Antena Căutare

Ana Odagiu, irascibilă și jucăușă în producția „Bravo, tată!”. Când va putea fi vizionat serialul de la Antena 1

Actriţa şi cântăreaţa Ana Odagiu face parte din producția românească „Bravo, tată!”, un serial de comedie ce va stârni hohote de râs, la Antena 1.

Galerie
Serialul îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel | Antena 1

Serialul îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, patru bărbați din medii complet diferite, care devin prieteni prin prisma grădiniței unde copiii lor sunt înscriși.

Ana Odagiu face parte din distribuția serialului „Bravo, tată!”, de la Antena 1. Când va fi difuzat serialul

„Într-o zi, bună zi, aș zice, m-a chemat Domnica la casting pentru un serial. Nu aveam foarte multe informții, dar atunci când am primit textul, mi-aduc aminte că am reacţionat imediat <<E un text bun! Imi place!>>. Spun rar asta. Am ajuns, iar acolo m-am întalnit cu Maria Marinescu, cu care lucrasem la Te cunosc de undeva! și cu Bogdan Dumitrescu. M-am bucurat să-i revăd și m-am simțit foarte în largul meu. Am dat castingul cu mai mulți actori, dar cea mai reușită probă a fost cea cu Ștefan Pavel, care, iată, este unul dintre tatici’’, povestește Ana Odagiu despre cum a început ceea ce avea să devină viitorul ei rol în Bravo, tată!.

Citește și: Diana Cavallioti se alătură producției „Bravo, tată!”, noul serial de comedie ce va fi difuzat, în această toamnă, la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

Peste o lună și ceva, cand aproape că nu mai credeam, Maria mi-a dat vestea: <<Ai primit rolul! Ne apucăm de treabă!>> Și, gata! Povestea a început! Fazele amuzante apar inevitabil la filmări, mai ales la o producţie de gen. Eu joc un cuplu cu Natanticu, sunt soția lui în serial. La o repetiție cu el și Andreea Perju ( fosta soție a lui, în serial), am avut hemoragie de râs de fiecare dată când ajungeam la o anumită secvență! Replica mea era simplă: <<Ce faci, Flavius? Stai ca prostu’? Nu faci nimic?>>. Numai că, atunci când eu am făcut o mică pauză după <<Ce faci, Flavius?>>, el a raspuns: <<Bine>>. De-acolo, nu am mai putut filma nimic. Am râs încontinuu, cu lacrimi. Echipa de filmare e absolut minunată. Mă simt în largul meu și asta e atmosfera de care am nevoie atunci când lucrez. Îi stiu pe toti taticii; pe Natanticu îl cunosc de o viață, de pe vremea facultății; pe Ștefan Pavel, tot de pe-atunci; pe Fodor l-am întâlnit la multe evenimente și a fost unul dintre oamenii cei mai mișto pe care i-am întâlnit la Splash! Vedete la apă, acolo unde adrenalina era maximă și unde aveam nevoie de sprijin și de generozitate, lucruri pe care atât Natanticu, care era în juriu, cât și Fodor, care era prezentator, ne-au oferit-o. Cu Liviu m-am întâlnit în cateva emisiuni tv, deci, cum spuneam, îi știu pe toti tăticii. M-am bucurat enorm să mă întâlnesc și cu Diana Cavallioti pe platourile de filmare’’.

Citește și: Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel sunt protagoniștii “Bravo, tată!”, un nou serial de la Antena 1

Despre Cristina, personajul pe care îl interpretează, actrița povestește că ,,este unul ciufut și jucăuș. Și vrea copii. Mi s-a dat liber de la producție să fac un copil în viața reală. Au zis că ar fi tare potrivit pentru personajul meu’’, declară, în încheiere Ana Odagiu.

Producţia ,,Bravo, tată!” îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu şi Ştefan Pavel și se anunță a fi o comedie savuroasă, care va face deliciul telespectatorilor, în fiecare duminică, de la 20.00 la Antena 1.

Cum ajung să treacă împreună prin tot felul de întâmplări și situații un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreținut și un băiat de modă veche, ce încă mai comercializează haine și parfumuri din portbagaj, telespectatorii vor afla urmărind, toamna aceasta, serialul „Bravo, tată!”, difuzat la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Serialul de comedie Bravo, tată! va avea premiera duminică, 22 octombrie, de la 20.00, la Antena 1 și în AntenaPLAY...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bravo, tată! Rezumat episodul 15, sezonul 3, din 29 noiembrie. Mario, Flavius și Gioni au cumpărat o mașină de epocă
Bravo, tată! Rezumat episodul 15, sezonul 3, din 29 noiembrie. Mario, Flavius și Gioni au cumpărat o mașină de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bravo, tată! Rezumat episodul 14, sezonul 3, din 23 noiembrie. Emil, dragoste la prima vedere cu nepoata Săbioaicăi
Bravo, tată! Rezumat episodul 14, sezonul 3, din 23 noiembrie. Emil, dragoste la prima vedere cu nepoata Săbioaicăi
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt Piața Victoriei
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt... Jurnalul
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor Kudika
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci..
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci.. Redactia.ro
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria:
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare" Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x