Antena Căutare

Asia Express – lider de audiență cu prima ediție din acest sezon. Începe lupta pentru prima imunitate de pe Drumul Eroilor

Sezonul 8 al celui mai dur reality show din România a început aseară, pe Antena 1, cu un spectacol plin de adrenalină și emoții.

Galerie
Asia Express – lider de audiență cu prima ediție din acest sezon. Începe lupta pentru prima imunitate de pe Drumul Eroilor | Antena 1

În primele momente de pe Drumul Eroilor, concurenții au fost nevoiți să-și care singuri bagajele și să înfrunte valurile mării pentru a ajunge la destinație, misiuni care i-au pus serios la încercare încă din startul competiției. Tensiunea, emoțiile și dinamica spectaculoasă a primei ediții i-au ținut pe telespectatori lipiți de televizoare, Asia Express impunându-se ca lider de audiență.

Citește și: Asia Express sezonul 8, 7 septembrie 2025. Echipele au ajuns în Filipine! Ce misiuni au primit și prin ce situații grele au trecut

Difuzată în intervalul 19:59 – 23:49, ediția de ieri Asia Express a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, obținând o audiență medie de șase puncte de rating și 24.5% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, emisiunea înregistrând 5.7 puncte de rating și 18.1% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul doi a obținut cinci puncte de rating și 16% cotă de piață. În minutul de aur 21:47, peste un milion de telespectatori au urmărit aventurile concurenților Asia Express – Drumul Eroilor.

În seara aceasta, în cea de-a doua ediție, difuzată de la 20:30, pe Antena 1, concurenții descoperă și mai mult ce înseamnă experiența Asia Express, pentru că începe lupta pentru prima imunitate din acest sezon. Va fi, totodată, și prima noapte în care echipele sunt nevoite să își găsească singure cazare, iar surprizele vor fi uriașe. Printre cei care dau piept cu realitatea dură din Filipine se numără Gabi Tamaș și Dan Alexa, a căror cazare va rămâne cu siguranță în amintirea lor, dar și a telespectatorilor.

Articolul continuă după reclamă

Tot în această ediție, concurenții sunt nevoiți să se transforme în supereroi. Costumele viu colorate și imposibil de ignorat îi scot din zona de confort și dau naștere unor momente savuroase. Glumele curg, reacțiile sunt dintre cele mai diverse, iar buna dispoziție se împletește cu tensiunea cursei. Drumul spre Irina nu este nici el mai ușor – ba dimpotrivă. Deși este abia a doua zi, spiritul competitiv se aprinde rapid și începe o cursă nebună, cu momente care îi fac pe concurenți să simtă cu adevărat ce înseamnă acestă aventură și pe telespectatori să stea cu sufletul la gură.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban. All Urban si National

Perioada 7 septembrie 2025

Citește și: Asia Express sezonul 8, 7 septembrie 2025. Cine a câștigat primul joc de amuletă din acest sezon

Ce facultate a absolvit Raluca Bădulescu de la Asia Express-Drumul Eroilor. Ce studii are vedeta, de fapt... Cum au reacționat copiii lui Dan Alexa atunci când le-a spus că participă la Asia Express. Ce i-a dezvăluit lui Gabi Tam...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui Gabi Torje de la Asia Express Drumul Mătăsii
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui Gabi Torje de la Asia Express Drumul Mătăsii
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Irina Fodor, incident neașteptat în Asia Express pe Drumul Mătăsii. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei la filmări
Irina Fodor, incident neașteptat în Asia Express pe Drumul Mătăsii. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei la filmări
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Surpriză uriașă pentru o femeie care a crezut că și-a cumpărat un apartament cu debara. Când i-a deschis ușa a avut un șoc 
Surpriză uriașă pentru o femeie care a crezut că și-a cumpărat un apartament cu debara. Când i-a deschis ușa... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Pe urmele Reginei: Top 5 momente în care Catherine, Prințesa de Wales, a purtat haine inspirate de ținutele Reginei Elisabeta II
Pe urmele Reginei: Top 5 momente în care Catherine, Prințesa de Wales, a purtat haine inspirate de ținutele... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x