Antena Căutare

Muzica și fotbalul fac casă bună! O concurentă, susținută la ”X Factor” de toată galeria din Ștefan cel Mare

Muzica și fotbalul merg mână în mână atât pe scena ”X Factor”, cât și la pupitrul juraților, după cum a dovedit o concurentă, vineri seara, în cea de-a zecea ediție a emisiunii.

Muzica și fotbalul merg mână în mână atât pe scena X Factor”, cât și la pupitrul juraților, după cum a dovedit o concurentă, vineri seara, în cea de-a zecea ediție a emisiunii.

Alexandra Șipoș se recomandă drept cântăreață și o dinamovistă înfocată. Ca urmare, aceasta a venit însoțită de mai mulți membri ai galeriei formației din Ștefan cel Mare, iar pe scenă a mai găsit un aliat în persoana lui Ștefan Bănică și el susținător al aceleiași echipe. Iar dacă numărul său a început cu dreptul, finalul a fost de-a dreptul spectaculos! ”Ești una dintre cele mai puternice prezențe vocale din emisiune!”, a exclamat Horia Brenciu! Alexandra, care are zeci de premii în muzică și mai multe participări la Eurovision și Festivalul de la Mamaia, a trecut de audiții cu patru voturi de DA.

Tocmai din Italia, Simone Venditti, un tânăr de 20 de ani, a reușit să îi cucerească pe cei patru jurați cu atitudinea, dar și cu vocea lui deosebită. Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams au votat unanim DA și l-au ajutat pe Simone să treacă în etapa următoare.

După o lungă perioadă în care a lucrat pe vase de croazieră ca stilist, bucătar și cântăreț, starea de sănătate precară a tatălui său l-a determinat pe Sergiu Cojocaru să revină acasă. De atunci, tânărul de 30 de ani din Chișinău tine morțiș să își găsească drumul în muzică. ”Am fost pe un vas care s-a scufundat în Santorini, după ce s-a lovit de o stâncă. Dacă mor, măcar să mor cântând!”, a mărturisit Sergiu. Stilul său însă nu a fost chiar pe placul juraților. ”La 30 de ani, de ce vrei tu să fii <oldies but goldies> înainte de vreme?”, l-a întrebat Delia dezamăgită. De această dată, Sergiu a primit patru voturi negative, însă este decis să nu renunțe.

Articolul continuă după reclamă

Melania Bejan a fost un puzzle care le-a dat mari bătăi de cap celor patru jurați, care s-au arătat ușor nelămuriți de prestația concurentei. Melania, care lucrează ca asistent social și studiază teologia, i-a uimit spunând că nu le-a spus rudelor sale că s-a înscris la concurs deoarce aceștia au presupus că se va face de râs. Fiica cea mică dintre șapte frați, Melania a eliberat apoi un ritm de Nirvana, uimindu-i pe jurați. Până la finalul melodiei însă, aceștia nu și-au dat seama cum ar trebui să voteze. Ca urmare, i-au cerut să interpreteze și a doua piesă pe care o avea pregătită. În mod surprinzător, nici la finalul acesteia nu a fost mai lămuriți. ”Ea a fost definiția neutralității. De departe părea că e gri, dar sunt sigur că are multe culori”, a încercat să explice Carla’s Dreams, în timp ce Delia s-a arătat și ea intrigată.

Horia Brenciu a dat semne că ar putea să facă o asociere: ”Eu cred că stilul tău are un corespondent și se numește Tori Amos”, a spus juratul. Spre ușurarea Melaniei, jurații nu au vrut să piardă șansa de a lucra cu un concurent cât se poate de deosebit, astfel că i-au dat patru voturi de DA.

Viorel Grecu, din Chișinău, a făcut a doua încercare în doi ani. ”Sper să trec mai departe, pentru asta am venit și pentru asta lupt. În 2015 am ajuns până în Bootcamp, apoi trupa nu a continuat”, a povestit Viorel. Ultimii doi ani nu au trecut însă în zadar pentru Viorel, iar evoluția sa muzicală a fost apreciată de membrii juriului. ”A cântat foarte bine, anul acesta chiar este un concurent X Factor”, a remarcat Carla’s Dreams, înainte ca Viorel să iasă din scenă cu toate voturile necesare.

La fel de hotărât, dar mai puțin norocos s-a dovedit a fi Ionuț Alexandru, un tânăr de 35 de ani din Vaslui. De profesie ”gangster”, așa cum s-a recomandat el, Ionuț a mărturisit că îi place muzica hip-hop, însă în orașul său se ascultă doar manele. Prestația sa a fost însă una foarte scurtă. ”Te-am oprit pentru că nu îți prevăd nici un viitor la <X Factor>”, i-a spus Ștefan Bănică după ce a cerut să se oprească muzica. Foarte afectat, Ionuț a ieșit direct de pe scenă, fără să mai vrea să asculte părerile celorlalți jurațis.

Ana Maria Vasâi și Teodor Debu, doi colegi de bancă de la un liceu din Onești, s-au înscris separat la audițiile ”X Factor”, însă deznodământul a fost cu totul altul față de cel așteptat de ei. Teodor a fost cel care a urcat pe scenă primul, însă atitudinea sa relaxată s-a remarcat și în piesă, iar jurații au considerat că acesta nu a avut destulă energie. Ca urmare, Teodor a primit doar două voturi de DA și a eliberat scena pentru colega sa de bancă, Ana Maria. Adolescenta de 17 ani a reușit să obțină trei dintre voturile juraților, însă Horia Brenciu i-a făcut și o sugestie: să încerce să formeze o trupă cu Teodor!

Cei doi s-au gândit în culise, au improvizat un moment, iar după o jumătate de oră au revenit în fața juraților ca trupă. În noua formulă, Ana Maria și Teodor au obținut împreună patru voturi de DA.

Melodia cântată de Anda Mareș la ”X Factor” i-a trezit nostalgii lui Carla’s Dreams. Studenta la Conservator și-a luat inima în dinți și a încercat să reinterpreteze într-o variantă inedită melodia ”Ederlezi” de la Goran Bregovic. Nu se aștepta însă ca acest cântec să îi trezească nostalgii lui Carla’s Dreams, mai ales că juratul nu a părut neapărat cucerit de varianta tinerei studente.

”Primul album cumpărat de mine, din banii mei, a fost ”Underground” al lui Goran Bregovic și am o atitudine cumva mai deosebită față de acest artist. După părerea mea, tu ai stricat piesa... Din originalitatea și sensibilitatea piesei, care este aducătoare de primăvară în rândul romilor balcanici, nu am simțit nimic”, a mărturisit Carla’s Dreams, care a glumit apoi: ”Eu l-aș pune pe omul care a făcut acele schimbări de armonie să asculte toată viața această piesă. Să o aibă și ringtone la telefon și l-aș suna din minut în minut!”.

Cu toate acestea, jurații au văzut dincolo de melodie și au apreciat calitățile sale vocale, astfel că Anda a primit patru voturi de DA!

Max Fall, un jurist fără studii muzicale din Chișinău, este convins că trebuie să câștige X Factor, așa că se află deja la a doua apariție în fața juraților.

”Vreau să mă audă lumea, eu cred că am ce spune”, mărturisește Max Fall, care a cântat prima dată pe scena ”X Factor” în urmă cu doi ani, împreună cu Viorel Grecu, și el concurent anul acesta. ”Nu am ajuns în Gale, de data aceasta sper să fie cu mai mult noroc. Cu trupa Up town nu am mai continuat atunci, după concurs fiecare a mers cu proiectul său, eu am acum o altă trupă”, a mai spus tânărul.

Între timp, acesta nu a stat degeaba! Anul trecut a ieșit pe locul 6 la preselecția Eurovision din Moldova, a trecut de audițiile ”X Factor” Ucraina, aceasta în ciuda faptului că are pregătire de jurist. ”Am cântat în corul şcolii, mergeam la cercul de actorie, iar la lecţiile de muzică luam doar note bune. Atât. Nu am studii muzicale pentru că părinţii au vrut să am o profesie. Eu am ales Dreptul, facultate pe care am şi absolvit-o, dar după ce la 18 ani am primit în dar o chitară, planurile mele s-au schimbat”, povestește Max.

Talentul este însă o moștenire primită de la mama sa, care în tinerețe a făcut muzică și actorie, iar reprezentația sa a dovedit că, uneori, acesta este suficient. ”Eu am un carnețel în care îmi notez calitățile speciale ale artiștilor, iar calitatea ta este aceea că poți face o piesă grea să pară ușoară”, a declarat încântat Carla’s Dreams. Cei patru jurați au votat și i-au dat ocazia lui Max de a trece în etapa următoare.

Pentru Alexandra Moraru, o adolescentă de 15 ani din Timișoara, pasiunea pentru muzică a fost mai întâi un secret bine păstrat. ”Prima dată m-a auzit cântând bunica mea, nu spusesem niciodată până atunci. Când a aflat, ea a fost cea care m-a îndrumat spre un liceu bun de muzică, ne-am mutat împreună din Orșova la Timișoara, doar pentru ca eu să studiez”, a povestit Alexandra, care a avut parte de toată susținerea bunicilor săi. Bătrânii, care au crescut-o din primii ani de viață, îi sunt și părinți.

”Eu de mică stau cu bunicii din partea mamei pentru că părinții m-au abandonat la un an și jumătate. Tata m-a abandonat pentru că nu am fost băiat, iar mama a plecat cu el. Mai am un frate care locuiește cu ei, pentru că este băiat. Tata credea că voi fi băiat și a fost o mare dezamăgire când m-a văzut. Au fost momente în care simțeam nevoia de o mamă sau de un tată, dar m-am adunat. Bunicii sunt totul pentru mine, ei mi-au oferit tot ce am avut nevoie și m-au susținut de la început”, a povestit recunoscătoare Alexandra.

Impresionați de vocea sa, jurații au încurajat-o pe Alexandra să nu renunțe să studieze muzică și să facă tot ce poate pentru a se perfecționa. ”E evident pentru toată lumea că ai o sensibilitate aparte”, i-a spus Delia care, împreună cu Horia, i-a oferit Alexandrei două voturi pentru a o încuraja.

Răzvan Șurche, un barman de 21 de ani din București, a furat trei voturi ale juraților datorită originalității sale. ”A cântat niște strofe scrise de el foarte bine. A cântat departe de perfect, dar interesant!”, a declarat încântat Carla’s Dreams. Răzvan a recunoscut și el că versurile scrise de el sunt inspirate din trăirile sale și nu doar înșirate pe hârtie pentru a suna bine.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

”Am fost pe un vas care s-a scufundat". Sergiu Cojocaru a naufragiat la X Factor: "Dacă mor, măcar să mor cânt... Horia Brenciu, acest poet neînțeles al neamului! A scris versuri, special pentru doamna Delia: ”În jurul tău roiesc bărb...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x