Protagoniștii serialului Adela susțin proiectul Ajut eu!, care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1
Protagoniștii serialului Adela susțin proiectul Ajut eu!, care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.
Publicat: Joi, 26 Noiembrie 2020, 14:22 | Actualizat: Luni, 18 Ianuarie 2021, 12:45- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Alecsandru Dunaev mărturisește că încearcă să dea o mână de ajutor de câte ori poate, iar un simplu zâmbet îi umple sufletul de bucurie. ”Când te simți bine pentru că faci bine, când ești fericit doar pentru că celălalt e fericit și primești în schimb doar un zâmbet și un sincer <Mulțumesc!>, ți-e de ajuns! Ești fericit pentru că celălalt e fericit! Hai să facem bine, merită!”, îndeamnă actorul.
Partenerele sale din serialul Adela, ce va avea premiera la începutul anului viitor, la Antena 1, și-ar dori și ele să vadă tot mai mulți oameni atenți la nevoile celor din jur. ”Din punctul meu de vedere, a ajuta pe cineva atunci când ai posibilitatea este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem face noi, ca oameni. Satisfacția pe care o avem noi cred că nu poate fi egalată de niciun alt sentiment sau emoție, așa că mi-aș dori ca toată lumea să ajute mai mult atunci când are posibilitatea și mi-aș dori să întindă o mână de ajutor atunci când vede pe cineva că o cere”, mărturisește Oana Moșneagu.
Pe aceeași temăDe aceeași părere este și Mara Oprea, care își hrănește sufletul cu fapte bune. ”Cum mă simt atunci când fac o faptă bună? Minunat, pentru că nu doar persoana pe care o ajut se bucură, ci și eu. Cred că a putea să oferi ajutor cuiva este unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume!”, a spus Mara.
Protagoniștii serialului Adela spun ”Ajut eu!” de câte ori au ocazia
Pe aceeași temăDupă ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, când postul Antena 1 împlineşte 27 de ani de existenţă pe piaţa media, începând cu ora 14:00.
În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire.
Pe aceeași temăEmoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.