Antena Căutare

Se anunță un Duel dificil în ”Ultimul Trib”: ”Am fost și îndrăgostită de el!”

Roxana Chiperi și Cosmin Pădureanu au fost nominalizați de echipele lor pentru un Duel aseară, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, însă lupta se anunță a fi una dificilă, joia viitoare, cu atât mai mult cu cât cei doi adversari au o istorie lungă împreună.

Roxana Chiperi și Cosmin Pădureanu au fost nominalizați de echipele lor pentru un Duel aseară, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, însă lupta se anunță a fi una dificilă, joia viitoare, cu atât mai mult cu cât cei doi adversari au o istorie lungă împreună.

Dacă zecile de zgârieturi și vânătăi nu au reușit să o facă să își piardă speranța, Daniela Crudu pare dezarmată după ce a fost nevoită să își pună mâna în ghips după accidentarea de la ultima probă de Teritoriu. ”Mă simt foarte prost, n-am mai fost niciodată în postura asta, să nu pot să ajut sau să mă descurc singură”, a spus Daniela, care a mărturisit că a ajuns să aprecieze lucrurile cu adevărat importante în viață. ”Mi s-a luat și carnea de pe spate! Mai bine stăteam în sat acolo la Vula... Săraci, dar sănătoși, decât bogați la vilă, dar să nu poți să te miști”, a spus cu amărăciune Daniela Crudu.

Se anunță un Duel dificil în ”Ultimul Trib”: ”Am fost și îndrăgostită de el!”

Mai mult, câteva simptome noi pentru ea au determinat-o să ceară și un test de sarcină, motiv de mare veselie printre colegii ei. ”A plecat Paula, dar noi tot șapte suntem! Ne pregătim de botez”, a spus Ionuț Iftimoaie. ”Cred că sunt gravidă... mi-am făcut socoteala și din mai multe puncte de vedere, mă simt cu musca pe căciulă! E o veste bună pentru mine, un copil e o binecuvântare! Poate îmi schimbă viața. Dacă e fată, ar chema-o Ana, dacă e băiat – Alexandru”, a spus Daniela, în așteptarea veștilor.

Articolul continuă după reclamă

Pe insula pustie, viața grea i-a adus pe Crocodili în pragul epuizării. ”Dacă pierdem încă o dată Teritoriul, eu nu mai rezist iar aici încă o săptămână”, a recunoscut Roxana Chiperi. De partea cealaltă, în satul malgaș, Cameleonii se resimt din cauza accidentărilor și, chiar dacă au o saltea pe care să doarmă, le vine tot mai greu să o ia de la capăt de la o zi la alta.

Se anunță un Duel dificil în ”Ultimul Trib”: ”Am fost și îndrăgostită de el!”

În noul joc de Nominalizare, cele trei echipe au intrat deja cu noi strategii pentru a-și proteja membrii accidentați, dar, mai ales, pentru a reuși să evite să trimită încă un om la duel. Lola, Roxana, Dima și Daniela au fost cei care au rămas pe margine și cel mai departe de o probă extrem de dificilă.

Se anunță un Duel dificil în ”Ultimul Trib”: ”Am fost și îndrăgostită de el!”

Concurenții au avut de trecut prin apă, noroi, s-au cățărat, au săpat în nisip după o minge pentru ca apoi să refacă traseul și să arunge cu mingea într-un coș suspendat. Echipa sportivilor au pierdut însă Nominalizarea și au avut de făcut o alegere grea: Roxana Chiperi a fost votată, la cererea sa, și trimisă la Duel. ”Am o operație recentă la genunchiul stâng, teoretic eu nu ar trebui să forțez foarte mult, dar am făcut-o deja”, a spus Roxana, care a resimțit tot mai des dureri.

Singurul vot diferit a fost cel al Roxanei, care l-a nominalizat pe Daniel Chiriță și nu doar pentru că nu avea voie să se voteze singură, ci și pentru că în continuare este numulțumită de modul în care fostul fotbalist se comportă cu toate femeile din echipă. ”E un om care nu acceptă și nu înțelege multe lucruri”, a spus Roxana, susținută de Lola și Nelly, toate fiind supărate că acesta a ajuns chiar să le jignească. ”El de unde să știe cum să se comporte cu o femeie dacă a fost mereu înconjurat de femei?”, a spus și Lola. ”Ele trebuie să înțeleagă că ele depind de noi, toate jocurile au fost câștigate de noi”, a ripostat și Daniel Chiriță.”Mă rog ca ea să câștige duelul, dar eu nu mai am ce discuta cu ea”, a încheiat sportivul.

În acest timp, Lemurii și Camelonii au intrat în competiția pentru jocul de Salvare, la care echipele au avut de scos un cufăr greu de 150 de kilograme din interioriul unei cuști pe jumătate scufundate în apă, pe care apoi l-au târât printr-un șanț săpat prin nisip până la capătul traseului. Lemurii au fost cei care au reușit să treacă primii de labirint, pentru ca apoi să construiască o scară din componentele găsite în interioriul cufărului și, în final, să câștige proba de Salvare.

Se anunță un Duel dificil în ”Ultimul Trib”: ”Am fost și îndrăgostită de el!”

”Ionuț a demonstrat că este un foarte bun căpitan, că poate coordona întreaga echipă”, a spus și ”cameleonul” Cosmin Pădureanu, cel care și-a dorit să intre la al doilea duel consecutiv. ”Vreau să fiu primul care scoate și un Crocodil, și un Lemur”, a spus acesta, iar colegii i-au respectat dorința.

Se anunță un Duel dificil în ”Ultimul Trib”: ”Am fost și îndrăgostită de el!”

Victoria a fost cu atât importantă pentru Lemuri, cu cât aceștia se pregăteau să îi pregătească lui Ionuț Iftimoaie o petrecere pe cinste de ziua lui de naștere, de a doua zi. ”Important e că suntem împreună, că nu avem pe nimeni la duel!”, a spus sărbătoritul. Colegii au amenajat apoi vila cu tot fastul adaptat condițiilor: cu scoici, flori și ghirlandă făcută din tricourile galbene. ”S-a emoționat când a văzut, mai că îi dădeau lacrimile!”, a spus Sorana, încântată că mica lor surpriză a fost apreciată. Iar petrecerea la piscină s-a încins până târziu în noapte, când băieții au evadat din vila de lux și s-au făcut pierduți în noapte.

Săptămâna viitoare, joi, de la ora 20.00, la Antena 1, duelul dintre Roxana și Cosmin se anunță unul mult mai emoțional decât de obicei, cu atât mai mult cu cât cei doi au o istorie mai veche. ”Când am început să cochetez cu cascadoria am lucrat cu Cosmin, am fost și îndrăgostită de el! El îmi ținea mereu isonul și pentru mine e mare lucru când găsesc oameni pe frecvență cu mine. Iar de atunci a rămas între noi o prietenie foarte frumoasă”, a spus Roxana Chiperi.

Pentru Cosmin însă, care nu a vrut să afle pe cine va avea de înfruntat, adversarul a rămas o surpriză. ”E mai bine așa, să nu știu cu cine sunt, pentru că îmi fac scenarii toată ziua. E mai bine ca voi să rămâneți acasă să vă odihniți, iar eu o să le rog pe mama Vula și pe madam Yvette să meargă cu mine la Duel”, a spus Cosmin Pădureanu.

Accidentări, conflicte, petreceri și o posibilă sarcină! Episodul din această săptămână ne-a ținut cu sufletul la gură!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x