Pe 22 iunie 1941 Romania a intrat in Al Doilea Razboi Mondial. Maresalul Ion Antonescu, Conducatorul Statului, s-a aliat cu Germania nazista pentru a recupera teritoriile romanesti ocupate de sovietici, Basarabia si Nordul Bucovinei. Dupa eliberarea acestor stravechi provincii armata romana si-a continuat campania in Est alaturi de trupele germane. A fost cucerit cu pierderi grele portul Odessa, administratia romaneasca a fost instalata in Transnistria, iar unitati de cavalerie si de vanatori de munte au luptat in Crimeea si au patruns adanc in teritoriul sovietic.
In 1942 armata germana a lansat o ofensiva puternica in sud, ocupand Ucraina si patrunzand in Caucaz si Kuban. In august Armata a 6-a germana comandata de Friedrich von Paulus a ajuns la portile Stalingradului, pe Volga, si s-a angajat in lupte crancene, de uzura, pentru cucerirea orasului. Pentru a-si acoperi flancurile descoperite, Hitler a cerut sprijin lui Antonescu si acesta a acceptat o desfasurare masiva a marilor unitati romane in Est, la Cotul Donului Armata a 3-a, si in Stepa Kalmuka Armata a 4-a. Efectivele terestre romane au fost urmatoarele: Armata 3 romana – 143.296 soldati, Armata 4 romana – 63.958 soldati, Divizia 20 Infanterie – 11.422 soldati. La acestia s-au adaugat circa 30.000 de oameni ai Corpului Aerian Roman. Totalul fortelor terestre romane, in noiembrie 1942, era de 230.872 de oameni.
Pe 19 noiembrie 1942, Armata Rosie a declansat Operatiunea Uranus. Unitatile sovietice, aflate sub comanda generalului Nikolai Vatutin, erau constituite din trei armate complete: Prima Armata de Garda, Armata a 21-a si Armata a 5-a de Tancuri, toate avand un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigazi de tancuri, 2 brigazi motorizate, 6 divizii de cavalerie si o brigada antitanc. Pregatirile pentru atac au fost observate de romani, care au cerut neincetat intariri din partea germanilor, dar au fos refuzati permanent. Slab echipata si coplesita numeric, Armata a 3-a romana a luptat eroic, dar a fost pur si simplu pulverizata de atacul masiv sovietic dupa o lupta crancena de o zi, lasand descoperit flancul stang Armatei a 6-a germana.
Pe 20 noiembrie, o a doua ofensiva sovietica a fost lansata la sud de Stalingrad, in zona aparata de Armata 4-a romana din Stepa Kalmuca. Aceasta armata, compusa in principal din unitati de cavalerie, a cedat aproape imediat in ciuda unei lupte disperate, fara speranta. Fortele sovietice si-au continuat inaintarea catre vest intr-o miscare de invaluire, facand jonctiunea langa orasul Kalaci dupa doua zile, incercuind fara scapare fortele Axei. Aproximativ 250.000 de soldati germani, romani si italieni, ca si cateva unitati croate si o serie de unitati auxiliare de voluntari au fost prinsi in acesta incercuire.
Practic, majoritate marilor unitati romane au incetat sa mai existe la fel ca si cele doua armate. Pierderile umane au fost imense, circa 180.000 de oameni au fost ucisi, raniti, disparuti sau luati prizonieri. Cei din ultima categorie au fost trimisi in lagarele de munca din Siberia. Dintre ei s-au constituit mai tarziu diviziile “Tudor Vladimirescu” si Horia, Closca si Crisan”, care au fost folosite masiv pentru comunizarea Romaniei. Cei care au refuzat sa se inroleze au murit distrusi de munca si foame sau au revenit acasa in etape, uneori mult dupa terminarea razboiului.
In tara, catastrofa de la Stalingrad a generat o vie emotie, dar proportiile infrangerii nu au fost resimtite imediat. Abia odata cu intoarcerea de pe front a supravietuitorilor s-a aflat despre iadul trait de soldatii nostri la Cotul Donului si in Stepa Kalmuca. Dupa 23 august 1944 si venirea comunistilor la putere s-a pornit o campanie furibunda impotriva celor care au participat la lupte, ofiteri, subofiteri si soldati. O parte dintre ei au fost condamnati in procese spectacol, iar marea majoritate au fost amenintati si marginalizati. Devenisera “dusmani ai poporului”. Apoi, a fost impusa legea tacerii tocmai pentru ca generatiile viitoare sa nu stie despre faptele de arme ale inaintasilor, chiar daca acestia au suferit cea mai mare infrangere din istorie. Acum, datoria noastra este sa nu uitam cele intamplate si sa-i cinstim cum se cuvine pe toti cei care au luptat si au murit atunci, in acea cumplita iarna ruseasca.
