Antena Căutare

USR își retrage susținerea pentru Elena Lasconi și îl sprijină pe Nicușor Dan la Alegerile Prezidențiale 2025. Reacția candidatei

Elena Lasconi, președintele USR, a reacționat vehement după ce partidul pe care îl conduce a anunțat, miercuri, 9 aprilie 2025, că nu o va mai susține în cursa pentru Alegerile Prezidențiale din luna mai.

Răspunsul Elenei Lasconi, după ce partidul pe care îl coduce a anunțat că nu o mai susține în cursa pentru Alegerile Prezidențiale | Profimedia & Shutterstock & Hepta

USR a anunțat, miercuri, că a decis susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale, decizia fiind luată cu doar două voturi împotrivă în şedinţa conducerii. Potrivit liderulor USR, Nicuşor Dan este singurul candidat dintre cei care susţin parcursul pro-european al României care are şanse să ajungă în turul al doilea, relatează news.ro.

„Nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă înseamnă o decizie dureroasă pentru partid şi să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat-o uşor, este o decizie pe care am luat în BN cu două voturi împotrivă”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, vicepreşedinte al USR.

Citește și: Ce avere are Nicușor Dan. Primarul Capitalei și-a actualizat declarația de avere în ziua în care și-a depus candidatura la alegeri

Acesta a explicat că este un moment dificil pentru partid și pentru Elena Lasconi, candidata USR care a intrat în turul 2 al alegerilor prezidențiale din decembrie, anul trecut.

Articolul continuă după reclamă

„Este un moment dificil pentru noi ca partid şi pentru Lasconi e dificil. Nu putem să punem pe primul loc orgolii personale sau orgolii de partid pentru că suntem într-o situaţie cu o miză istorică. Va rămâne o rană pentru USR această zi şi cu siguranţă decizia ce va urma în Comitetul Politic, această rană poate fi vindecată cu o victorie a forţelor pro-europene în 4 mai şi în 18 mai”, a mai declarat Fritz.

Primarul Timișoasrei a mai făcut apel la PNL şi UDMR să îl susţină pe Nicuşor Dan.

Răspunsul Elenei Lasconi, după ce partidul pe care îl coduce a anunțat că nu o mai susține

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat ulterior că nu se retrage din cursa prezidenţială, după ce mai mulţi membri din conducerea partidului au anunţat îl vor susţine pe Nicuşor Dan în cursa pentru Preşedinţia România. E le-a cerut colegilor să spună ”cât este darul şi cine îl dă pentru susţinerea lui Nicuşor Dan”. Elena Lasconi s-a mai întrebat de ce independentul are acum nevoie de susţinerea unui partid.

Ea le-a cerut colegilor să spună „cât este darul şi cine îl dă pentru susţinerea lui Nicuşor Dan”. Președinta USR s-a mai întrebat de ce independentul are acum nevoie de susţinerea unui partid.

Întrebată ce s-a întâmăplat, de fapt, în ședinta USR, Elena Lasconi a răspuns, pentru Digi 24: „Când am spus că sunt cel mai independent candidat, inclusiv de anul trecut, poate că nu m-a crezut nimeni. Nu sunt făcută pentru lupte mici, toată viaţa mea am luptat. Voi fi cel mai bun preşedinte al României pentru că voi lupta pentru nedreptăţile oamenilor”.

„Categoric nu mă retrag. Acum sunt mai hotărâtă ca oricând. Îmi dau seama cât de putred este acest sistem. Mă aştept şi la alte forme de presiune, mă pot aştepta la absolut orice. I-aş întreba pe colegii mei cât e darul şi cine îl dă pentru că îl susţin pe Nicuşor Dan. Suntem într-un moment atât de sensibil din punct de vedere geopolitic, într-un moment atât de greu pentru societatea românească care e la un pas de implozie, oamenii s-au săturat de atâta nedreptate”, a mai adăugat candidata la Alegerile Prezidențiale 2024.

Citește și: Cât costă cea mai scumpă rochie din garderoba Elenei Lasconi. Cea mai ieftină nu depășește 40 de lei

Lasconi a afirmat că vor încerca să îi ia banii pentru campania electorală

„Ştiu că o să încerce să îmi ia banii inclusiv pentru campanie. Am nevoie alături de mine de oameni curajoşi, am nevoie de minţile şi inimile oamenilor, nu am nevoie de bani. O să îmi trebuiască nişte bani la un moment dat pentru promovare pe Facebook, pe celelalte reţele. Vreau să le mulţumesc oamenilor care vor să doneze şi mi-au cerut să nu mă retrag”, a mai declarat Lasconi.

Ea a adăugat că USR a început să semene cu alte partide şi e plin de găşti şi de baroni. De asemenea, aceasta susține că Biroul Naţional nu poate decide susţinerea unui candidat la alegerile prezidenţiale.

„Biroul Naţional nu poate decide susţinerea unui candidat, doar congresul sau Comitetul Politic. Eu nu voi convoca, nu am convocat nici acest Birou Naţional, înţeleg că a fost la decizia lui Clotilde Armand. E o mişcare extrem de proastă, de greşită a USR, probabil că mulţi o fac de frică, ca să nu îi arate lumea cu degetul că, vezi Doamne nu intră Ncuşor Dan din cauza mea în turul doi. Nu l-am deranjat pe Nicuşor Dan şi dacă intri într-o competiţie cu gândul că vei câştiga dacă se retrage cineva, să le spunem şi celorlalţi să se retragă. (...) Nu înţeleg de ce independentul are acum nevoie susţinerea unui partid”, a explicat Elan Lasconi.

Elena Lasconi a reiterat că nu se va retrage nici din fruntea USR, cât despre Nicușo Dan, aceasta a ținut să precizeze că: „Aş spune şi că USR face în acest moment jocul sistemului. După anularea alegerilor el s-a întâlnit şi cu Zuckermann şi cu alte persoane importante din sistem, care cred că controlează absolut tot şi poate controlează până acum şi nu vor mai controla după ce ajung preşedintele României şi da, pot să cred şi lucrul acesta. Mitul independentului este fals. Este o pistă falsă. În spatele fiecărui aşa-zis independent este un grup de interese”, a explicat Lasconi.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Curtea Constituţională a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale. Reacţia lui Nicuşor Dan
Curtea Constituţională a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale. Reacţia lui...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Nicușor Dan, felicitat de Universitatea Sorbona, după ce a fost ales Președintele României. Acolo și-a dat doctoratul
Nicușor Dan, felicitat de Universitatea Sorbona, după ce a fost ales Președintele României. Acolo și-a dat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x