Pariul riscant al lui Petru Popescu, romanul "Fata din Nazaret"

In al doilea rand, romancierul de azi nu e in mod obligatoriu si un om de credinta (sau macar de buna-credinta), si nimic nu te poate ridiculiza mai usor decat o incursiune improvizata, cu ciubotele roz si joben turtit, intr-o lume tot mai clar configurata de profesionisti: arheologi, istorici, lingvisti, biblisti. Apoi, exista deja un numar impresionant de capodopere ale speciei atat in roman, cat si in teatru, poezie ori cinematografie, stacheta aflandu-se, de multa vreme, ridicata la cote ametitoare. Sa amintesc doar numele lui Papini, Lagerkvist, Kazantzakis, Claudel, Unamuno sau Pasolini, trecand peste multe, multe altele.

Petru Popescu cunostea foarte bine acest risc inainte de a se arunca in noianul unei trilogii evanghelice. Primul tom, aparut in 2009 in Statele Unite, cu titlul "Girl Mary", s-a tradus recent si in romaneste, "Fata din Nazaret", in corecta si inspirata versiune a lui Mihnea Gafita. L-am citit pe nerasuflate, incitat si de cateva confesiuni ale autorului: nepot al preotului Popescu de la "Cuibul cu barza", care propusese in perioada interbelica un program de primenire a ortodoxiei romanesti, copilul si, ulterior, adolescentul Petru avea sa-l cunoasca din familie pe Gala Galaction, care i-a lasat amintiri pregnante. Pe de alta parte, el si-a pregatit foarte minutios dosarul istoric si teologic al romanului, dovedind o excelenta cunoastere a lumii politice romane si palestiniene din perioada premergatoare nasterii Mantuitorului.

Amanuntele privitoare la stilul de viata al evreilor din secolul I, la obiceiurile, credintele, chiar vestimentatia lor stau marturie despre travaliul de investigatie realizat de autor. A se citi, spre convingere, jumatatea de pagina in care se enumera piesele vestimentare pe care trebuie sa si le scoata bietul Iosif, murat din cap pana-n picioare, in "noaptea nuntii"!

Petru Popescu nu pariaza pe reteta socului literar. Nu propune o rescriere provocator-blasfematorie a Evangheliei, gen Saramago, nici una parabolica, precum Kazantzakis sau, mai recent, Schmitt. Ar fi putut face apel la informatiile furnizate de scrierile apocrife din primele secole crestine, dar scopul sau este altul, deopotriva original si reverentios: infatisarea Mariei ca o adolescenta atasanta prin chiar normalitatea ei plina de prospetime.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

+1

Mai multe fotografii

Foto: Alex Rotaru