Jurnalul National: Marin Sorescu reprezinta un caz aparte - poate singular - in literatura romana. A scris la fel de bine poezie, dramaturgie, roman si a fost si un excelent traducator. N-a incetat nici o clipa sa socheze. Care sunt, in ceea ce va priveste, scrierile de prim rang ale operei soresciene?
Ion Pop: Reiese chiar din intrebarea dvs. ca Marin Sorescu - unul dintre cei mai insemnati scriitori romani din a doua jumatate a secolul al XX-lea - a avut o activitate proteica, exprimandu-se in mai toate genurile literaturii, inclusiv in calitate de comentator al ei. Scriind atat de mult, e firesc ca opera lui sa fi cunoscut diferente de pondere a preocuparilor, dar si de relief estetic.
Este limpede, cred, pentru orice cititor al sau ca el conteaza si va conta in primul rand ca poet si ca dramaturg. In ipostaza dintai, in care a si debutat, volume precum "Poeme" (1964), "Moartea ceasului" (1966), "Tusiti" (1970) reprezinta, as zice, punctele de varf, prin care formula sa foarte personala de lirica fantezist-ironica si demitizanta se impune definitiv.
Un loc aparte in aceasta creatie poetica il reprezinta ciclul, greu de clasat, "La Lilieci", (cu cele sase volume compacte ale sale, inaugurat in 1973), opera majora, de asemenea, de o certa originalitate, in care e evidenta distantarea de lirismul confesiv si apelul la o formula de sinteza intre poezie, proza si inscenarea dramatica, ce serveste evocarii unei lumi ea insasi "sintetica", adica amplu-cuprinzatoare si foarte reprezentativa, pentru universul uman si spiritual traditional al romanilor.
La randul sau, autorul unor piese, de-acum celebre, precum "Iona", "Matca", dar si "Raceala" ori "A treia teapa" nu va lipsi, sunt sigur, din nici o antologie a teatrului romanesc, in care a propus, de asemenea, o forma novatoare, unde parabola si simbolul coexista cu spiritul critic-demitizant, evidentiind ironic conventia teatralitatii si orientand totul catre o viziune cu note de absurd si grotesc, in care tragicul si deriziunea burlesca interfereaza.
Bulzestii, un mozaic
Creanga, Rebreanu, Slavici, Preda, Velea... Dincolo de zugravirea lumii satului - de umor pentru unii, de tragism pentru altii -, Marin Sorescu inseamna mult mai mult decat atat. Poezie, parodie, stereotipii ale limbajului, teatru al lumii satului ori toate astea la un loc. Cu puterea sa unica de a vedea aceasta lume dinlauntrul, nu din afara ei (asa cum isi sustinea viziunea artistica insusi Brancusi), care este meritul suprem al lui Sorescu in a fi creator al acestei lumi magice?
Atenuand un pic "temperatura" intrebarii dumneavoasta si mai putin atras de trimiterea la Brancusi, de care il despart prea multe lucruri, as spune ca "meritul lui Sorescu" este de a fi fost... el insusi si in evocarea foarte personala a lumii rurale, in speta oltene, in care s-a si format in prima instanta si careia a fost in stare sa-i refaca exemplar universul de sensibilitate. Autorul "Liliecilor" ramane totusi in esenta poet, drept care trimiterea la prozatorii amintiti de dvs. trebuie relativizata. Aceasta lume a sa e un mozaic de inscenari si de povestiri, unele de tipul snoavei taranesti, nu fara un lirism implicit adesea, dar cu un gust aparte pentru burlesc, pentru dimensiunea "carnavalesca" a lumii.
Umorul face casa buna aici cu un profund sentiment elegiac de subtext, caci lumea resuscitata e una devenita aproape muzeistica: un muzeu al memoriei, unde figuri si destine umane sunt refacute din tot atatea piese de patrimoniu lingvistic, recuperate cu incantare, dar si cu un soi de melancolie a asezarii lor printre "exponatele" de vitrina literara. Sa nu uitam ca "La Lilieci" este numele cimitirului satesc al Bulzestilor, din care, iata, Marin Sorescu a (re)construit un foarte original si viu "for roman".
Citeste continuarea articolului pe jurnalul.ro
Lansare de carte: "Romania sub regimul comunist", de Dennis Deletant... Concert Ozzy Osbourne pe 2 octombrie, la Bucuresti...
