Antena Căutare

Concurenții au parte de experiențe culinare inedite în ediția 6 din Asia Express, sezonul 4: „Mirosea tot a cămilă”

Duminică seară, de la 20:00, toate cele nouă echipe ce au acceptat aventura celui mai dur reality show continuă traseul de pe Drumul Împăraților în cea de-a doua etapă din Turcia. Și pentru că orice călătorie autentică presupune și practicarea celor mai cunoscute tradiții locale, vedetele sezonului 4 Asia Express vor fi provocate misiune după misiune să experimenteze cultura turcească.

Galerie
Patrizia Paglieri și fiul său au avut parte de o provocare culinară în ediția 6 din „Asia Express” sezonul 4 | Antena 1

O primă probă de duminică seară îi va aduce pe concurenți în băile turcești, hammam, așa cum sunt ele cunoscute în lumea orientală.

Deși complexul este folosit pentru cei ce vor să se relaxeze, concurenții vor intra într-o cursă contracronometru pentru a descoperi următorul indiciu ce este ascuns în interiorul săpunului.

Concurenții au mâncat lapte și brânză de cămilă în ediția 6 din sezonul 4 Asia Express

Coechipierii se vor spăla rând pe rând pentru a descoperi un mesaj important din partea Irinei Fodor, însă proba nu va fi ușoară pentru toți: ”Connect-R nu se simțea prea bine acolo unde eram, a început să îl ia cu amețeală, mi-a spus că se simte rău din cauza căldurii”, a mărturisit Shift. Cum a decurs provocarea și de ce a fost nevoit Connect-R să își părăsească coechipierul în timpul probei, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:00.

Articolul continuă după reclamă

Tot pe parcursul acestei etape, cele nouă cupluri de vedete vor avea de îndeplinit și o serie de sarcini ce le vor părea imposibile: ”Dacă eram singur nu terminam proba. Se agita! Îmi era frică să nu ridice vreun picior să mă arunce pe jos!”, va spune Francesco. Mai exact, această misiune îi va provoca pe concurenți să aibă grijă de câte o cămilă, să o împodobească, să o hrănească și mai apoi să consume specialitățile culinare pregătite de crescătorii săi.

În Turcia, laptele și brânza de cămilă sunt considerate produse minune, motiv pentru care concurenții vor avea de înfruntat o nouă provocare gastronomică ce îi va scoate din zona de confort: ”Părea prea frumos să ne ofere doar o tartă și un pahar de lapte. Gustul era ca fix ca mirosul. Mirosea tot a cămilă!, vor spune concurenții.

În cea de-a doua etapă de pe Drumul Împăraților cursa tensionată va continua în ritm alert, însă autostopul se va dovedi a fi, din nou, o mare provocare ce le va încetini parcursul: ”Turcia e în lockdown în weekend. Nu era nicio mașină pe drum. Iar cei care sunt pe drum nu au voie să meargă pe distanțe lungi”.

Cum vor depăși concurenții momentele pline de tensiune ale cursei, care vor fi cele două echipe ce obțin imunitatea în această etapă, dar și ce cupluri de vedete vor adjudeca amuletele de 1000 Euro, telespectatorii Antena 1 pot afla duminică, de la 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30, în cea mai nouă etapă Asia Express – Drumul Împăraților.

Despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor. Aceștia se vor "lupta" pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Daca ești un fan înrăit al emisiunii Asia Express, intră pe a1shop.ro și achiziționează produsele preferate.

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Cum s-au răsfățat concurenții care au câștigat imunitatea în primele ediții din Asia Express, sezonul 4... Asia Express, 26 septembrie 2021. Concurenții au avut o misiune într-un hamam turcesc. Ce au fost nevoiți să facă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia Express 2026
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Primele imagini cu Mirela Vaida, după revenirea de la Asia Express! Cum s-a schimbat și ce anunț important a făcut
Primele imagini cu Mirela Vaida, după revenirea de la Asia Express! Cum s-a schimbat și ce anunț important a făcut
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x