Antena Căutare

Ea este cea mai bună prietenă a Ioanei Ginghină! Actrița din iSerialul „Când mama nu-i acasă” are o soră extrem de frumoasă

Ioana Ginghină, pe care fanii o pot vedea în curând în cel de-al doilea sezon al iSerialului „Când mama nu-i acasă”, exclusiv pe antenaplay.ro, are o soră superbă!

Ioana Ginghină, pe care fanii o pot vedea în curând în cel de-al doilea sezon al iSerialului „Când mama nu-i acasă”, exclusiv pe antenaplay.ro, are o soră superbă! Între ele este o diferență de 11 ani, dar cu toate astea, actrița mărturisește că sunt extrem de apropiate.

Toată lumea o cunoaște pe ea, dar puțini îi știu sora! Dacă Ioana Ginghină a ales lumea artistică, Elena a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor.

„Ea locuiește la Sibiu, este profesoară de limba germană, la Colegiul Național <<Samuel von Brukenthal>>, care este un liceu cu predare în limba germană. Nu are nici o treabă cu lumea asta. A întâlnit-o și pe Gabriela Spanic, a fost cu mine la filmări, dar nu a fost atrasă de acest domeniu. Ea a învățat, este deșteapta familiei J”, vorbește Ioana Ginghină cu mândrie despre sora ei.

Actrița din iSerialul „Când mama nu-i acasă” mărturisește că a avut mereu grijă de mezina familiei. „Am fost un fel de a doua mamă pentru ea, dar o mamă prietenă. O răsfățam cu tot felul de cadouri. Ne înțelegem foarte bine”, povestește Ioana, care poate fi urmărită în această vară, în cel de-al doilea sezon al iSerialului „Când mama nu-i acasă”, exclusiv pe antenaplay.ro.

Articolul continuă după reclamă

Zilele acestea, Elena a lăsat orașul natal pentru a petrece o mini-vacanță în Capitală. Nu a venit singură, ci însoțită de fetița ei, în vârstă de un an.

Fanii o pot vedea pe Ioana Ginghină sau, mai bine zis, pe Geanina, în curând în continuarea iSerialului „Când mama nu-i acasă”, producție semnată de Ruxandra Ion.

Cristina Ciobănașu, schimbare de look... Criss și Vlad, vacanță în familie. Ce plănuiesc să facă actorii din iSerialul “Când mama nu-i acasă” după sejurul estiva...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
Serviciul Secret al MAI, contract de 130 milioane de euro prin programul SAFE cu o firmă din Olanda
Serviciul Secret al MAI, contract de 130 milioane de euro prin programul SAFE cu o firmă din Olanda Jurnalul
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă acționați ACUM
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă... Kudika
Cutremur în România joi dimineața. Unde s-a resimțit seismul
Cutremur în România joi dimineața. Unde s-a resimțit seismul Redactia.ro
Cod galben şi cod portocaliu de grindină și vijelii în cea mai mare parte a țării. Prognoza pentru Capitală
Cod galben şi cod portocaliu de grindină și vijelii în cea mai mare parte a țării. Prognoza pentru Capitală Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x