Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleRegizorul conduce piesa din penumbra, fara momente de respiro, astfel incat de la inceput spectatorul devine jurat pe nesimtite la un proces a carui sentinta deja s-a dat. In public exista un criminal, condamnat fara prezumtie de nevinovatie, a carui identitate avocatul acuzarii o dezvaluie sec si amenintator. Spectatorul-inculpat tace, zambeste si urmareste evolutia actorilor pasibil ca la cinematograf. Numai ca la aceasta piesa de teatru se doreste contrariul: interactivitate, improvizatie, feedback.
Procesul unui criminal ascunde de fapt punerea sub judecata a spectatorului; el este vinovat pentru ca ramane rece fata de efortul actorilor, regizorului si chiar al autorului (prin scenariul creat) de a-l distra. Tacerea este condamnabila iar indiferenta este o dovada mai mult decat suficienta pentru a-i da sentinta finala.
Pe parcurs, piesa smulge zambete de la spectatori pentru trecerea de la momente comice (naivitatea fetei de la garderoba si remarcile ei tuturor „barbatilor bine", simtul de observatie al fetei cu sucuri si cafea - cand prezent, cand total absent, bunavointa grefierului) la clipe dramatice (punerea sub acuzare a procurorului si neobositul demers al aceluiasi procuror de a dovedi vinovatia acuzatului prin orice mijloace).
Jocul actoricesc este revigorant si lasa o impresie puternica spectatorului; acesta nu poate sa nu se intrebe daca nu este cumva complice sau chiar o alta fata a criminalului. La nivelul intregii piese exista momente improvizate dar atat de atent „lipite" de textul propriu-zis incat este greu sa faci diferenta. Recuzita minimala - o lumanare, un ecran, o moneda - sunt elemente cheie in piesa dar pun in valoare si mai mult intensitatea replicilor.
Martorii (Ana, interpretata de Maria Popovici, garderobiera jucata de Anisa Lupu, Miki, fata cu bauturile, in viata reala Laura Marin, fotograful- Eduard Volff, dar si altii) sunt „fortati" sa ia atitudine si trec - credibil - de la o fericita ignoranta la o inversunare atipica asupra acuzatului. Avocatii sunt dinamici, exhaustivi, acopera scena - avocatul apararii (Florin Fratila) nu are ce apara, ba chiar conduce un monolog indreptat impotriva propriului client in timp ce procurorul (Stefan Nistor) cere vehement criminalului sa isi marturiseasca vina, insa fara succes.
Li se alatura grefierul, jucat de Alexandru Floroiu, care penduland dintr-un capat in alta a scenei, este gata sa puna mana pe individ. Judecatorul (Alexandru Stanciu) ba acuza, ba tempereaza, in final este istovit si vrea sa puna capat procesului.
Este un joc al asteptarii si al nervilor intinsi la maxim, dar va avea unul dintre ei curajul sa duca sentinta de moarte pana la capat?
Kumm, trupa romaneasca ce a deschis concertele regretatului James Brown, miercuri, la Club A... Ulrich Drechsler Cello Quartet canta in Green Hours...
