Are doar 36 de ani si este proprietarul "Chocolat". In copilarie, cartile sale preferate erau cele de bucate, iar visul, sa devina bucatar. Noua ani a locuit in Belgia, unde a avut privilegiul sa afle secretele ciocolatei de la cei mai renumiti maestri cofetari. Cum Europa i s-a parut prea mica pentru el, si-a cautat norocul in America. Si l-a gasit pana la urma in Romania, in ciuda greutatilor de care s-a lovit aici. Se declara cel mai norocos om, pentru ca face ceea ce si-a dorit dintotdeauna, si spune ca si-a scris destinul asa cum si-a dorit, chiar daca de multe ori i-a suparat pe cei din familie. Alaturi de Chef Joseph Hadad si Nicolai Tand, Tudor Constantinescu va alege cel mai bun bucatar din Romania, la Top Chef, cel mai taios show culinar din lume, care incepe pe 5 noiembrie, la Antena 1.
"Cand ma indragosteam de o fata, ii faceam bezele"
De mic, Tudor Constantinescu s-a simtit atras de tot ceea ce tine de bucatarie, "poate si un pic ghidat de bunica din partea mamei, de la Cluj". Prima experienta in bucatarie e consemnata la varsta de sapte ani, cand a facut clatite. "De-a lungul vremii, cand ma indragosteam de o fata, faceam la mine o petrecere si ii pregateam bezele. N-o sa uit asta niciodata". Si nici o carte nu se putea compara cu... cartea de bucate. "In scoala generala, ai mei ma puneau sa citesc <<Cei trei muschetari>>. Citeam doua-trei pagini, dupa care luam toate cartile de bucate din biblioteca si ma apucam sa fac... chec in trei culori". Asadar, dulciurile erau baza, inca de pe atunci. "Categoric am fost atras mai degraba de dulciuri decat de partea sarata sau de mancarea gatita, dar pot sa spun ca eram un degustator feroce si de mic am fost pretentios la mancare. Daca nu era ceva pe gustul meu sau prea banal nu mancam. Detestam tot ceea ce inseamna ghiveci sau ciorba de legume. Ca eu sa mananc ciorba, trebuia sa aiba legumele pasate, mi se parea mai fin asa. Pe de alta parte, bunica facea o friptura de vita cu sos de mustar care-mi placea foarte mult".
Lumea teatrului i-a fost sursa de inspiratie
A avut norocul ca, traind alaturi de mama sa, care lucra la Teatrul National din Bucuresti, sa descopere si partea culturala a vietii, care i-a fost o sursa de inspiratie pentru domeniul de activitate in care mai tarziu avea sa lucreze. "Faptul ca mergeam la teatru, ca vedeam la mine in casa cum se recita poezii, in jurul unui ceai... mi se parea fantastic". Cu ce se ocupa mama? "O parte din activitatea ei era de casier central, adica avea mai multe teatre in subordine si, probabil, avea grija de banii care se incasau. Platea salariile si, vara, se ocupa de activitatile trupelor de pe Litoral. Prin prisma ei, am avut contact cu toti marii actori, Claudiu Bleont, Florin Piersic... Era incredibil pentru mine".
"Am locuit noua ani in Belgia"
Avea 14 ani cand a plecat in Belgia, la Bruxelles, la mama sa, unde a locuit noua ani. Parintii divortasera, iar Tudor a ales sa-si urmeze mama, care emigrase acolo. "Nu pot spune ca mi-a placut, dar la 14 ani e greu sa-ti alegi destinul. Mi-a placut ca am putut intra la acel institut unde am invatat despre domeniul care m-a atras toata viata. E vorba de Institutul de Industrie si Cercetare in industria alimentara. In afara de partea teoretica a unui liceu general, eu aprofundam aici, practic si teoretic, tot ce inseamna industria alimentara: analiza materiilor prime, cereale, trecand prin chimie alimentara, cum sa gatim, sa stim ce inseamna vin, alcool, paine, dulciuri, deserturi, practic toata gama de produse pe care le mancam in general". In Belgia, a locuit in mai multe locuri, insa cel mai mult i-a placut la Waterloo, "un fel de Corbeanca fata de Bucuresti, un fel de comuna foarte draguta si, bineinteles, locul istoric unde Napoleon a pierdut razboiul. Institutul insa l-am facut la Bruxelles".
"De mic voiam sa fiu bucatar"
Spune ca de mic stia ce meserie vrea sa urmeze. "Cand profesorii ne intrebau: tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare, eu spuneam ca vreau sa fiu bucatar. De cand ma stiu mi-a placut asta. Toata lumea mi-a spus: <<Dar cum sa faci asa ceva? E urat, e greu, mai bine fa-te doctor, avocat!>>. Acum ma simt cel mai norocos om ca am avut curajul si am avut sustinerea parintilor sa fac ceea ce imi doresc. Fiecare zi e pentru mine o placere, in primul rand, pentru ca fac ceea ce-mi place. Este unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se poate intampla unui om". Patru ani a studiat la Institutul din Bruxelles, "cu un program extraordinar de intens. Sambata aveam obligatoriu practica, stagii in diverse ocazii pentru a vedea pe viu ce se intampla. In fiecare vacanta de vara, obligatoriu, o luna de zile faceam stagii de pregatire, in functie de specialitatea pe care ne-o alegeam sau de ceea doream sa invatam".
"Sase luni am muncit gratis la Wittamer"
Dupa absolvirea institutului, primul job a fost la "cea mai veche si celebra cofetarie, salon de ceai, institutie din Bruxelles, care se numeste Wittamer". A avut norocul sa fi facut un stagiu acolo, prin urmare a fost acceptat sa munceasca la Wittamer, pe gratis, imediat dupa incheierea studiilor. Un privilegiu extraordinar, daca tinem cont ca "exista liste de asteptare de trei ani pentru a munci acolo pe gratis". Sapte luni de zile s-a impartit intre Wittamer, unde mergea cinci zile pe saptamana, si diverse joburi ocazionale, de week-end, care sa-i permita sa se intretina. "Am muncit la restaurant, si pe sala, si la bucatarie, intr-un laborator de cofetarie si intr-unul de brutarie, practic mi-am dorit sa fac cat mai multe in domeniu, pentru a vedea pe viu ce se intampla. Ca sa descoperi esenta si cele mai bine pastrate secrete din domeniul asta trebuie sa fii prezent acolo, in laboratoarele institutiilor cu traditie familiala care s-a transmis din generatie in generatie, pentru ca aceste lucruri nu le poti invata nici din carti, nici din alte locuri".
"Cu Herman Van Dender am relansat o gama de praline de ciocolata"
Cu celebrii ciocolatieri belgieni a inceput sa colaboreze la scurt timp dupa perioada Wittamer. Avea doar 19 ani si jumatate. "Am fost angajat imediat la Herman Van Dender, cu care am recreat si relansat o gama de praline de ciocolata. El mi-a dat sansa sa ma pot exprima, chiar daca eram atat de tanar. Si am lucrat un an de zile impreuna, am invatat foarte multe lucruri, el fiind si campion mondial de cofetarie. Sunt bucuros ca si astazi, dupa 15 ani, am posibilitatea sa colaborez cu domnul Herman Van Derder si sper sa vina ca invitat la Top Chef. Mai mult decat atat, o parte din gama noastra de chocolaterie, specialitatile de praline si chocolate vin aici (n.n. La Chocolat) produse chiar de el si au fost create de noi doi impreuna. E o reusita fabuloasa pentru mine". Dintre toate produsele care se pot manca, ciocolata ramane pentru Tudor produsul suprem. "Cand am ajuns in Belgia si am intrat in acel univers fabulos, cred ca mancam pana la 400 de grame de ciocolata zilnic. Dar nu recomand asa ceva (rade)".
"Prima afacere proprie, la taraba"
La 21 de ani, Tudor si-a deschis propria afacere acolo, in Belgia. "Era ceva artizanal, mic. Aveam un laborator intr-un beci si noaptea pregateam tot felul de tarte sarate, foarte populare in Belgia. E vorba de un aluat sarat, cu tot felul de amestecuri de legume, jambon, andive, praz, bacon, broccoli, ciuperci. Un produs simplu, traditional, care se vindea in piata, la targuri asemanatoare cu cele agroalimentare de la noi. A doua zi dimineata incarcam totul in masina si plecam la targ, unde aveam taraba mea. La unu jumate, cand se inchidea targul, strangeam cascarabeta, mergeam acasa sa dorm un pic si apoi o luam de la capat". A facut asta pana la aproape 24 de ani, cand si-a dat seama ca viitorul lui nu este nici in Belgia, si nici in Europa.
"Detest tot ceea ce tine de reguli"
Si explica de ce: "Europa este un loc batran, un loc cu o istorie si un background profund intiparite in ADN-ul oamenilor si transmis din generatie in generatie. Oamenii raman foarte conservatori, blocati in paradigmele istoriei, ale trecutului, ale sistemului din tata in fiu si sunt putin deschisi la nou. Merg de 20 de ani in acelasi loc, pentru ca acolo sunt ei siguri ca gasesc ceea ce vor, chiar daca locul ala s-a schimbat intre timp si nu mai e ceea ce stiau ei. Pe de alta parte, sistemul economic este atat de bine dezvoltat, ca practic poti sa gasesti tot ce-ti doresti. E foarte greu sa inovezi si, intr-un timp relativ decent sa poti sa ajungi undeva, cel putin in domeniul asta. Segmentele sunt foarte bine ocupate, sunt complete si pentru un tanar ca mine... Nu ca nu mai era loc pentru mine, dar as fi avut nevoie de mult timp si multa rabdare. Lucrurile s-ar fi facut intr-un ritm care nu ma caracterizeaza. Sunt o persoana care, pe de o parte detesta tot ceea ce tine de reguli, traditie, fixatii in orice fel de domeniu si care isi doreste sa schimbe tot, sa vina cu ceva nou, sa reformeze orice atinge, pe partea cealalta, pentru a reusi aceasta reformare si inovatie, dezvolt foarte multe reguli".
"Europa era prea mica pentru mine"
Taramul tuturor posibilitatilor il reprezenta si pentru el America. "Am plecat in America, pentru ca mi-am dat seama ca in Europa lucrurile sunt prea mici pentru mine (rade). Acolo am luat-o de jos, am lucrat intr-un hotel unde m-au pus sa tai capsuni, sa curat mere. Dupa tot ce invatasem in Europa, am ajuns sa tai capsuni si sa curat mere, in Miami. Invatand sistemul, am descoperit industria de croaziera, care era in plina expansiune la momentul respectiv, si... am plecat pe vas. Acolo am inceput ca sef cofetar dar, in scurt timp, am fost racolat de o companie care dadea consultanta pentru toata industria de croaziera. Faceam parte din echipa de creatie, de consultanta si am avut ocazia sa calatoresc in toata lumea, sa fac parte din primii 500 de oameni dintr-o companie de 30.000 de oameni, la Miami Office. Am fost repartizat la Royal Caribbean, care deschidea trei-patru vase pe an, deci aveau mare nevoie de o echipa de coordonare. America m-a invatat cum sa pot vinde ceea ce stiu eu sa fac un pic diferit de altii. Fara aceasta scoala nu cred ca as fi reusit, astazi, in Romania".
"Am reusit la cel mai inalt nivel"
Tara natala a fost locul unde i-a fost cel mai greu sa reuseasca. Dupa patru ani petrecuti in America, la 27 de ani s-a intors acasa, unde s-a lovit de... Romania. "As putea sa insir acum o gramada de lucruri negative, dar Romania este o scoala de viata extraordinara. Am reusit la cel mai inalt nivel. Chocolat, asa cum arata el astazi, inseamna o acumulare in suflet a multor lucruri pe care le-am vazut peste tot pe unde am calatorit. Si a durat sase ani ca sa ajunga la nivelul la care este astazi." Marturiseste ca a scolit toti oamenii care lucreaza astazi pentru el. "Si toate creatiile pe care le vedeti sunt ale mele si adaptate la gusturile Romaniei. Nu am reinventat croissantul, sa nu fim absurzi, insa absolut toate produsele sunt reinterpretate de mine, dupa gustul meu si dupa ce am considerat eu ca ar putea surprinde gustul romanilor."
"Bunica spune ca am devenit fitos"
Draga lui bunica mananca cu placere din Amandinele si croissantele de la Chocolat. "Cred ca e un pic invidioasa (rade) si de multe ori zice ca nu-mi mai place mancarea romaneasca si ca am devenit fitos (rade)." E singura care i-a ramas aproape. Mama a murit. "Ii multumesc pentru ce a facut pentru mine, dar nu am avut o relatie foarte buna cu ea, am fost intr-o competitie permanenta". Tata s-a recasatorit si are viata lui. "Nu stiu daca e mandru de mine, poate. Sunt o persoana care si-a recreat viata singur, care a rupt un pic traditia familiala. N-as putea spune ca am fost foarte tare inspirat in familia mea, din contra, mi-am scris destinul meu asa cum mi-am dorit, chiar daca de multe ori i-am suparat pe cei din familie." Bunica a ramas cea mai aproape de sufletul sau. "E un exemplu de viata pentru mine. A avut o viata foarte grea, a plecat de jos si a ajuns departe. Ambitia ei m-a inspirat sa incerc sa realizez ceva in viata".
"Putem inspira multa lume"
A fost onorat pentru recunoasterea si dorinta Antenei 1 ca el sa faca parte din juriul Top Chef. "De partea cealalta, am simtit din prima clipa ca, prin acest format specific unde confruntarea intre adevarati profesionisti in arta culinara se intampla, eu si colegii mei cu o opinie bazata pe fapte si realizari concrete in viata noastra putem inspira cat mai multa lume. La fel de bine profesionistii din aceasta industrie si din arta culinara, cat si oamenii de acasa care vor sa mearga la restaurant, sa inteleaga mai bine ceea ce mananca, diferitele ingrediente si materii prime de care poate nu au auzit foarte des si, mai ales, sa isi poata exprima pretentiile si sa poata face o evaluare corecta in ceea ce priveste mancarea pe care ei o primesc la restaurant, si pentru care ei platesc".
