Nu de puţine ori, Corneliu Vadim Tudor a fost surprins în compania mai multor patrupede. Tribunul iubea animalele, avea acasă 30 de câini, câţiva la Casa Presei, unde avea sediul Revista "Romania Mare" şi alţi 70 – într-un adăpost din Voluntari.
Fondatorul PRM a militat mereu pentru drepturile animalelor şi a salvat peste 100 de câini comunitari atunci când aceştia erau la un pas să fie ridicate de hingheri.
"Familia domnului Vadim Tudor este cea care se va îngriji în continuare de cei 100 de câini comunitari de care se ocupa dânsul. Dacă fetele şi soţia domnului Vadim Tudor nu se vor descurca, sunt sigur că noi, prietenii, le vom ajuta.
Politicianul era cunoscut ca fiind un mare iubitor de animale
Domnul Vadim Tudor a promovat sute de parlamentari, primari şi consilieri. Sigur, toţi aceşti oameni vor da o mână de ajutor dacă va fi nevoie", a declarat Marius Marinescu, prieten apropiat al fondatorului PRM, unei publicaţii.
Vadim Tudor a murit pe 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău. Starea lui s-a agravat după internare: se pare că a suferit un infarct miocardic și decesul a fost înregistrat la ora 18.30.