Antena Căutare

America Express, 22 ianuarie 2023. Cine a câștigat al doilea joc pentru amuletă. Ce joker a primit echipa victorioasă

Începutul celei de-a doua etape i-a pus pe concurenți față în față cu „defectele” lor, dar și cu unele dintre cele mai mari frici. Unele echipe s-au lovit de refuzuri pe bandă rulantă, în timp ce altele au trecut prin clipe de panică, toate acestea ca la final, numai 3 cupluri să lupte pentru jocker.

Cea de-a doua etapă a început în forță și i-a pus pe unii dintre concurenți față în față cu unele dintre cele mai mari frici ale lor. Fără să stea prea mult pe gânduri, ei au dus fiecare probă la bun sfârșit cu și mai multă determinare, stiind că la finalul zilei îi așteaptă un jocker care îi poate ajuta foarte mult.

Cu toate acestea, numai primele trei echipe ajunse la Irina au avut posibilitatea să intre la jocul pentru amuletă, aceastea fiind formate din: Diana Bulimar și Larisa Iordache, Andreea Bălan și Andreea Antonescu și Bie Adam și mama ei.

„Trebuie să faceți două lucruri: întâi, un cuvânt de șase litere, apoi un puzzle care reprezintă o monedă aztecă. Ca să reușiti, o să aveți de vâslit. O să vedeți că pe primele pupitre sunt niște semne și multe litere. Fiecare dintre acele semne reprezintă o literă. Acolo, la acele geamanduri, sunt niște pachețele cu bucăți de puzzle. Luați fiecare bărcuța, mergeți pe culoarul vostru, ridicați una dintre punguțe apoi vâsliți până la acea rozetă. Vă întoarceți cu prima bucată și plecați după următoarea”, le-a explicat Iirina.

Cine termină cel mai repede, câștigă jocker-ul și amuleta în valoare de 1000 de Euro, a adăugat prezentatoarea.

Citește și: America Express, 22 ianuarie 2023. Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, clipe de panică pe traseu. „Ne-au furat ăștia”

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au câștigat cea de-a doua amuletă la America Express ediția 5 din 22 ianuarie 2023. Cum au reacționat adversarii

După o cursă pe care au condus-o tot timpul, Andreea Bălan și Andreea Antonescu au câștigat cea de-a doua amuletă și și-au adjudecat jocker-ul care le oferă un avantaj mult râvint.

Cele două le-au învins pe Diana Bulimar și Larisa Iordache și pe Bie Adam și mama ei, într-un joc de amuletă care „le-a băgat la apă”. Cele trei perechi și-au testat abilitățile fizice, dar și memoria și munca în echipă, iar Andreea Bălan și Andreea Antonescu au ieșit victorioase.

Însă, acest a stârnit vâlvă printre competitori. Bie Adam, dar și Diana și Laurisa le-au acuzat de lipsă de fair play și că ar fi încălcat regulamentul pentru că au înotat pe final, nu au vâslit, iar Irina le-a dat două minute de penalizare.

În plus, Andreea Antonescu a avut parte și de un accident în timpul luptei pentru amuletă. Coechipiera ei a lovit-o cu vâsla chiar în timpul probei.

„Negru am văzut în fața ochilor. Stele verzi și apoi ea cinci minute și-a cerut scuze”, a spus Andreea Antonescu.

De asemenea, câștigătoarele amuletei au avut posibilitatea să își aleagă și jocker-ul, iar pentru că au fost atente la culorile fiecăruia, au mers la sigur și au optat pentru cel verde. Detaliu care i-a cam intrigat pe ceilalți.

„Foarte șmechere Andreea și Andreea”, a spus Diana Bulimar.

„Nu le interesează de regulă. Cred că fac regulile așa cum vor ele acum”, au comentat și Bordea și Cortea.

Totuși, Andreea Antonescu și-a motivat alegerea spunând că aceasta este culoarea preferată a fiicei sale. Astfel, așa cum a dezvăluit Irina, avantajul pe care l-au primit Andreea Bălan și Andreea Antonescu spune că: „poți să folosești acest jocker pentru a urca o poziție în clasament”

„Așa ceva nu se face pentru că nu e corect față de noi ceilalți”, a adăugat Jean.

Citește și: America Express, 16 ianuarie 2023. Cum a reacționat Andreea Bălan când a văzut ce trebuie să mănânce la o misiune. Ce a urmat

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Aurului

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam și mama ei pornesc pe un drum misterios și magnific. Mii de kilometri în căutarea orașului de aur, visul marilor cuceritori: El Dorado. Un itinerar fabulous, pe teritoriile a trei țări exotice. Tărâmul zeilor azteci, o țară a contrastelor, de la satele rătăcite prin munți la plajele de la Marea Caraibelor și cele mai mari aglomerații de pe pământ, Mexicul, cu esențele lui tari și culorile aprinse este locul în care începe aventura celui mai dur reality show din România.

Ca și până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

De asemenea, Irina Fodor îi va însoți pe concurenți în cea mai mare provocare a vieții lor de până acum.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 în fiecare duminică de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, dar și pe AntenaPlay.

America Express, 22 ianuarie 2023. Cătălin Bordea și Nelu Cortea, momente de tensiune în mașina unui mexican: „Mi-e rău”... America Express, lider de piață. Vedetele fac confesiuni copleșitoare. Puya: „Fratele meu a murit mult prea devreme!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o demoleze
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească soluții!“
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească... BZI
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci Jurnalul
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x