Antena Căutare

Daniel Chiriţã, la Ultimul Trib: „Am putut, în sfârşit, sã savurez o bere!”

            Dupã ce sãptãmâna trecutã, specialistul în dueluri (cum este supranumit de colegii sãi), Silviu Geandrã, l-a înfruntat pe Silviu Mircescu şi a dovedit o datã în plus cât de greu e sã îi faci faţã într-o înfruntare unu la unu, a urmat apoi o luptã pentru un premiu deloc de neglijat: un binemeritat respiro şi o masã pe insula Nosy Komba.

Dupã ce sãptãmâna trecutã, specialistul în dueluri (cum este supranumit de colegii sãi), Silviu Geandrã, l-a înfruntat pe Silviu Mircescu şi a dovedit o datã în plus cât de greu e sã îi faci faţã într-o înfruntare unu la unu, a urmat apoi o luptã pentru un premiu deloc de neglijat: un binemeritat respiro şi o masã pe insula Nosy Komba.

Dupã aproape douã luni petrecute în Madagascar, în care au trebuit sã îşi procure hrana întocmai ca şi localnicii, se descurce cu resurse minime şi, mai ales, sã își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice, Chiru le-a povestit colegilor cã îi este pur şi simplu dor sã savureze o bere. Astfel cã, în momentul în care Octavian a pus la bãtaie premiul special, Mircea Zamfir i-a cedat locul sãu lui Daniel Chiriţã, abandonând lupta. „Sper cã a furat şi el ceva în şerveţel, sã ne aducã ceva bun!”, le-a mãrturisit el colegilor sãi.

„Am mers la un restaurant superb şi am putut, în sfârşit, sã savurez o bere!”, va mãrturisi Chiru, iar asta nu e nici pe departe singura surprizã pe care Octavian le-a pregãtit-o lui, Ioanei şi lui Silviu. „Este cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla, este cea mai frumoasã aniversare pe care am avut-o, de departe!”, va mãrturisi Ioana, care în acea zi îşi sãrbãtorea şi ziua de naştere.

Iar dacã pentru cei trei norocoşi dupã-amiaza este una la care nici mãcar nu visau, restul concurenţilor se retrag în sat, unde se vor odihni cum pot mai bine, pentru a fi pregãtiţi pentru urmãtoarea probã – jocul de salvare. „De aici înainte, fiecare concurent trebuie sã îşi calculeze şansele şi paşii care trebuie fãcuţi doar pentru sine. Sunt pe cont propriu şi nimeni nu mai poate influenţã într-un fel sau altul rãmânerea lor în competiţie! Totul depinde numai de ei!”, va dezvãlui prezentatorul show-ului, Octavian Strunilã.

Articolul continuă după reclamă

Ajunşi pe ultima sutã de metri, cei şase concurenţi mai primesc o veste neaşteptatã: se schimbã regulile jocului de salvare. „Interesantã noua structurã, cu vot dublu pentru cel care câştigã imunitatea. La asta nu mã aşteptam!”, va mãrturisi Sorin Brotnei.

Cine va câştiga jocul de salvare, cine sunt concurenţii care vor merge mai departe în jocul de nominalizare, dar şi cine sunt cei doi duelişti din aceastã ediţie, telespectatorii vor afla urmãrind Ultimul trib, vineri, de la 22.15, la Antena 1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x