Antena Căutare

Insula Iubirii, lider de audiență. Întrebările și tensiunea au acaparat vila băieților! Diseară, trăirile se aprind la bonfire

O seară începută cu o petrecere, încheiată cu imagini care au dat totul peste cap. Alegeri de date-uri și întâlniri cu sfârșit neașteptat, dar în care zâmbetele și starea de bine au dominat.

Galerie
Descoperă ce se întâmplă în ediția din 13 august 2025 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 9 | Antena 1

Zile în care, departe de partenerul de acasă, oamenii își dau voie să simtă, să trăiască și să caute ceea ce li se potrivește. Sezonul 9 Insula Iubirii, mai puternic și mai încărcat de sentimente, ca în niciun alt punct din acest an. Aseară, ediția a fost lider detașat de audiență, diseară, totul continuă, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Emisiunea Insula Iubirii sezonul 9 a fost lider de audiență cu ediția din 12 august 2025. Ce se întâmplă în ediția de diseaară, 13 august 2025

Petrecerea cu spumă a adus fericirea în ambele vile. Dacă fetele au știut să se bucure din prima de această nouă oportunitate avută în Thailanda, băieții au avut nevoie de două șanse pentru a reuși să se distreze cu adevărat. Însă... ceea ce a început cu sărituri în piscină, râsete și multe glume, s-a sfârșit cu liniște, atunci când Radu Vâlcan a intrat în vilă și a anunțat că are imagini pentru Marius, după ce partenera lui a încălcat o limită.

Citește și: Insula Iubirii Plus, sezonul 9. Detaliile incendiare ale Andrușcăi despre visul pe care l-a avut. Ce au comentat Marius și Oana

Articolul continuă după reclamă

Cea de-a doua ediție din această săptămână a fost una privită, și de această dată, de către întreaga țara, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:28 – 00:14, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției sezonului a înregistrat 6.2 puncte de rating şi 30.3% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, avea 3.3 puncte de rating şi 15.9% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 4.6 puncte de rating şi 16.5% cota de piaţă, postul secund având 3.5 rating şi 12.5% cota de piaţă. La nivel național, Antena 1 s-a aflat tot pe primul loc, înregistrând 4.9 rating și 17.1% cotă de piață! În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:56, peste 1.1 milioane de telespectatori se bucurau de conținutul emisiunii.

Antena 1 a fost lider de audiență, pe parcursul întregii zile, în intervalul 06:00 – 26:00, înregistrând, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, 2.0 puncte de rating și 19.4 cotă de piață. În intervalul 19:00 – 24:00, la intersecția cu programele PRO TV, Antena 1 conducea clasamentul audiențelor, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cu 5.0 puncte de rating și 26.2 cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 3.5 puncte de audiență și 18.3 cotă de piață.

Imaginile pe care le-a văzut cu Maria, îl vor face pe Marius să-și pună multiple semne de întrebare și să aibă nevoie de o discuție amplă cu Oana, cea care-i poate reda liniștea. În plus, diseară, fetele vor avea șansa să vadă noi imagini din vila băieților, în altă ceremonie a focului!

Nu ratați, în această seară, de la 20:30, cel mai așteptat show al verii – Insula Iubirii, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile: 21-54 Urban, Urban ALL și Național

Perioada: 12 august 2025

Insula Iubirii Plus, sezonul 9. Detaliile incendiare ale Andrușcăi despre visul pe care l-a avut. Ce au comentat Marius ... Ce mașini are Mattia Carnessali de la Insula Iubirii sezonul 9. Ispita conduce bolizi de lux...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x