Antena Căutare

Nici a treia participare nu te scapă de tensiune: ”Am atât de multe emoții încât nici nu i-am spus nici mamei că vin la

Fie că au venit din Belarus, Italia sau Berceni, fie că sunt bebeluși, minori sau adulți în toată firea, nimeni nu scapă de emoții atunci când trebuie să afle dacă are factorul X, iar asta s-a văzut vineri seara, în cea de-a noua ediție ”X Factor”.

În deschiderea ediției, Florian Vasile zis și ”Flo din Berceni” a adus pe scena ”X Factor” doza de rapp de care lui Carla’s Dreams îi era dor, după cum chiar el a mărturisit. Flo a copilărit în cartierul bucureștean Berceni, de care susține că este foarte mândru. ”Mama este cea mai importantă persoană pentru mine, tatăl meu a murit când aveam 7 ani, iar asta mi-a marcat copilăria”, a povestit Flo, care abia anul acesta a început să își scrie singur versurile și apoi să le pună pe muzică. Talentul său a fost apreciat de toți cei patru jurați, iar bonusul pentru Flo a fost când a aflat că și Delia a copilărit în cartierul Berceni, așa că a vrut neapărat să îi ia și un autograf.

Lui Răzvan Alexa, viața i-a oferit mai multe lecții dure, iar 2016 a reprezentat un an de cumpănă pentru tânărul de doar 25 de ani. Din fericire, greutățile l-au făcut pe Răzvan să aprecieze și mai mult viața și pasiunile sale, astfel că vineri seara a urcat din nou pe scena ”X Factor”.

La doar 25 de ani, Răzvan Alexa a avut parte deja de multe încercări dureroase, iar totul a culminat anul trecut, când muzica a trecut pe planul secund în viața sa.

Articolul continuă după reclamă

”Am avut un 2016 destul de dificil din punct de vedere emoțional, așa că o mai lăsasem cu muzica. Mi-am pierdut bunicul în aprilie, în august am avut eu un accident, apoi în luna octombrie, anul trecut, fratele meu în vârstă de 18 ani a murit. Am suferit enorm, dar în același timp de atunci am zis că viața trebuie trăită”, povestește Răzvan.

După anul 2016, în care familia sa a fost pe primul plan, în prezent, tânărul a decis să investească toată voința și puterea de muncă în cea mai mare pasiune: muzica.

”Am mai participat la <X Factor> și în sezonul 1, apoi și în sezonul 2, dar simt că acum m-am schimbat, m-am mai copt”, a mărturisit Răzvan, pentru care însă momentul a necesitat o mobilizare extraordinară. ”Am atât de multe emoții încât nici nu i-am spus nici mamei, știu că mă iubește și că mă susține, dar energia familiei mă încarcă și aș fi simțit o presiune și mai mare”, a explicat Răzvan Alexa. Iar jurații i-au oferit prin voturile lor patru motive să creadă că are de ce să își continue drumul în muzică.

Pentru Francesca Cancellieri, audițiile ”X Factor” au fost al doilea contact cu România. Aceasta după ce anul trecut aceasta a lansat o melodie alături de un DJ din țara noastră. Cum succesul încă se lasă așteptat pentru tânăra de 18 ani din Italia, aceasta a decis să lase concursurile mici și să apară în fața celor patru jurați ”X Factor” pentru a afla dacă merge pe drumul bun. Încântați de vocea și de apariția sa, chiar și de cele șapte tatuaje ale Francescăi, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams i-au oferit câte un vot, convinși că locul său este cel puțin în Bootcamp.

Următorul concurent, Alin Lăcătuș, un tânăr fotograf din Găești, a avut ocazia să îi întâlnească pe unii dintre jurați pentru a doua oară. Acesta a avut ocazia să îi facă poze Deliei la un concert, iar Carla’s Dreams chiar i-a luat telefonul din mână la un concert la care Alin se afla în primul rând, pentru a-i filma de pe scenă câteva minute. Cu aceste amintiri în minte și încurajat de faptul că în copilărie a fost apreciat la un concurs de talente din Austria, Alin a încercat să obțină și voturile juraților ”X Factor”, însă, din păcate a reușit să îi convingă doar pe doi dintre ei.

De partea cealaltă, Andreea Dănăilă a ieșit de pe scenă în lacrimi, însă unele de bucurie. Cea mai mică dintre cei şapte copii ai unei familii din Sulina, adolescenta de 15 ani a mărturisit că în orașul său natal nu are foarte multe ocazii pentru a-și îndeplini visul de a cânta.

Cu toate acestea, fiind foarte apropiată de familia sa, recunoaște că i-ar fi foarte greu să plece. ”E frumos să ai o familie numeroasă, dar din păcate se întâmplă foarte rar să ne vedem cu toții. Mulți dintre frații mei sunt plecați în străinătate să lucreze. Sunt apropiată mai ales de fratele meu Laurențiu, care îmi este și prieten și un al doilea tată. M-a învățat să fiu tare și să lupt pentru tot ce îmi doresc”, a povestit Andreea.

Chiar și în lipsa unei pregătiri de specialitate, aceasta a reușit să obțină toate cele patru voturi ale juraților pentru a trece în etapa următoare.

Nu la fel de ușor a fost pentru Sergiu Neagu, un tânăr de 23 de ani din Chișinău, Republica Moldova. Deși acesta a urcat pe aceeași scenă și în urmă cu doi ani, jurații nu au fost convinși că, între timp, a acumulat experiența sa necesară. Chiar și după ce a fost sfătuit să cânte și a doua piesă, Sergiu a trecut de la ”Sex bomb”, la o alegere cel puțin la fel de nepotrivită pentru vocea sa - ”Buburuza”. La finalul celor două interpretări, jurații au votat unanim NU.

Din Belarus a ajuns pe scena ”X Factor” Natalia Bertash, în vârstă de 39 de ani, care a ales să cânte o variantă jazz a unei melodii a artistei Britney Spears. ”Am venit să fiu eu și să împărtășesc pasiunea cu oamenii. Scena e cel mai bun loc în care poți să fii. De obicei îmi plac scenele mici, unde poți vedea privirile oamenilor și reacțiile lor. Îmi place stilul jazz din anii 1920-1940”, a povestit Natalia. Alegerea sa i-a încântat pe cei patru jurați, iar Delia nu s-a putut abține să nu remarce că și stilul vestimentar a creat, împreună cu muzica, o anumită poveste: ”Eu analizez și ținuta, fără să vreau. E o impresie pe care mi-o lasă, îmi spune foarte multe despre un concurent, despre cum gândește. Mi-a plăcut ca apariție Natalia, a știut să se pună în valoare!”.

Andreea și Emi, doi tineri din Bacău care de la începutul acestui an formează împreună trupa Artizan, obișnuiesc să cânte la evenimente. Pentru audițiile ”X Factor” au ales o altfel de interpretare a melodiei ”Pleacă”, cântată de Vunk și Antonia, iar opțiunea s-a dovedit a fi una câștigătoare: Andreea și Emi au trecut mai departe cu 4 de DA.

Absolvent al Facultății de Muzică, Alexandru Moldoveanu a cântat până acum doar la karaoke, însă situația s-a schimbat o dată cu apariția sa la ”X Factor”. Tânărul de 22 de ani din Constanța i-a uimit pe cei patru jurați cu transformările sale, trecând de la o voce de bariton la una de... veveriță, după cum a remarcat Horia Brenciu. Cei patru jurați l-au recompensat cu patru voturi, astfel că va avea șansa să treacă în etapa următoare.

Teodora Palade, o tânără artistă în devenire, a dovedit că este autodidactă și are și simț practic. ”Am hotărât să îmi dezvolt pasiunea pentru muzică și îmi editez singură videoclipurile pe canalul meu de Youtube. Am până acum 15 clipuri. M-am rugat mult de părinții mei să îmi cumpere microfon, o placă audio externă și o cameră”, a povestit Teodora, care provine dintr-o familie în care toată lumea cântă din voce și la cel puțin un instrument. Destul de sigură pe ea, adolescenta de 16 ani din Botoșani, a fost complet dezarmată când Ștefan Bănică a oprit-o înainte de a termina de cântat. ”Te-am oprit pentru că nu se mai întâmpla mare lucru în piesă. Timbrul nu e rău, dar <floricelele> nu sunt specialitatea ta”, i-a explicat acesta.

Tensiunea a continuat când și Delia s-a arătat de acord. ”Mi se pare că ești între stiluri și nu știi ce să alegi. Trebuie să uiți tot ce știi și să o luăm de la capăt”, a sfătuit-o jurata care i-a dat apoi un vot pozitiv. Și ceilalți trei jurați au apreciat nivelul la care Teodora a ajuns și au fost de acord că ar avea nevoie de mai multă muncă, așa că i-au oferit ocazia de a trece mai departe.

Și pentru Paula Ghivirica, scena ”X Factor” reprezintă un moment de cotitură în viața și cariera sa, după ce tânăra de 29 de ani din Piatra Neamț a devenit mamă. ”N-aș fi crezut niciodată că mă mărit și o să fac un copil. Visam că o să plec pe vase de croazieră să cânt, că o să ajung în locuri luxoase și că o să vin pe acasă doar în vacanță, la ai mei. S-a întâmplat ca Dumnezeu să ne dea această minune și să văd cam care sunt prioritățile în viața unui om”, și-a început povestea Paula Ghiviriga Nicorescu.

Paula este mămica unui băiețel în vârstă de un an și opt luni, iar cei doi sunt nedespărțiți. ”Am văzut că fiul meu are nevoie de mine. Nu suport să îl aud plângând, oricât ar trebui să îl țin în brațe”, a mai spus tânăra care nu a renunțat însă la muzică după ce a născut, deși este răvășită de fiecare dată când trebuie să plece la un eveniment și să se despartă de fiul ei.

Tocmai de aceea, pentru a putea participa la ”X Factor”, Paula a plecat de acasă cu tot cu soțul ei și cu micuțul Marcian. Și-a ținut fiul în brațe până în ultima clipă, înainte să intre pe scenă, iar la final, jurații nu au putut rezista în fața lacrimilor vărsate în backstage de bebeluș. Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams au încurajat-o să îl aducă pe acesta lângă ea și să îl poată liniști.

”Eu am cântat până în săptămâna în care am născut, pe tocuri de 15 centimetri, dansând printre oameni. Nu pot să renunț la muzică, faptul că am un copil nu mă oprește, iar ”X Factor” este examenul vieții mele. Am venit să văd dacă mai este loc de mine sau dacă mai bine stau acasă liniștită să îmi cresc copilul”, a mai spus Paula.

Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams i-au dat însă serios de gândit după ce au anunțat-o că are patru voturi de DA, așa că Paula ar putea ajunge în Bootcamp și va avea nevoie de o bonă pentru micuțul Marcian.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

A treia oară o să fie cu noroc? Răzvan Alexa, tânărul care-i face ocheade Deliei: „Dacă nu îți duci aminte de mine, nu-i... Olga Verbiţchi, câștigătoarea „X Factor”, a scos o super piesă ce merge direct la suflet! „Pagini albe” sigur va deveni ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x