Jean Bart: "Nu sunt decat un scriitor de ore libere"

Urmărește A1 pe Discover

Jurnalul National: Spre deosebire de marii prozatori interbelici care erau in voga atunci cand Jean Bart publica "Europolis", el a ramas aproape necunoscut. Cine a fost, de fapt, Jean Bart?
Mihai Iovanel: ... a ramas aproape necunoscut pentru ca n-a facut parte din lumea literara, cu care a avut doar legaturi laterale, prin fratele sau Octav Botez si prin amicitia cu grupul de la Viata Romaneasca (G. Ibraileanu, Mihail Ralea s.a.). Ofiter de marina, Jean Bart (pe numele sau adevarat Eugeniu Botez) a practicat literatura sporadic, publicand cand si cand schite sau nuvele ori pagini de calatorie (Jurnal de bord, Peste Ocean s.a.).

Or, daca nu participi la viata literara curenta, care este o "fabrica" de confectionare a identitatii (prin anecdotele si "intamplarile cu scriitori" pe care le creeaza si transmite), este inevitabil sa ramai "aproape necunoscut".

Cel mai bine isi explica statutul literar periferic-nonprofesionist Jean Bart insusi, intr-un interviu din epoca: la intrebarea "... erai dator de mult sa dai un roman. De ce iti platesti datoria asa de tarziu?", scriitorul raspunde: "Pentru ca n-am timp sa scriu. Nu sunt decat un scriitor de ore libere. Nevoile vietii - sunt pensionar, familist, fara avere - si prostul obicei de a-mi lua oriunde slujba in serios imi rapesc tot timpul. Numai noaptea si in vacanta de vara mai am ragaz de scris.

Or, romanul cere sa stai zile intregi singur, in liniste, cu picioarele pe pereti. A trebuit sa fac mari sfortari la batranete ca sa sfarsesc romanul acesta. Croit in proportii prea mari". ("De vorba cu Jean Bart asupra romanului Europolis", in "Adevarul literar si artistic", 3 aprilie 1933).

Desi la momentul publicarii a cunoscut succesul si de public, si de critica, romanul a intrat apoi intr-un con de umbra. Cum se explica succesul initial? Si de ce si-a pierdut apoi puterea de seductie?
Relatia dintre succes si conul de umbra sau dintre succesul de public si cel de critica este relativa. In primul rand, la momentul aparitiei romanul a cunoscut cateva editii, dar n-a avut nici de departe succesul de public obtinut in epoca de Mihail Drumes, de vietile romantate sau de romanele traduse de Jul. Giugea. Cat priveste succesul de critica, sigur, in interbelic s-a scris destul de mult, si critici importanti precum Serban Cioculescu sau Pompiliu Constantinescu s-au pronuntat favorabil (desi nu entuziast).

Insa, desi a avut o prefata de G. Calinescu, "Europolis" n-a trecut de barajul canonic din "Istoria..." publicata in '41 de acelasi Calinescu (si unde este descris "doar" ca "simpatic roman de medii maritime, (...) scris cu indemanare, desi fara adancime").

In ce priveste receptarea postbelica, "Europolis" a fost reeditat de multe ori - in 1956, 1962, 1971, 1979, 1980, plus o editie simplificata pentru tineret la Editura Ion Creanga in 1982. Cum una dintre aceste reeditari a fost in colectia de mare tiraj Biblioteca pentru Toti si tinand cont de faptul ca oricum tirajele din comunism erau foarte mari atat fata de standardele actuale, cat si fata de standardele din interbelic, nu s-ar putea spune ca "Europolis" nu a ajuns la marele public dupa al doilea razboi mondial.

Pe de alta parte, succesul de critica s-a voalat aproape cu totul. Sigur, a fost amintit si comentat in continuare drept un roman onorabil, dar atat. In "Istoria" recenta a lui Manolescu (alt instrument canonic) nici nu apare, si poate pe buna dreptate. N-as putea spune ca e un roman nedreptatit de critica.

Cum ti s-a parut romanul lui Jean Bart la prima lectura?
Prima oara l-am citit in adolescenta si mi s-a parut foarte trist, chiar deprimant. L-am recitit de curand si i-am observat mai curand structura de comedie. Mai bine zis, e o comedie la care nu razi: actiunea e construita pe principiul farsei, pe motivul ultracirculat al unchiului bogat din America, asteptat cu emotie paroxistica de toata lumea, care se dovedeste in cele din urma a fi fara o letcaie. Bart insa nu e interesat de exploatarea farsei ca farsa, ci de exploatarea ei ca drama.

Citeste interviul integral pe jurnalul.ro

Sursa foto: Muzeul Literaturii Romane