Dupa ce a vazut filmul „Metoda" al argentinianului Marcelo Piñeyro, realizat in 2005 dupa piesa de teatru „Metoda Grönhol" (2003) a dramaturgului catalan Jordi Galcerán, regizorul Theodor-Cristian Popescu a fost interesat de subiectul acestei creatii. Desi actiunea filmului e „putin diferita" fata de piesa, exista ceva comun, in opinia regizorului roman: „o unitate de loc, de timp si de actiune".
Subiectul e incitant pentru un director de scena. Motivatia personala a lui Theodor-Cristian Popescu de a alege textul pentru a-l monta, la Teatrul Nottara, este simpla. El crede ca in „Metoda Grönhol" tipul de situatii in care e construita piesa „se bazeaza in mod fundamental pe tehnici actoricesti".
„Un actor foloseste momente din viata sa reala sau momente povestite de altii, pentru ca sa obtina ceea ce noi numim adevar. Folosind o experienta care pentru el a fost reala si translatand-o intr-un alt plan al personajului pe care il interpreteaza, el ajunge sa minta credibil", imi spunea regizorul. De la acest paradox, numit adevar, dar care este de fapt o minciuna, porneste spectacolul „Metoda" de la Teatrul Nottara (traducerea in limba romana apartine Luminitei Voina-Raut).
Manipulare de la inceput pana la sfarsit: asta face autorul, asta face regizorul, asta fac actorii. Este impresionant cum se prezinta intreaga actiune; nici un spectator nu ar intui finalul. Publicul asista la „tehnici de manipulare", asamblate profesionist de niste psihologi dintr-o companie transnationala. Ei se bazeaza pe date biografice reale ale unui individ, dar acesta, fara sa stie, minte continuu. Atat de iscusit se manipuleaza totul, incat doar la final cunosti cine sunt cu adevarat cele patru personaje din spectacol. Caracterele lor ni se arata tot mai profunde si tot nu ghicesti despre ce este vorba, chiar daca ele au o constructie simpla, un limbaj obisnuit, accesibil fiecaruia. Esti foarte aproape de ele, dar tot nu decupezi, nu patrunzi. Nu te lasa. Te face curios, te provoaca, nicidecum nu descoperi jocul - jocul de a minti, decat atunci cand ei spun ce a fost, de fapt. Ramai stupefiat. Personajele mint si sunt atat de credibile. Cei patru se reflecta ca niste oglinzi: unii in altii.
Despre subiect. Intr-o sala de sedinte a unei companii transnationale (scenografia Stefan Caragiu) intra un pretendent la functia de director de vanzari, functie bine platita. Mai are de trecut un hop pentru a primi slujba. Ii asteapta pe reprezentantii companiei, dar in sala intra pe rand alti pretendenti la aceeasi functie. Se vede ca intre cei patru - trei barbati si o femeie - va fi o competitie. Dar cine va fi arbitrul? Cineva ascuns da startul: din perete iese o cutie, impinsa din afara, in care se pune un plic, cu indicatii. Si incepe jocul, regulile fiind dure, constand in nimicirea din punct de vedere psihologic a adversarului. La acest „thriller urban" te amuzi, pentru ca personajele sunt interpretate lejer, dar pe masura ce actiunea avanseaza te cuprinde un fel de frica: jocul ajunge prea departe.
Cvartetul de la „Nottara" - Adrian Vancica (Fernado), Alexandru Jitea (Enrique), Gabriel Rauta (Carlos) si Cerasela Iosifescu (Mercedes) - se „joaca" edificator. Ei isi construiesc personajele in ideea regulii principale: „Nu avem nevoie de un ticalos, care sa para un om bun, ci invers, de un om bun care sa fie ticalos". Deci fiecare joaca „invers"... dar cat de bine il manipuleaza pe spectator. Publicul accepta jocul, pentru ca e realizat pe scena. E teatru, dar e luat din viata, e real. De fapt, jocul este inventat de trei psihologi ai companiei cu pricina, trei din cei patru „candidati". Trei candidati falsi si unul adevarat. Invers decat la inceput. Adevaratul candidat minte in jocul psihologilor, care stiu tot adevarul despre el. Daca dupa mai multe etape el reuseste sa-i elimine pe falsii candidati, in final candidatul mincinos se autoelimina.
Are oare nevoie compania de un director de vanzari sau psihologii de aici, prinsi in joc din plictiseala, inventeaza noi si noi „jocuri" care sa-i amuze la finalul unei zile de munca? Caci a doua zi va veni alt candidat. Nu o sa stim niciodata. Tot ce conteaza este ca manipularea e atat de iscusit interpretata.
Citeste si Jurnalul
Foto: Jurnalul National
Lant uman in jurul Ateneului in memoria lui Constantin Brancusi... Targuri si expozitii de Dragobete...
