Antena Căutare

Andrei are corpul plin de tije și implanturi. Din naștere, a învățat ce înseamnă durerea. Dorința lui este să își vadă părinții fericiți. Paralela 45 a făcut acest lucru posibil

Şi-a petrecut toată copilăria în spitale, înconjurat de halate albe, dar a găsit singur remediul împotriva oricărei dureri: cărţile. Andrei se luptă cu o boală degenerativă, dar mai are un aliat care îl face invincibil: calculatorul.

E pauza mare la Liceul „Traian Vuia” din Reșița și toți elevii ies grăbiți în curte. Numai unul pășește ezitant, în cârje. Îl cheamă Andrei Radu și are 16 ani.

Pentru toți colegii săi, Andrei e genul acela de băiat pe care e bine să îl ai mereu prin preajmă, drept model de curaj și inspirație.

Andrei s-a născut cu o afeciune degenerativă, cu oasele pline de tumori beningne și cu risc permanent de fracturi. În copilărie, o astfel de fractură s-a lăsat cu patru operații și un picior mai scurt cu 13 centimetri. Corpul lui e plin de tije și implanturi fără de care n-ar putea să se ridice din pat.

„Am căutat soluții atât în România cât și în Ungaria și Austria, însă cei de acolo au fost speriați, să spunem, de complexitatea cazului și ne-au refuzat. Nu m-am gândit nicio clipă să renunț. Asta este exclus”, a explicat mama lui Andrei, Karina Radu.

Acum șase luni, cu sprijinul Fundației „Mereu Aproape”, Andrei a fost operat la coloană. Dezvoltase o formă severă de scolioză și nu mai putea sta drept. Intervenția a fost un succes, iar recuperarea merge bine.

Toată viața lui, doar așa a fost, mai mult prin spitale, cu dureri, operații complicate și recuperări. Boala i-a transformat copilăria într-un chin, dar l-a și ambiționat.

Andrei s-a retras cu pași mici într-un univers doar al lui și s-a gândit că singura salvare este doar educația. Doar prin cărți poate vedea lumea, poate călători, poate visa la orice. Doar învățând are șansa de a depăși limite impuse de ceea ce noi numim „handicap”.

Pentru el, dorința de a învăța, de a cunoaște, este mai puternică decât orice durere. A învățat să strângă din dinți, să sufere în tăcere și să privească optimist spre un viitor pe care și-l construiește în fața calculatorului său de generație mai veche.

Andrei vrea să își vadă părinții fericiți

„Îmi doresc ceva pentru părinții mei care au depus atâta efort și atâția bani în...mine. O vacanță. Mi-aș dori să îi văd și pe ei zâmbind, fericiți. Că stres au avut destul”, a spus Andrei.

Corina Enache și Valentin Butnaru au spus „Ajut eu!”

Valentin Butnaru a deschis seria surprizelor pentru Andrei cu o ofertă interesantă: „Ai putea să mă ajuți cu site-ul meu, ca un prim proiect de web design?”. Valentin i-a mai oferit un mouse special pentru gaming, o placă video de ultimă generație și alte câteva accesorii PC performante. Cu alte cuvinte, tot ce și-ar putea dori un puști pasionat de calculatoare.

„Moș Crăciun mi-a zis să iau plicul și să-i dau lui Andrei exact ce și-a dorit. Adică o excursie la Roma!”, i-a spus Corina Enache, de la Paralela 45.

Rãzvan şi Dani, Mihai Bendeac şi Alina Eremia se alãturã campaniei Ajut eu!... Campania AjutEu! Greșeala unui medic a condamnat-o pe Cristina la suferință. Nu a cedat și a devenit cea mai bună românc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Citește și
AjutEu
AjutEu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x