Antena Căutare

A început jocul de Nominalizare. Proba ”Punte în echilibru” le-a testat răbdarea concurenților. Care este prima echipă ce trimite om la Duel?

A început jocul de Nominalizare. Echipa care va ajunge pe locul al treilea va trebui să nominalizeze și să trimită un om la Duel. Jocul din această ediție se numește „Punte în echilibru”.

A început jocul de Nominalizare. Echipa care va ajunge pe locul al treilea va trebui să nominalizeze și să trimită un om la Duel. Jocul din această ediție se numește „Punte în echilibru”.

Există cinci elemente, cinci scânduri, pe care trebuie să le transporte până la capătul traseului câte 3 membri din fiecare echipă. Aceste elemente vor fi folosite, de-a lungul traseului, ca instrumente de parcurgere a obstacolelor.

A început jocul de Nominalizare. Proba ”Punte în echilibru” le-a testat răbdarea concurenților. Care este prima echipă ce trimite om la Duel?

Negocierile au început, echipele își aleg oamenii care vor participa la joc. Fiecare echipă și-a făcut strategia, să vedem care va fi cea câștigătoare.

Articolul continuă după reclamă

Primul care ajunge la cel de-al doilea obstacol este Dima, iar echipa galbenă pleacă în a doua cursă. Lemurii au un avans simțitor, până în momentul în care se blochează. Cu ajutorul lui Ionuț, trec mai departe.

A început jocul de Nominalizare. Proba ”Punte în echilibru” le-a testat răbdarea concurenților. Care este prima echipă ce trimite om la Duel?

Alex Filip, din tribul Crocodililor, spune că a simțit că s-au comportat ca o echipă sudată. Nu era nevoie de cuvinte, crocodilii se simțeau și funcționau la unison.

Crocodilii sunt foarte aproape de finalul traseului. Aici, va trebui să completeze puzzl-ul format din cele 5 elemente pictate.

A început jocul de Nominalizare. Proba ”Punte în echilibru” le-a testat răbdarea concurenților. Care este prima echipă ce trimite om la Duel?

Crocodilii au terminat proba. Bătălia se dă între lemuri și cameleoni. Cine pierde va trimite un om la duel.

Cameleonii au pierdut jocul de Nominalizare și este prima echipă care va trimite un om la duel.

Daniela Crudu, la capătul puterilor pe insula pustie: „Îmi doream să mor. Nu mai voiam nimic..”... Daniela Crudu a privit neputincioasă cum Cameleonii pierd proba de Nominalizare: „Nu vreau să fiu o povară pentru ei și ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x