Antena Căutare

Cine este Oana Hănțoiu, actrița din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Cât de mult a crescut și cum arată acum fiul ei, Leon

Oana Hănțoiu, actrița din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, a postat recent noi imagini cu fiul ei, Leon.

Galerie
Cine este Oana Hănțoiu, actrița din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Cum arată fiul ei, Leon | Antena 1

Oana Hănțoiu interpretează rolul Sofiei în serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, care se vede în fiecare joi de la 20:30 pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Cine e Oana Hănțoiu, actrița din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Telespectatorii care urmăresc serialul poate au recunoscut-o pe Oana de pe rețelele de socializare, ca fiind mama lui Leon, un băiețel minunat. În trecut, Oana a mai avut roluri episodice în diferite proiecte, iar acum se bucură din plin de oportunitatea pe care i-a adus-o rolul Sofiei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN.

Leon, fiul Oanei Hănțoiu, suferă de tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală. De-a lungul anilor, băiețelul a trecut prin numeroase intervenții medicale, inclusiv transplanturi de celule stem și operații în străinătate.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Episodul 21. Cum a încercat Dumi să evadeze. Ce secret a ieșit la iveală despre Damian și Victoria

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Oana este o mamă dedicată, care are mare grijă de Leon și se asigură ca el să fie cel mai fericit, fiind mereu alături de el.

Absolventă a Facultăţii de Litere, dar şi a modulelor Şcolii de Film, Actorie 1 şi Actorie 2, Oana Hănțoiu a putut fi urmărită în filme şi seriale precum Triplusec sau Floare Albastră, dar şi în numeroase reclame.

Citește și: Serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, de la Antena 1, a fost reînnoit pentru sezonul doi. Filmările sunt în plină desfăşurare

În serialul de la Antena 1, Oana o interpretează pe Sofia, prietena Alexiei (Rebecca Nicolescu), o tânără ambiţioasă, dar intrigantă, dispusă să lupte pentru ce îşi doreşte. Ea este aliata Alexiei, dar în același timp își vede și propriile interese și e decisă să facă orice pentru a obține ce vrea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Le mulțumesc Domnicăi Cîrciumaru și doamnei Ruxandra Ion pentru șansa și încrederea acordate. Încă de la început, am descoperit o echipă determinată și profesionistă, care a făcut ca acest serial să se întâmple. Sofia ne reprezintă puțin pe fiecare din noi. Ambițioasă, uneori răutăcioasă, loială și, de multe ori, intrigantă, dar cu intenții bune. Își dorește mai mult decât are și muncește, așa cum știe ea, pentru ce își propune să obțină.

În acest serial, în care toate personajele sunt vii si au viața proprie, Sofia e încă o supriză și pentru mine, aștept să o descopăr și sa vad ce prostioare mai face. Învăț odată cu ea și o iubesc, exact așa cum trebuie iubit un copil, căci, uneori, asta este și ea”, a spus Oana după ce a primit rolul din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN.

Citește și: Cine este și cum arată soția actorului Andi Vasluianu din "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN". Cei doi au o familie frumoasă

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Câți copii ai?” Răspunsul surpriză dat de Valentina Pelinel. Ce a putut spune soția lui Cristi Borcea
„Câți copii ai?” Răspunsul surpriză dat de Valentina Pelinel. Ce a putut spune soția lui Cristi Borcea AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Au tot plantat copaci în Sahara și au eșuat. Apoi au eliberat 500 de țestoase, iar deșertul a înverzit, vizibil chiar și din satelit
Au tot plantat copaci în Sahara și au eșuat. Apoi au eliberat 500 de țestoase, iar deșertul a înverzit, vizibil... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte Traian Băsescu!
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte... BZI
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar și la PNL
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar... Jurnalul
Zvonuri fierbinți la Hollywood! Pamela Anderson și Tom Cruise, o posibilă idilă după mai multe întâlniri discrete
Zvonuri fierbinți la Hollywood! Pamela Anderson și Tom Cruise, o posibilă idilă după mai multe întâlniri discrete Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Factura la întreţinere primită de un sucevean, pentru un apartament cu două camere, în aprilie: E vârful acum
Factura la întreţinere primită de un sucevean, pentru un apartament cu două camere, în aprilie: E vârful acum Observator
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x