Antena Căutare

America Express, 3 decembrie 2023. Irina Fodor, nevoită să intervină în timpului jocului de amuletă. Ce schimbare a avut loc

Cele trei echipe calificate la jocul de amuletă la America Express, ediția 29 din 3 decembrie 2023 au avut parte de o probă inedită de gătit. Iată cum s-au descurcat și ce răsturnări de situație au avut loc, fix în timpul jocului.

Coasta Pacificului completează diversitatea peisajelor din Ecuador într-un chip magnific. Pentru o cură de aerosoli ce prind foarte bine la tonusul general, trei echipe luptă pentru Joker-ul etapei. Astfel, după o cursă lungă, cu misiuni care le-au pus la încercare concurenților, atât răbdarea, cât și forța fizică, jocul de amuletă aduce o serie de probe inedite.

„Cred că v-ați dat seama că azi va trebui să gătiți ceva, nu?”, i-a întrebat Irina Fodor pe cei aflați în fața ei.

„În sfârșit! Eu m-am bucurat, sincer!”, a dezvăluit Giulia.

„Nu e nicio problemă, Mike este un chef desăvârșit”, a agăugat și Iulia Albu. Ulterior, cele trei echipe au gustat dintr-un preparat tradițional pe care îl vor găti și ei. Până atunci, însă, mai au de făcut un mic „ocol”.

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY!

Iulia Albu și Mike au avut probleme în timpul jocului de amuletă la America Express, ediția 29 din 3 decembrie 2023. De ce a intervenit Irina Fodor

„Jocul începe în felul următor. O să vă dau trei nume de bărci. Pe aceste bărci sunt rudele Ericăi. Ei trebuie să plece la pescuit, dar pentru asta, au neovie de corviche. O să găsiți trei bărci și în schimbul preparatului, veți primi niște portocale”, le-a explicat gazda reality show-ului.

Portocalele obținute vor fi aruncate cu o catapultă, în timp ce copechipierul încearcă să le prindă cu o plasă. Echipa care reușeste să strângă prima 10 portocale, va avea 10 minute în plus la gătit. Celelalte, vor avea în funcție de câte portocale au prins.

Citește și: America Express, 29 noiembrie 2023. Vlad Huidu și Giulia Anghelescu și-au folosit Jokerul. Ce au pățit Romică și Cătălin Țociu

La finalul jocului de amuletă, fiecare echipă trebuie să prezinte farfuria cu preparatul ei în fața unui juriu format din localnici. Ei hotărăsc cine câștigă amuletă de 1000 de euro și ultimul Joker din Columbia, la America Express, ediția 29 din 3 decembrie 2023.

Imediat după start joc, concureții au fugit pentru a-și procura portocalele, iar primii care au reușit să strângă 10 și au închis timpul pentru adversari au fost Iulia Albu și Mike. În ciuda avansului obținut, ei au avut parte de o defecțiune tehnică în timpul jocului de amuletă.

„Irina, nouă nu ne merge focul!”, au strigat cei doi în timpul probei.

Vlad Huidu a încercat și el să își ajute adversarii și a mers să verifice aragazul de la bancul lor de lucru. „Nu e dat la maxim. Așa ești pe minim!”, a spus acesta.

Cu toate acestea, Irina Fodor le-a permis să se mute la bancul de lucru al Adei și al mamei sale pentru a folosi un ochi.

„Iulia și Mike au reclamat că li s-a stins focul, însă ei au dat drumul la foc mult mai târziu față de noi și au făcut niște chiftele enorme care nu aveau cum să se prăjească”, a adăugat și Tony

Citește și: America Express, 28 noiembrie 2023. Romică Țociu a trecut prin momente neașteptate și nu și-a mai putut stăpâni nervii. Ce a pățit

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete au pornit pe Drumul Soarelui, la America Express sezonul 6. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.

Urmărește America Express - Drumul Soarelui pe Antena 1 și AntenaPLAY.

America Express, 3 decembrie 2023. Două echipe au fost penalizate! Ce s-a întâmplat între Alexia Eram și Tony Galeș... America Express, 3 decembrie 2023. Cine a câștigat primul joc de amuletă din a șaptea etapă. Ce avantaj uriaș aduce Joke...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x