Antena Căutare

Ce mesaj au transmis Giulia și Vlad Huidu după eliminarea de la America Express, sezonul 6. Cine a reacționat imediat

Giulia și Vlad Huidu au transmis un mesaj emoționant după eliminarea de la America Express, sezonul 6. Cei doi au părăsit competiția, cu doar un pas înainte de Marea Finala din Buenos Aires. Iată cine a reacționat imediat.

Galerie
Giulia și Vlad au transmis un mesaj plin de recunoștință în mediul online deși au părăsit competiția cu doar un pas înainte de Marea Finală | Antena 1

După o cursă nebună care le-a făcut pe cele trei echipe să își depășească toate limitele, Irina Fodor a anunțat deznodământul trist. Giulia și Vlad Huidu au părăsit competiția, cu doar un pas înainte de Marea Finala din Buenos Aires.

În ediția 43 din 26 decembrie 2023, cele trei echipe finaliste au luptat pentru a nu ajunge pe ultimul loc la Irina Fodor. Cu toate acestea, pentru prima dată în istoria reality show-ului, la sfârșitul etapei finale, toate cele trei echipe au avut câte o cutie care putea ascunde eliminarea.

Echipa mai puțin norocoasă a fost cea formată din Giulia și Vlad Huidu, iar aceștia au fost eliminați de la America Express, sezonul 6 chiar înainte de Marea Finală. La scurt timp, cei doi au ținut să transmită câteva cuvinte și în mediul online despre întreaga aventură de pe Drumul Sorarelui.

Citește și: Giulia și Vlad Huidu, portret superb de familie. Cum s-au pozat alături de copiii lor lânga bradul de Crăciun

Articolul continuă după reclamă

Ce mesaj au transmis Giulia și Vlad Huidu după eliminarea de la America Express, sezonul 6. Cei doi au părăsit competiția cu doar un pas înainte de Marea Finală

Giulia și Vlad Huidu au trasmis un mesaj emoționant și plin de recunoștință, după eliminarea de la America Express, sezonul 6 ediția 46 din 26 decembrie 2023. Concurenții au ținut să precizeze că au trăit „experiența vieții lor” și le-au mulțumit tuturor celor care le-au fost alături în aventura de pe Drumul Soarelui.

„Suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit… a fost experienta vieții noastre! Vă mulțumim din suflet pentru tot sprijinul vostru, pentru toate comentariile și mesajele voastre! Ne-am dorit enorm să ne bucurăm de fiecare moment trăit în @americaexpressromania și asta am făcut până în ultimul moment! Ne-am întors acasă mai bogați decât ne-am fi putut inchipui vreodata. Am caștigat prieteni, experiențe și lecții de viață și pentru asta suntem recunoscăori pentru totdeauna!

Mulțumim mult, @mona.segall @disneysuitsme @danhaiducu @ioana_rogo @roxanapaulica @irina_fodor pentru că ne-ați dat ocazia să trăim astfel de emoții! 🙏🏼

Team BADASS nu am fost doar noi ci și @irinarogo @beatlesartmedia @catalin_avram78 @jcamilope ! Vă mulțumim pentru fiecare moment în care ați fost alături de noi!
@monica_munteanu we’ve gone so far! 🚀🚀🚀

Vă iubim!”, au transmis Giulia și Vlad Huidu, în mediul online, după ce au părăsit competiția cu doar un pas înainte de Marea Finala America Express, sezonul 6.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Giulia, detalii neștiute despre relația ei cu Vlad Huidu. Artista a povestit despre un moment în care au fost despărțiți

Prietenii lor virtuali au reacționat imediat la mesajul postat pe rețelele sociale, printre care și Nelu Cortea, câștigătorul sezonului trecut America Express,

„La ce parcurs ați avut, sincer cred ca daca ati fi jucat finala, v-ati fi intors acasa cu trofeul AE! 🤘 U guys rock!”, a ținut să le spună partenerul lui Cătălin Bordea.

„Pentru mine, voi sunteți CÂȘTIGĂTORII!! Bravoooooo!!”, a comentat și Cucu de la Noaptea Târziu.

„Minunati!!!! Felicitări pentru tot și în primul rând pentru cum sunteâi voi… o familie frumoasă”, a ținut să spună și Ana Baniciu.

Finala America Express, 26 decembrie 2023. Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au fost eliminați înainte de Finala din Bueno... Alexia și Aris Eram, mesaj sensibil după eliminarea Giuliei și a lui Vlad Huidu de la America Express, sezonul 6. Ce au ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bucureștiul se pregătește pentru un nou dezastru. Au fost chemați pompieri din țară, oamenilor li se cere să nu iasă din case
Bucureștiul se pregătește pentru un nou dezastru. Au fost chemați pompieri din țară, oamenilor li se cere să... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x