Urmărește A1 pe DiscoverIubesc partea aceea nevazuta din mine
"Ziua mea nu prea mai e un moment aniversar, ca nu mai simt eu, nici nu mai vreau. Il traiesc mai mult in minte! Una e sa faci acum un chef (pe care normal ca o sa-l fac), da' nu cum iti inchipui, ci asa cat sa se potriveasca cu varsta pe care o port acum pe umeri, si alta a fost atunci, cand aveam 30, si nu-mi pasa ca timpul trece, nici macar nu-l vedeam, ca de privit... privesc mai mult in urma. Vinovata e zodia asta, a Racului. Acum, mai important pentru mine e sa tin echilibrul intre spirit si trup, ca daca nu-l stapanesc, se duc toate la vale, as deveni usor ridicol, visurile mele ar putea parea desuete si lumea ar putea vedea pe scena un clovn cu prea mult fard pe fata, iar sangele de sub el prea strain, mult prea strain... S-au intamplat cam toate in viata mea de pana acum. Pe unele nu mi le-am dorit, nici macar nu le-am banuit, dar accept planul pe care l-a facut Dumnezeu pentru mine... In rest crezi ca este important pentru cineva cat de morale imi par vremurile pe care le traiesc acum sau cat de dreapta mi-as dori calea care mi-a mai ramas de aici inainte de umblat?... Iubesc partea aceea nevazuta din mine care ma linisteste, una tainica, de care pot sa dispun numai eu, fara sa am acceptul nimanui. Daca as avea capacitatea de a retrai in timp real cele mai frumoase trei amintiri, acestea ar fi: copilaria mea inocenta, nasterea baiatului meu si... atata iubire primita cat nici acum nu inteleg cum de a incaput in sufletul ei atat de frumos! Am trait prea intens la 20 de ani, am dormit putin, am visat si mi-am dorit poate prea mult... Astazi ma revad intr-un peisaj luminos, insa uneori, cel de azi, cu degetul aratator intins, sopteste mai degraba spre a nu fi auzit prea clar...«Cine te crezi, nu ti se pare ca ai visat cam mult? Ca ai indraznit spre-a cuteza prea mult?... Carnavalul e aproape de final, n-as spune ca-ti sta rau zambetul ala pe fata, din contra...»! Daca mi-am propus prea mult, si am realizat prea putin, cat mai conteaza acum? Din ce mi-e dat sa vad, vad atat de putin, incat mai bine inchid ochii pentru o clipa, imi trec mana peste frunte, mai privesc putin peste umar fara sa ma intorc, si mai aleg pentru a nu stiu cata oara o cale din cele care inca mi se mai deschid... Tot mai aud acorduri de chitara, ma mai cheama nevoia de aplauze pe care inca, iata, le mai primesc... Semnele care mi se arata sunt bune, asa ca nu stiu de ce n-as mai indrazni inca sa mai pasesc.
Am putini prieteni. Ma refer la cei traiti, nu la cei facuti, ca din cei facuti am prea multi, dar nu stiu daca si cat conteaza. Celor care ma iubesc le intorc dragostea mea cu plecaciune. Stiu ca iubirea e de natura divina. Ea nu poate nici minti, nici uri, nici nu poate fi jurata stramb, dar nici jucata prost, pe o scena subreda. Si daca e de natura divina, ea vine de la suflet, si sufletul e mai apoi purtat...«The spirit carries on»...! Daca ar fi sa ma gandesc la o intrebare pe care ai vrut sa mi-o pui si n-ai avut inspiratia necesara, as spune fara sa raspund, fara sa ma gandesc prea mult:... «Vale, care e diferenta dintre om si artist?... Dar distanta intre om si cer?...». Raspunsurile?... Nu stiu daca ti le-as putea da, dar stiu ca adesea sigur am incercat."
Sursa: jurnalul.ro
Foto: intactimages.ro
