Antena Căutare

Cum s-a afișat ispita Beni alături de noua sa iubită. Ce s-a întâmplat între el și Diandra

Beni a trecut peste despărțirea de Diandra și a ajuns în brațele unei domnișoare misterioase. Ce imagine a publicat ispita masculină și cu ce le-a atras atenția fanilor.

Galerie
Ispita Beni și ispita Diandra s-au despărțit | Antena 1

Marius Troana și Diandra Doris Moga au participat ca ispite în sezonul 8 la Insula Iubirii, însă au reușit să creeze o conexiune foarte bună înafara competiției după ce s-au încheiat filmările.

Deși rolul lor în cadrul show-ului era să testeze relațiile concurenților, viața i-a luat prin surprindere și i-a adus împreună dincolo de scenariile emisiunii și de așteptările telespectatorilor.

Relația lor „a spart barierele” și a depășit așteptările publicului, mai ales că cei doi demonstrau că vin din medii total diferite și că nu au prea multe lucruri în comun.

Cu toate acestea, între ei a existat o frumoasă poveste de dragoste, însă destul de scurtă, având în vedere că doar după câteva luni au ales să își spună adio și să sară în brațele altor persoane deja. Iubirea lor a ajuns la final, iar cel care deja pare să iubească din nou este chiar Beni, așa cum i se spunea ispitei în cadrul show-ului.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cristina Rotaru de la Insula Iubirii a împlinit 33 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis Andrei Rotaru

Iată ce postare a făcut Beni în urmă cu scurt timp și cum a demonstrat că relația cu Diandra s-a încheiat!

Cum s-a afișat ispita Beni alături de noua sa iubită. Ce s-a întâmplat între el și Diandra

Marius Troana a câștigat aprecierea a sute de români după ce a participat ca ispită la Insula Iubirii sezonul 8, motiv pentru care și în prezent este încă urmărit în online de mii de oameni care l-au îndrăgit prin intermediul show-ului.

El se bucură de un succes uriaș pe plan profesional, însă nici pe plan sentimental nu pare că stă foarte rău, contrar așteptărilor tuturor după despărțirea de Diandra.

Deși nu este pentru prima dată când trece printr-o dezamăgire în dragoste, Beni nu se lasă intimidat nici de această dată și acordă câte o nouă șansă iubiriii ori de câte ori simte că este cazul. Mai mult decât atât, el se simte pregătit deja de căsătorie, mai ales că gândul său inițial înainte de participare la show era de a-și face o relație serioasă care să îl ducă în fața altarului.

Dacă în timpul emisiunii, niciuna dintre concurente nu l-au motivat să lupte pentru iubire, cea care a reușit puțin mai târziu să facă acest lucru a fost Diandra, ispita alături de care a trăit până de curând o frumoasă poveste de dragoste.

Citește și: Lala de la Insula Iubirii a făcut publică data la care va aduce pe lume primul copil. Ce spune despre ultimele zile de sarcină

Din păcate, nici relația cu Diandra nu a durat foarte mult, cei doi separându-se în cele din urmă fără să ofere explicații fanilor atât de curioși. Cu toate acestea, se pare că el a avut ceva de zis, fără să facă prea multă „vâlvă”, printr-o simplă postare în care ține de mână o domnișoară căreia nu a vrut pentru un moment să îi dezvăluie chipul.

Imaginea i-a luat prin surprindere pe internauți, mai ales că mulți dintre ei nici nu știau că el și Diandra nu mai formează un cuplu.

Iată despre ce fotografie este vorba!

Citește și: Claudia Florescu de la Insula Iubirii a reînnodat legătura cu Bogdan. Care e relația dinte cei doi foști iubiți, de fapt

Cristina Rotaru de la Insula Iubirii a împlinit 33 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis Andrei Rotaru... Fetița Iustinei și a lui Cornel Luchian de la Insula Iubirii a împlinit 6 luni. Imaginile adorabile cu Ivana...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Prințul Marco a comis-o din nou! Bianca a văzut la bonfire imaginile ce au rănit-o
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Prințul Marco a comis-o din nou! Bianca a văzut la bonfire imaginile ce au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Noutate la prima ceremonie a focului! Radu Vâlcan le-a pus pe concurente în fața unei alegeri
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Noutate la prima ceremonie a focului! Radu Vâlcan le-a pus pe concurente în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x