Antena Căutare

Chefi la cuțite, 2 mai 2021. Chefii au ajuns în bootcamp! Gina Pistol, detaliu neașteptat despre sezonul următor

În ediția 28 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au avut parte de o surpriză de zile mari, chiar înainte de bootcamp!

După zeci de ediții savuroase în care am putut urmări degustările pe nevăzute și am putut descoperi sute de concurenți cu povești de viață surprinzătoare, iată că a venit momentul ca cei trei titani ai bucătăriei să dea startul unei noi etape, în cadrul îndrăgitei competiții culinare.

Înainte însă de-a se reîntâlni cu acei concurenți care au reușit să ajungă mai departe, în bootcampul din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au fost anunțați că trebuie să treacă pe la „pending room”, adică să stea în încăperea întunecoasă, de dinaintea ușilor ce dau în platou, precum concurenții care așteaptă cu sufletul la gură degustarea și jurizarea.

Gina Pistol a dat primele detalii despre sezonul 10 al emisiunii „Chefi la cuțite”

Luați prin surprindere de faptul că au ajuns în camera de așteptare, cei trei jurați de la „Chefi la cuțite” au început să aibă stări și trăiri complet neașteptate.

„E o chestie atipică bootcampul ăsta. Mamă, și dacă stai și câteva minute pe aici devine nașpa”, a mărturisit Sorin Bontea, analizând extrem de atent locul în care se află.

Citește și: Chefi la cuțite, 2 mai 2021. Ei sunt concurenții care au trecut peste prima probă din bootcamp! Cine a impresionat

„Ce căutăm noi aici? Acum stau și realizez ce se întâmplă în sufletul, în inima și în creierul fiecărui concurent. E puțin ciudat, dar nu mi se pare nasol”, a fost de părere Cătălin Scărlătescu.

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu in camera de asteptare de la chefi la cutite

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au trăit emoții speciale

„Ți-o ia inima razna efectiv, e foarte interesant”, a mai adăugat Florin Dumitrescu, fascinat de ceea ce se întâmplă în jurul său.

Citește și: Chefi la cuțite, 2 mai 2021. Cătălin Scărlătescu, tentat de farfuria uneia dintre concurente! Ce mărturisire i-a făcut

Apoi, după ce au experimentat din plin emoțiile pe care le trăiesc concurenții, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au intrat în platoul „Chefi la cuțite” și au fost întâmpinați de frumoasa Gina Pistol, care a venit cu vești importante despre ceea ce urmează să se întâmple în competiție!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 28 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să savurezi momentul și să descoperi ce alte surprize a mai pregătit Gina Pistol!

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în numeroase bătălii culinare. Fiecare va recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show ce va ține publicul cu sufletul la gură. Concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii, cu povești de viață suprinzătoare, vor încerca să demonstreze că merită să ajungă cât mai departe, în sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay!

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:00, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1.

Bootcamp-ul sezonului 9 ”Chefi la cuțite” dă startul competiției... Chefi la cuțite, 2 mai 2021. Premieră pentru chefi! Cum au fost obligați să își aleagă concurenții din bootcamp...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Richard Abou Zaki a renunțat la tunica de bucătar și a făcut ceva neașteptat! În ce ipostază a fost filmat
Chef Richard Abou Zaki a renunțat la tunica de bucătar și a făcut ceva neașteptat! În ce ipostază a fost filmat
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x