Urmărește A1 pe DiscoverIn toiul verii, pe o canicula greu de suportat afara, in sala excelent dotata din fostul manej imperial, publicul asista la un spectacol a carui actiune se desfasoara intr-o casa mare si veche, pe timp de iarna, cand zapada si vantul, ca intr-un dans incins, stapanesc imprejurimile, dand senzatia de pustiu, de singuratate.
Doi maestri, unul al regiei si altul al scenografiei, si-au impreunat ideile si au creat un spectacol frumos. Acesta este, dupa mine, cuvantul cel mai potrivit: "frumos". Frumos ca imagine, frumos ca regie, frumos ca sunet si lumini, frumos ca sudare a relatiilor dintre personaje datorita actorilor distribuiti.
Totusi, sa pui in scena o piesa a dramaturgului contemporan german Roland Schimmelpfennig pare un risc asumat, pentru ca teatrul lui este un teatru al absurdului, umorului negru si grotescului. Aceasta particularitate specifica se asociaza cu tristetea. Totodata, dramaturgia lui contine multa poezie. In ansamblu, e provocator. Cred ca, daca Schimmelpfennig ar veni la Timisoara sa vada aceasta varianta de spectacol, ar fi multumit, dincolo de faptul ca si-a vazut piesele montate in diverse moduri (e jucat in peste 40 de tari).
Schimmelpfennig, in varsta de 43 de ani, a inceput sa scrie dramaturgie dupa ce a studiat regia. Scriitura lui atrage creatorii, desi nu orice regizor ar avea succes. Trebuie sa stii sa-i descifrezi sistemul de simboluri prin care transmite ceea ce vrea sa se stie. Or, Alexandru Dabija a dezghiocat textul, gasind expresia vie a constructiei dramaturgice. Continutul de idei este sustinut plastic de un decor evocator si elocvent gandit de Helmut Stürmer. Dabija a schimbat putin titlul pentru a nu se confunda cu spectacolul montat de el la Teatrul Act, "Acasa la tata" al autorului roman Mimi Branescu. Dar pentru ca este "obsedat", dupa cum marturiseste, de tema "Relatia parinti-copii", a dorit sa continue pe aceeasi linie, alegand aceasta piesa "profund umana" ce face parte din "Trilogia animalelor" ("In vizita la tata", "Regatul animalelor" si "Sfarsit si inceput").
Regizorul a lucrat scenic textul asa cum l-a scris autorul. Intr-un mod coerent, prezinta natura umana, soarta femeilor. Cu toate mijloacele teatrale, oscileaza, subtil, intre tragic si comic, prezentand un realism lucid cu accente suprarealiste. Relatia dintre oameni este redata dur.
"Iesi afara din casa mea... Iesiti afara din casa mea", tipa cu o voce infioratoare Etith, sotia lui Helmut - profesor de anglistica, in varsta de 65 de ani, care lucreaza de aproape un deceniu la traducerea "Paradisului pierdut" de John Milton. E casa veche, cu 20 de camere, in care a trait familia ei; casa aflata la mare distanta de orice localitate, dar unde mai vine cineva in vizita. Acum ii avem adapostiti sub acelasi acoperis pe cei doi soti (Damian Oancea si Victoria Suchici Codricel), pe cele doua fiice, Marietta (Claudia Ieremia) si Isabel (Malina Manovici) - prima dintr-o casatorie anterioara a lui Etith, pe Sonja (Alina Reus), nepoata ei de la sora.
E iarna cumplita. Helmut si Sonja se intorc de la vanatoare. Au impuscat o rata. Intre timp, apare un necunoscut, un tanar de 21 de ani. Spune ca e Peter (Colin Buzoianu), fiul lui Helmut. Cei doi nu s-au vazut niciodata si nici nu stiau unul de altul, pana nu de mult. Alte doua personaje intregesc aceasta suita de caractere diverse, fiecare cu ciudatenia sa: o profesoara (Irene Flamann Catalina) si fiica ei, Nadja (Mirela Puia), studenta fanatica, obsedata de operele clasicilor rusi. Zapada care patrunde o data cu suieratul vantului prin usa lasata intredeschisa, rata moarta vanata de Helmut si Sonja, arma din care se tot trage fie si din intamplare, "camera rusilor", mai bine spus cu literatura rusa, focul facut in zapada in care sunt aruncate editii princeps ale clasicilor rusi - toate substituie si totodata releva parca pacatul savarsit de fiecare personaj in parte, sub diferite forme, iar consecintele se rezuma la starea de singuratate. Ce poate fi mai trist!
Sursa: jurnalul.ro
Scriitorul Constantin Stan implineste maine 59 de ani... Orchestra Nationala Radio, la Shanghai...
