Antena Căutare

Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Episodul 1 din 9 ianuarie 2025. Ana află un secret dureros despre familia ei

Joi, 9 ianuarie 2025, telespectatorii au cunoscut povestea Anei, o tânără abandonată la naștere care își caută drumul într-o lume plină de secrete și condusă de bani. În episodul 1, oamenii de acasă au aflat detalii importante despre drama prin care a trecut protagonista.

Așteptarea a luat sfârșit! Ana, Mi-ai fost scris în ADN a avut premiera astăzi, 9 ianuarie 2025, la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Serialul original a apărut pe micile ecrane ale publicului cu primul episod.

Astfel, telespectatorii au avut ocazia să urmărească o poveste impresionată, care a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură. În prim plan se află Karina Jianu, cea care jocul rolul Anei. Deși a fost abandonată la naștere și în prezent are un loc pe care îl poate numi „acasă”, tânăra își dorește cu orice preț să descopere cine sunt părinții ei. Așadar, aceasta apelează la un test ADN.

Ana face cunoștință cu Alexia, fiica femeii cu care a avut un interviu de angajare, în primul episod din serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025

Pentru că este majoră de aproximativ 8 ani și își dorește să nu fie dată afară din casa mamei Lena - mama ei „adoptivă”, Ana a decis să meargă la un interviu de angajare, fără să știe faptul că viața ei se va schimba radical după ce le va cunoaște pe Victoria și fiica ei, Alexia.

În timpul discuției pe care a avut-o cu Victoria, șefa firmei pentru evenimente, tânăra a hotărât că este mai bine să fie sinceră. Aceasta i-a povestit femeii că a fost abandonată la naștere de către părinții săi, iar până în prezent a crescut într-o casă de copii.

Deși a reușit să o impresioneze pe Victoria cu povestea ei de viață, Ana a avut parte de o situație neașteptată la scurt timp de la interviul de angajare. Tânăra a făcut cunoștință cu Alexia, fiica acesteia, într-un mod neașteptat.

Citește și: Alina Chivulescu și Richard Bovnoczki, soț și soție în cel mai nou serial semnat de Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Au ieșit scântei între cele două, după ce protagonista a vărsat cafeaua pe bluza scumpă a tinerei. Vorbele dure ale Alexiei au făcut-o pe Ana să izbucnească în lacrimi, chiar în plină stradă.

Ana primește un apel neașteptat de la firma pentru evenimente. Ce a fost anunțată în primul episod din serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025

O veste neașteptată o ia prin surprindere pe Ana, la scurt timp de la interviul de angajare pe care l-a avut cu Victoria. Se pare că o angajată de la firma de evenimente a sunat-o pe tânără pentru a o anunța că a obținut job-ul pe care și-l dorea.

Ana s-a bucurat extrem de tare când a aflat că este angajată. Mai mult, aceasta nu s-a putut abține și a dat vestea tuturor din casă. Tânăra a primit o mulțime de felicitări din partea „fraților” săi, dar și de la mama Lena.

Ana îl cunoaște pe Tudor în primele episoade din serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025. Cei doi își petrec noaptea împreună

Angajarea la firma de evenimente a Victoriei a venit cu o nouă surpriză pentru Ana. În timp ce se îndrepta spre casă, tânăra a fost martora unui incident neașteptat prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Tudor.

Cei doi s-au oprit să acorde ajutor unei fete care a leșinat pe trotuar. Așadar, povestea lor a început să prindă contur. După ce s-au asigurat că tânăra a ajuns pe mâini bune, aceștia au decis să iasă la o întâlnire, unde au dansat și au discutat un subiect delicat pentru Ana.

La finalul zilei, Tudor a invitat-o pe Ana la el acasă. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată pentru cei doi. În timp ce mama Lena o aștepta pe tânăra acasă, fata și-a petrecut noaptea în compania noului ei prieten.

În urma testului ADN, Ana descoperă că are o soră. Cine este aceasta. Secretul care a ieșit la iveală în primele episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025

În urma testului ADN, Ana află că are o soră pe nume Alexandra. Fără să bănuiască cine este, de fapt, cea cu care are același sânge, tânăra face o descoperire dureroasă la locul de muncă.

În timp ce scana invitațiile pentru logodna Alexiei de pe mail-ul acesteia, tânăra a observat un mesaj legat despre testul ADN pe care l-a făcut fiica Victoriei. Nu a stat prea mult pe gânduri și l-a sunat pe Toby pentru a-i spune că este posibil să își fi găsit sora.

Citește și: Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului

Băiatul i-a sugerat „surorii” sale să se calmeze și să își contacteze presupusa soră printr-un mesaj vocal. Bănuielile ei au fost confirmate atunci când a Alexia a primit un nou mail prin care i se explica faptul că o posibilă rudă își dorește să ia legătura cu ea.

Ana decide să-i spună tot adevărul Victoriei în primele episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025. Ce secret ascunde șefa firmei de evenimente

Ana a fost pusă într-o situație delicată, chiar de logodna Alexiei. Tânăra s-a strecurat în biroul Victoriei pentru a face rost de buletinul acesteia, gândindu-se că așa poate obține mai multe informații despre ea.

Încercarea fetei a eșuat atunci când Victoria a găsit-o căutând prin actele ei. Ana a decis să-i spună întregul adevăr șefei sale, fiind amenințată că va chema Poliția. Aceasta a izbucnit în lacrimi, după ce i-a zis Victoriei că ar putea să fie mama ei.

Femeia a negat că ar mai avea o altă fiică în afară de Alexia, însă un secret dureros a ieșit la iveală despre aceasta la scurt timp de la discuția cu Ana. Telespectatorii au aflat că Victoria ar mai avea o fiică pe care ar fi dat-o spre adopție în Statele Unite ale Americii. De altfel, complicele său este chiar Basty, cuscrul său.

Ana descoperă că logodnicul Alexiei este chiar Tudor, bărbatul cu care și-a petrecut noaptea. Ce reacție a avut tânăra când l-a văzut pe acesta la brațul posibilei sale surori în primul episod al serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025

În episodul 1 din serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de pe 9 ianuarie 2025, protagonista a fost luată prin surprindere de o situație imprevizibilă. Aceasta a descoperit că logodnicul Alexiei este chiar Tudor, bărbatul cu care s-a sărutat pasional și alături de care și-a petrecut o noapte.

La aflarea veștii, tânăra a izbucnit în lacrimi. Aceasta nu se aștepta ca Tudor să fie omul cu care posibila ei soră urmează să se căsătorească.

Următorul episod serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN se vede joi, 16 ianuarie 2025, de la 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Cum au petrecut de sărbători protagoniștii producției Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Premiera, astăzi, de la 20.30, la A... Premiera serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în topul preferinţelor publicului din România...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x