Am inceput sa ma rotesc in jurul teatrului.
Vedeam ca se apropie ora spectacolului, trebuia oricum sa fiu acolo inainte cu o ora. La un moment dat mi-am spus: «Nu am decat o singura solutie, ori plec definitiv din drumul acesta, ori intru in teatru». Si am intrat. Daca emotiile sunt coplesitoare, ori nu le poti face fata, ori treci peste ele si intri in teatru. Am ales asta.
Curioasa a fost intrarea la Institut. Eu am dat la Constructii Instalatii. Tata voia neaparat sa dau examen acolo. Cu matematica nu stateam bine. Am dat examen la Constructii, dar nu eram asa sigur ca voi lua. Ai mei plecasera in concediu. Nu am intrat. Pustani cum eram, ne-am dus la strand la Bordei, eu cu verisorul meu Vintila Facaianu - Dumnezeu sa-l odihneasca, pentru ca a murit - si am agatat doua pustoaice din Ardeal. Nu stiu cum le cheama nici in ziua de astazi.
Le-am invitat acasa, ne-am distrat, am ras. Ele au auzit la radio ca se da admitere la IATC. Nu aveam in cap absolut deloc treaba asta. Nu mi-ar fi trecut prin cap ca eu as putea sa devin artist. Ne-am dus la Institut, dar actele mele erau la Constructii. Le-am adus, m-am inscris. M-am dus sa vad despre ce este vorba si m-a oprit marele regizor Iani Cojar: «Dumneavoastra?». Zic: «Eu ce?». «De ce ati venit aici?». «Sa vad ce faceti aici». «Ia iesi, domnule, afara!»
Cand a vazut atata tampenie, normal ca m-a dat afara. Dupa mine a venit o domnisoara: «Nene, eu am intrat in prima serie, va ajut eu sa invatati o poezie». Eram 1.020 de candidati pe douazeci de locuri. M-am uitat la ea, era una mititica. Zic: «Cum te cheama, draga?». Zice: «Agatha Nicolau». «Bine, domne, invata-ma!». M-a dus la biblioteca, am luat niste volume de poezii, m-a invatat ea un exercitiu de mimica. La ora aceea aveam memorie. Am invatat totul perfect.
M-a dus fata asta peste tot. Am dat concursul. M-am uitat pe lista. Nu m-am vazut. Am zis asta e, nu mi-era soarta. Am plecat de la institut spre Cismigiu si a venit la mine un baiat care a dat si el examen si mi-a spus: «Ce ghinion am avut. Tu ai intrat si eu nu». «Esti nebun!», i-am spus. «Abia vin de acolo, nu sunt pe lista». «Cum asa? Esti acolo: Virgil Andriescu». M-a apucat asa o emotie...
Am inceput sa alerg ca nebunul sa vad lista inca o data. Iar am citit-o, iar nu m-am vazut. Mi-am spus: «E clar, isi bate joc de mine». Iar m-am plimbat si iar a venit la mine altul care mi-a spus: «Felicitari!». Eu spun: «Mai, voi v-ati pus toti impotriva mea? Nu se poate!». «Uite, domnule!», mi-a spus el. Si m-am uitat. 1, 2, 3, 4... 19... De emotii nu puteam sa citesc lista aceea. De la al cincilea, al saselea nu mai vedeam nimic. Eram ultimul, al douazecilea pe lista. Ma gandesc la fetele astea din Ardeal, m-or fi vazut la televizor, in filme, si ma intreb daca s-au gandit vreodata: «Uite domne, pe asta l-am bagat in institut». De atunci nu le-am mai vazut niciodata.
Dupa revolutie am primit o invitatie din partea teatrului din Constanta la un spectacol pe care-l punea Andrei Mihalache, sa vin sa joc rolul principal din «Macbeth»! Am venit, am inceput repetitiile, am ajuns la premiera. Spectacolul s-a dat o singura data, in ziua premierei. S-a muncit luni intregi si a avut loc un singur spectacol. De a doua zi s-a intamplat ceva. Directia teatrului a fost schimbata, tot repertoriul la fel. De ce? Nu stiu nici astazi. Eu mi-am facut datoria, am plecat la Bucuresti si am asteptat sa se reia spectacolul. Nu s-a mai pus niciodata. Piesa asta are un blestem asupra ei."
Sursa, text si foto: jurnalul.ro
Hamlet, centrul teatrului... Corneliu Birtok-Baneasa, declarat "Omul zilei" de Jurnalul National...
