Antena Căutare

Mara Bănică, cu inima la gură pentru familia ei! "Sunt lucruri cu care am să merg în mormânt"

Mai am de dat jos. Am slăbit vreo şapte kilograme într-o lună şi puţin. Mi-e imposibil să fac sport. Am multe intervenţii, multe oase rupte. La un moment dat există o perioadă în viaţa unei femei în care oasele se lăţesc, se întâmplă lucruri. Dacă nu reglezi lucrul ăsta nu e bine. Am început un regim alimentar pe care mi l-am adaptat eu. Mi-am scos ce-mi făcea rău. Mâncam patru chifle într-o singură dată. 11.36 Vine la noapte Dima. A fost în Turcia, acum o săptămână, acum în Spania. Mi-a spus tata că e un grad de alertă şi în Spania. La aeroport se merge cu poliţia. Aseară era o fiesta şi au decis să nu meargă. Bunica mea îmi zicea ieri dimineaţă să nu mai mergem nicăieri. Eu mă gândesc că merg cu copilul în Grecia cu avionul, pe continent. A doua vacanţă a mea e una mai complicată puţin, e un zbor lung, cu plecare din Paris. Aveam planul între avioane să mergem prin Paris. Nu mai mergem. Pe mine mă întristează asta. Eu am văzut durere pe viu, la modul real. Am văzut sute de morţi. Dacă mă pui acum ştiu numele fiecărui mort român şi povestea de viaţă din Madrid. Ştiam că românii sunt morţi şi n-aveam voie să spun asta la televizor. Plângeam când mă sunau familiile care-i căutau. Ştiam cu ce vise au venit, cu ce speranţe, câţi copii aveau acasă. Sunt lucruri pe care am să le duc cu mine în mormânt. Este cumplit. Noi nu trebuie să murim pentru alţii.
Duminica, 17.07.2016, 11:48
Furnicuțele 2026. De la fotbal în curtea liceului la jocurile din cimitir! Cum se jucau Dan Pavel și Adrian Mutu

Furnicuțele 2026. De la fotbal în curtea liceului la jocurile din cimitir! Cum se jucau Dan Pavel și Adrian Mutu

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 18:05
Furnicuțele 2026. Cât de tare au lovit Adrian Mutu și Dan Pavel aparatul de box?

Furnicuțele 2026. Cât de tare au lovit Adrian Mutu și Dan Pavel aparatul de box?

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 17:44
Furnicuțele 2026. Adrian Mutu, dezvăluiri despre discuțiile cu Răzvan Raț pe teren: L-am făcut mai bun!

Furnicuțele 2026. Adrian Mutu, dezvăluiri despre discuțiile cu Răzvan Raț pe teren: L-am făcut mai bun!

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 17:30
Mireasa, sezonul 14. Anne-Mary și Claudia, discuții despre voturi și strategii: „Vorbeam și noi ca fetele!”

Mireasa, sezonul 14. Anne-Mary și Claudia, discuții despre voturi și strategii: „Vorbeam și noi ca fetele!”

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 15:57
Mireasa, sezonul 14.  Beleuț, Veronica și Petru, în cursa de eliminare! Cine i-a trimis la votul publicului

Mireasa, sezonul 14. Beleuț, Veronica și Petru, în cursa de eliminare! Cine i-a trimis la votul publicului

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 15:46
Mireasa, sezonul 14. Alberto se teme că Paula este nefericită alături de el

Mireasa, sezonul 14. Alberto se teme că Paula este nefericită alături de el

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 15:42
Mireasa, sezonul 14. Claudio, noul concurent! A plecat în Spania la 9 ani și și-a construit viața acolo

Mireasa, sezonul 14. Claudio, noul concurent! A plecat în Spania la 9 ani și și-a construit viața acolo

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 15:14
Mireasa, sezonul 14.  Anastasia, în centrul atenției băieților! Ce au discutat cu noua concurentă

Mireasa, sezonul 14. Anastasia, în centrul atenției băieților! Ce au discutat cu noua concurentă

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 15:00
Mireasa, sezonul 14. Beleuț, curios de stările lui Anne-Mary, dar atent la venirea Anastasiei în casă

Mireasa, sezonul 14. Beleuț, curios de stările lui Anne-Mary, dar atent la venirea Anastasiei în casă

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 14:48
Mireasa, sezonul 14. Discuții despre meniul zilei. Doamna Carmen atrage atenția asupra consumului de carbohidrați

Mireasa, sezonul 14. Discuții despre meniul zilei. Doamna Carmen atrage atenția asupra consumului de carbohidrați

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 14:25
Mireasa, sezonul 14. Claudia, în centrul atenției după apariția unor informații despre cadourile scumpe primite de la un client

Mireasa, sezonul 14. Claudia, în centrul atenției după apariția unor informații despre cadourile scumpe primite de la un client

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 14:19
Super Neatza. Cum să transformi locuința într-un spațiu cozy pentru toamnă

Super Neatza. Cum să transformi locuința într-un spațiu cozy pentru toamnă

Logo show Miercuri, 28.10.2026, 11:26
x