Antena Căutare

Sânziana Buruiană, emoţii uriaşe înainte de botez! "Fetiţa mea merită tot"

Sanziana Buruiana, o mămică strălucitoare, se pregăteşte pentru marele moment! Vedeta se aranjează, iar în scurt timp urmează să plece spre biserica unde va avea loc evenimentul! "Am foarte mari emoţii, n-am avut nici la nuntă aşa emoţii, dar cea mică merită tot! Avem rochiţa pregătită, trebuie doar să mă îmbrac eu şi pe ea şi să pornim spre biserică. Nu sunt hainele la fel, pentru că vreau să iasă ea în evidenţă, dar am păstrat nuanţele. De ţinută s-a ocupat naşa mea. I-a făcut o ţinută pe care o va îmbrăca după biserică şi încă o ţinută pe care o va purta la restaurant. Eu tot timpul când sunt cu ea, undeva, sunt foarte emoţionată aşa că o să fiu emoţionată toată slujba. Încercăm să respectăm tradiţiile cât putem. Naşul trebuie să spună crezul, are mulţi finuţi deci se pricepe. Şi eu îl ştiu. Acum merg să iau rochia, pantofii, pe cea mică şi în jumătate de oră vom pleca spre biserică. A ieşit şi soarele, uite!", a mărturisit mămica.
Sambata, 21.05.2016, 15:16
Furnicuțele 2026. Oana Gherman și Vlad Gherman, provocare amuzantă la jocul „Fă-te afiș”

Logo show Marti, 10.11.2026, 18:42
Furnicuțele 2026. Oana Gherman, mărturisiri despre teama de a nu avea un copil

Logo show Marti, 10.11.2026, 18:30
Furnicuțele 2026. „Detectiv Nasone”, provocarea care le testează simțurile. Cum s-a descurcat German

Furnicuțele 2026. Mama Oanei Gherman, dezvăluiri despre jobul avut de fiica ei la doar 16 ani

Furnicuțele 2026. Oana Gherman, despre motivul pentru care nu a ales teatrul de la început

Furnicuțele 2026. Oana Gherman, provocată să-și învingă frica la proba „Noaptea minții”. Cum s-a descurcat?

Logo show Marti, 10.11.2026, 18:10
Furnicuțele 2026. Prietenele Oanei German, dezvăluiri despre petrecerea burlăcițelor: Ce s-a întâmplat la Roma, rămâne în Roma!

Logo show Marti, 10.11.2026, 18:00
Furnicuțele 2026. Oana Gherman, dezvăluiri despre începutul relației cu Vlad: „Mi-a fost frică să încep o relație cu el!”

Logo show Marti, 10.11.2026, 17:24
Mireasa, sezonul 14. Paula a cerut să facă un test de sarcină, preventiv! Ce a determinat-o să ia această decizie

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:57
Mireasa, sezonul 14. Valentin și Claudia au anlizat motivele tensiunii dintre ei: „Mă iau stări de anxietate!”

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:48
Mireasa, sezonul 14.  Radu și Belu, discuție despre Beleuț și misterul ocupației sale

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:22
Mireasa, sezonul 14. Alexandra, îngrijorată de viitorul relației cu Radu: „Nu pot garanta pentru ce va fi după emisiune”

Logo show Marti, 10.11.2026, 15:09
x