Antena Căutare

America Express, 29 ianuarie 2023. Ce echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă. Ce concurentă n-a putut participa

În ediția 9 a emisiunii America Express, Irina Fodor a dezvăluit ce echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă. Una dintre concurente nu a participat, iar motivul a fost unul surprinzător.

După ce au terminat proba cu mașina de scris și cea cu aranjat pepenii pentru a obține o reproducere perfectă a pozei dată de Irina Fodor, concurenții au făcut din nou autostopul și au încercat să ajungă cât mai repede în Xochimilco, locul de întâlnire cu Irina Fodor. Primele trei echipe care au reușit să facă asta s-au calificat la jocul pentru amuletă.

Totuși, mulți au fost surprinși atunci când au aflat că una dintre concurente nu va putea participa.

Ce echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă în ediția 9 a emisiunii America Express, din 29 ianuarie 2023. Ce concurentă nu a putut participa

În ediția 9 a emisiunii America Express, echipele au descoperit ce misiuni le-a adus prima zi din etapa a treia. După ce au reușit să îndeplinească toate sarcinile, au pornit rapid spre Irina Fodor.

Primele trei echipe care au ajuns la ea și s-au calificat la jocul pentru amuletă, în ediția 9 a emisiunii America Express, au fost cele formate din Nelu Cortea și Cătălin Bordea, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru și Andreea Bălan.

Citește și: America Express, 29 ianuarie 2023. Puya și Melinda, uimiți de gestul unui șofer. Ce a pățit Cătălin Scărlătescu

„Andreea va trebui să joace singură și nu poate, nu are voie. Nu se poate califica la joc de una singură. Așa că voi o să fiți calificați”, a fost vestea dată de Irina Fodor fraților Gavril.

Apoi, cele trei echipe au descoperit ce trebuie să facă, în goana după Jokerul pus la bătaie de Irina Fodor.

„Este o competiție de canotaj, dar traseul de aici e mult mai întortochiat. Aveți de înfrumusețat aceste trajineras. Veți merge cu barca cu aceste trajineras până la barca unde e steagul. Acolo trebuie să construiți un frontispiciu, punând piesele corect, așa încât să se îmbine și să arate frumos. Piesele au culoarea echipelor voastre”, a fost regula anunțată de Irina Fodor.

Fiecare a încercat să dea tot ce a avut mai bun pentru mult doritul Joker, din ediția a 9-a a emisiunii America Express, de la Antena 1.

Ce echipă a câștigat jocul de amuletă din etapa trei a emisiunii America Express. Ce bonus a adus Jokerul din ediția 9, difuzată pe 29 ianuarie 2023

Emoțiile au fost mari, însă dorința de-a câștiga i-a făcut pe toți cei șase concurenți să nu cedeze, ci să lupte cu toate forțele.

La final, cel mai bine dintre toți s-au descurcat Nelu Cortea și Cătălin Bordea.

Citește și: America Express, 29 ianuarie 2023. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au „furat” mașina fraților Gavril. Ce a recunoscut Andreea Bălan

„Nu este prima amuletă, dar este una importantă, căci vine cu un Joker”, a fost vestea dată de Irina Fodor.

„Poți să sari peste o misiune din timpul cursei”, a fost Jokerul primit de cei doi concurenți.

„Au tras direct imunitatea, dacă mă întrebi pe mine”, a zis Puya, la final.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 9 a emisiunii America Express ca să vezi ce s-a întâmplat.

Hai să vezi întreg episodul pe AntenaPlay.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Aurului

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam și mama ei pornesc pe un drum misterios și magnific. Mii de kilometri în căutarea orașului de aur, visul marilor cuceritori: El Dorado. Un itinerar fabulous, pe teritoriile a trei țări exotice.

Tărâmul zeilor azteci, o țară a contrastelor, de la satele rătăcite prin munți la plajele de la Marea Caraibelor și cele mai mari aglomerații de pe pământ, Mexicul, cu esențele lui tari și culorile aprinse este locul în care începe aventura celui mai dur reality show din România.

Ca și până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 în fiecare duminică de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, dar și pe AntenaPlay.

America Express, 29 ianuarie 2023. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au „furat” mașina fraților Gavril. Ce a recunoscut Andr... America Express, 29 ianuarie 2023. Cătălin Scărlătescu a clacat și a cerut intervenția medicului. Ce a pățit...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar autentici!”. La Amiens, pe urmele cuplului căruia nu îi pasă de convenții
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare HelloTaste.ro
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Arhiepiscopul Tomisului, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța în 23 de zile
Arhiepiscopul Tomisului, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța în 23 de zile Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x