Antena Căutare

Mirela Vaida şi Adrian Velea revin cu un nou sezon Acces Direct, la Antena Stars, începând de azi! Ce trebuie să afli

Cel mai nou sezon al formatului „Acces Direct”, unul dintre cele mai aşteptate ale momentului, revine pe micile ecrane în această vară, de luni până vineri, de la ora 16:00.

Acces Direct va fi difuzat de luni până vineri, la ora 16:00 | Antena 1

Emisiunea promite un sezon mai captivant, plin de dezvăluiri şi emoţii, care va aduce în faţa telespectatorilor subiecte de actualitate şi poveşti cu impact emoţionant.

Noul sezon al emisiunii Acces Direct debutează azi, pe 19 august 2024, de la ora 16:00, la Antena Stars

„Așadar, începem un nou sezon “Acces Direct”, emisiunea cu și despre oameni, despre problemele lor reale, despre viața necosmetizată, cu emotii și dramatisme, cu anchete pe care reporterii Acces Direct le fac în cel mai profesionist mod, după cum am obișnuit telespectatorii. Vă vom ține la curent cu cele mai importante evenimente sociale, cu cele mai emoționante cazuri și vom încerca să găsim cele mai bune soluții cu specialiștii noștri invitați în platou. Vă așteptăm zilnic, pentru 3 ore, din 19 august, cu o singură mențiune, și anume, că eu, voi reveni din 26 august, pentru că până atunci, îi voi ține locul Simonei Gherghe la emisiunea Mireasa, dar Adrian Velea, împreună cu toată echipa este pregătită ca din 19 august, de la ora 16:00, pe Antena Stars, să vă întâmpine cu cele mai importante subiecte sociale.” a declarat prezentatoarea Mirela Vaida.

Citește și: Petrecere în familia Mirelei Vaida. Ce surpriză i-a făcut prezentatoarea lui Vladimir, fiul ei mijlociu, la aniversarea de 8 ani

Articolul continuă după reclamă

„Acces Direct este prietenul perfect! Începem un nou sezon sub acest slogan, pentru că această emisiune a reuşit în ani de zile să devină una dintre cele mai iubite emisiuni de pe piaţa media din România, iar prietenii noştri sunt sutele de mii de telespectatori care ne urmăresc zilnic. Inima echipei Acces Direct bate în acelaşi ritm cu a celor care au nevoie de sfaturi din partea specialiştilor noştri invitaţi în emisiune sau a celor care cer cu disperare soluţii în dosarele începute de autorităţi, însă niciodată finalizate. Prietenii noştri, telespectatorii, ştiu că de la un sezon la altul am devenit mai puternici şi mai determinaţi să îi ajutăm, să le rezolvăm problemele. În noul sezon le promitem că le vom striga durerea mai tare, în aşa fel încât autorităţile să ne audă chiar şi cu „dopuri în urechi”. Le transmitem prietenilor noştri să rămână alături de noi, iar de azi, ne vor putea urmări în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:00. Şi nu uitaţi: “Acces Direct e prietenul tău!”, declară Adrian Velea.

Emisiunea Acces Direct va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 16:00, din 19 august, numai pe Antena Stars.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x