Antena Căutare

Teatru: Trei montari pe texte de Gellu Naum, la Cluj

Directorul Teatrului National „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Mihai Maniutiu – regizor care se bucura de reputatie buna, are in derulare cateva programe manageriale, printre care si cel intitulat „Prioritate: Romania”. In cadrul acestuia se vor desfasura o serie de intalniri internationale, organizate, asa cum ne-a spus apreciatul creator, cu scopul de a arata lumii valorile pe care le are Romania, fiindca acestea exista in numar mare, dar nu sunt vazute asa cum trebuie de publicul din afara tarii.

Editia inaugurala a Intalnirilor internationale, la care sunt invitate personalitati romane si straine, este dedicata operei lui Gellu Naum si va avea loc intre 7 si 9 octombrie la Nationalul clujean. Au fost puse in practica trei proiecte de spectacol, care au la baza texte scrise de Gellu Naum, poet, prozator si dramaturg, considerat „cel mai important reprezentant roman al curentului suprarealist si unul dintre ultimii mari reprezentanti ai acestuia pe plan european", de la disparitia caruia se implinesc in curand zece ani (29 septembrie). Cele trei creatii sunt: „Zenobia" - scenariu si regia Mona Marian (premiera a avut loc in martie); „Florenta sunt eu", piesa scrisa de Gellu Naum impreuna cu Jules Perahim, in regia lui Alexandru Dabija (premiera - in iunie) si „Insula" - spectacol-concert aflat in lucru, in regia Adei Milea, a carui premiera va avea loc la toamna. Aceste montari vor fi prezentate in cele trei zile ale minifestivalului.

Despre aceste trei spectacole, Mihai Maniutiu spune ca „nu se concureaza intre ele" si crede ca vor avea viata lunga. „Zenobia" a fost lucrat la Sala Studio, avand mare succes la premiera. Mona Marian a lucrat in echipa cu Eugenia Tarasescu-Jianu (scenografia), in distributie fiind actorii Cornel Raileanu (Naum), Cristian Rigman (Naum tanar), dar si Romina Merei, Petre Bacioiu, Anca Hanu, Cristian Grosu, Elena Ivanca s.a. Regizoarea sustine ca „a-l citi pe Gellu Naum e o bucurie fara limite, iar a incerca sa sugerezi realitatea teatrala a poeticii lui Gellu Naum e o aventura de natura visului si acum ti se deschide o poarta de care nu poti decat sa treci si sa ajungi... in visul lui Gellu Naum...".

„Florenta sunt eu" este o comedie, montata la Sala Mare, unde a putut sa-si desfasoare si Dragos Buhagiar ideile scenografice. Au lucrat cu Dabija, de asemenea, Florin Fieroiu (miscarea scenica) si Ada Milea (muzica). Distributia ii include pe Irina Wintze, Ramona Dumitrean, Romina Merei, Anca Hanu, Angelica Nicoara, Ionut Caras, Catalin Herlea s.a. Piesa „Florenta sunt eu" este construita, asa cum se specifica pe site-ul teatrului, „pe permanentul joc dintre realitate si fictiune, dintre prezent si trecutul care-l invadeaza cu fantasme. Personajele isi schimba mereu numele, se dedubleaza, voiajeaza cu nonsalanta intre aici si acolo, aflandu-se intr-o continua si permanenta miscare browniana prin spatii dramatice multiplicate caleidoscopic".

Ada Milea, care va semna spectacolul „Insula" tot la Sala Mare, a spus pentru Jurnalul National: „Lucrez, impreuna cu 12 actori, un concert despre un Robinson singur pe o insula pustie plina de lume. E total diferit de concertul lucrat cu dl Balanescu in engleza si sunt foarte bucuroasa ca dansul nu a avut nici o obiectie cand l-am intrebat daca pot reincerca, in alta varianta, aceasta minunata piesa de teatru scrisa de Gellu Naum. Va fi un concert cu personaje, tobe, acordeon, chitara, costume si spatii".

Articolul continuă după reclamă

Citeste si Jurnalul!

Foto: Nicu Cherciu - Jurnalul National

Sociologul Daniel Todoran-Rares sustine conferinta "Animatia si banda desenata"... A1.ro iti recomanda azi filmul "Harry Potter si Talismanele Mortii - Partea 2"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x