Antena Căutare

Filme de Paște. Producții despre Învierea Domnului care au rămas în istorie

Parcă o sărbătoare nu ar fi completă fără filmul potrivit. Iată 4 filme despre Învierea Domnului care au rămas în istorie. Filme de Paște.

Parcă o sărbătoare nu ar fi completă fără filmul potrivit. Iată 4 filme despre Învierea Domnului care au rămas în istorie. Filme de Paște.

1. Paul, Apostle of Christ (2018)

Paul, Apostle of Christ (2018) este povestea epică a lui Pavel, omul care dintr-un persecutor al bisericii, a devenit cel mai puternic și important promotor al acesteia. Luca, ca prieten și medic, își riscă viața de fiecare dată când se aventurează în orașul Roma pentru a-l vizita pe Pavel, care este ținut captiv în cea mai întunecată celulă din închisoarea lui Nero. Înainte ca Pavel să fie condamnat la moarte, Luca se hotărăște să scrie o altă carte, care detaliază nașterea a ceea ce va deveni cunoscut drept biserică. Dar Nero este hotărât să scape Roma de creștini și nu se eschivează să-i execute în cele mai stricte moduri posibile. Legat în lanțuri, lupta lui Pavel este internă. El a supraviețuit atâtor bătăi, naufragii, foamete, frig și expuneri, și totuși, în timp ce așteaptă condamnarea la moarte, este bântuit de umbrele rătăcirilor sale din trecut. Doi oameni se luptă împotriva unui împărat neclintit și a fragilităților spiritului uman pentru a lăsa moștenire lumii Evanghelia lui Hristos.

Articolul continuă după reclamă

2. Jesus of Nazareth (1977)

Dramă biblică și amplă evocare a vieții și suferințelor lui Iisus Hristos, de la naștere până la răstignire, impecabil realizată cinematografic și dinamizată de muzica lui Maurice Jarre.

3. The Passion of the Christ (2004)

Lungmetraj despre ultimele 12 de ore din viața lui Iisus din Nazaret, PATIMILE LUI HRISTOS respectă întocmai adevărul biblic. Filmul începe în Grădina Ghetsimani, unde, retras pentru a se ruga, după Cina cea de Taină, Iisus rezistă ispitelor Satanei. Trădat de Iuda Iscarioteanul, Hristos este arestat și dus în cetatea Ierusalimului, unde preoții farisei Îl învinuiesc de blasfemie, acuzații care Îi vor aduce condamnarea la moarte.

4. The Last Temptation of Christ (1988)

Ultima ispită a lui Iisus, în regia consacratului regizor dramatic Martin Scorsese, nominalizat la Premiile Academiei pentru “Cele mai bune realizări regizorale”, i-a adus Barbarei Hershey o nominalizare la Globul de Aur pentru Cea mai bună actriță în rol principal, iar lui Peter Gabriel, nominalizarea pentru cea mai bună coloană sonoră în cadrul aceluiasi festival.
Inspirat de romanul lui Nikos Kazantzakis, avându-l în roul principal pe Willem Dafoe, Ultima ispită a lui Iisus este o experiență vizuală inegalabilă.

Sursa: cinemagia.ro

Lungmetrajul „Minecraft” va fi lansat în martie 2022... Bradley Welsh, actor din „T2 Trainspotting”, fost boxer, împuşcat mortal în Edinburgh...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x