Antena Căutare

BTS a egalat performanţa The Beatles, cu trei discuri pe primul loc în Billboard 200 în mai puţin de un an

Grupul k-pop BTS s-a clasat pe primul loc în topul american al albumelor cu „Map of the Soul: Persona”, acesta fiind al treilea disc al trupei care conduce Billboard 200 în mai puţin de 12 luni.

BTS

Grupul k-pop BTS s-a clasat pe primul loc în topul american al albumelor cu „Map of the Soul: Persona”, acesta fiind al treilea disc al trupei care conduce Billboard 200 în mai puţin de 12 luni.

Materialul de studio, care cuprinde 7 piese, a fost lansat pe 12 aprilie şi vândut, în săptămâna încheiată pe 19 aprilie, în 230.000 de unităţi, potrivit datelor Nielsen Music. Aceasta este şi cea mai mare reuşită a unui album BTS.

Piesele de pe acest album au fost accesate online de 37,4 milioane de ori.

BTS a mai lansat în ultimele 11 luni albumele „Love Yourself: Tear” (iunie 2018) şi „Love Yourself: Answer” (septembrie 2018), care au atins cea mai înaltă poziţie în Billboard 200.

Articolul continuă după reclamă

Grupul sud-coreean este şi primul, de la The Beatles, cu trei albume pe primul loc în Billboard 200 în mai puţin de un an. Trupa britanică a înregistrat această performanţă în 1995 -1996, perioadă în care au fost lansate compilaţiile „Anthology 1”, „Anthology 2” şi „Anthology 3”, toate debutând pe primul loc.

Poziţia a doua în actualul clasament Billboard 200 este ocupată de „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” al cântăreţei Billie Eilish, care s-a menţinut după a treia săptămână de la debut, când a fost vândut în 98.000 de unităţi.

„Free Spirit” al lui Khalid a coborât două poziţii, până pe trei, după ce, în a doua săptămână de la lansare, a fost vândut în 82.000 de unităţi.

Artistul hip-hop Anderson .Paak a înregistrat primul său disc de top 10, după ce „Ventura” a debutat pe locul al patrulea în clasament, cu 55.000 de unităţi vândute.

Pe locul al cincilea a coborât două poziţii „Victory Lap” (2018) al rapperului Nipsey Hussle, ucis pe 31 martie la Los Angeles. Discul a fost vândut în aproximativ 55.000 de unităţi. Ariana Grande şi „Thank U, Next” au coborât două locuri, până pe şase, cu 46.000 de unităţi vândute în a zecea săptămână de la lansare.

„Homecoming: The Live Album”, lansat de Beyoncé pe 17 aprilie, odată cu documentarul Netflix, a debutat pe locul al şaptelea, cu 38.000 de unităţi vândute în două zile. Acesta este al optulea album solo al lui Beyoncé care ajunge în top 10 şi este aşteptat ca el să urce în clasament săptămâna viitoare.

Juice WRLD şi „Death Race for Love” au coborât trei locuri în top, până pe opt, după ce albumul a fost vândut în 34.000 de unităţi în a şasea săptămână de la debut.

„beerbongs & bentleys” al lui Post Malone a coborât două locuri, până pe nouă, cu 29.000 de unităţi vândute în a 51-a săptămână de la lansare, iar A Boogie Wit da Hoodie şi „Hoodie SZN”, un loc, până pe zece, cu 29.000 de unităţi vândute în a 17-a săptămână de top.

Sursa: News.ro

Dirijorul Corului Academic Radio, Delia şi musicalul „Mamma Mia”, premiaţi de publicaţia Uniunii Compozitorilor şi Muzic... Netflix a încheiat un acord de câteva zeci de milioane de dolari cu Beyoncé...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x