Antena Căutare

Cosmin Natanticu deschide cel mai nou sezon iUmor și dă de pământ cu Valentine’s Day: „E disperată după cadouri”

Cel de-al 16-lea sezon iUmor – Alege comedia va avea premiera duminica aceasta, de la 21:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Galerie
Cosmin Natanticu deschide cel mai nou sezon iUmor și dă de pământ cu Valentine’s Day: „E disperată după cadouri” | Antena 1

Noul sezon iUmor va aduce în fața celor patru jurați și a telespectatorilor numere de umor din toate colțurile lumii, dar și numeroase surprize, printre care bonusuri atractive și alegerea unui Președinte iUmor.

Premiera sezonului 16 va fi deschisă de Cosmin Natanticu, juratul iUmor care, sătul până peste cap de toate sărbătorile impuse, dă de pământ cu Valentine’s Day: „Eu nu înțeleg asta cu Valentine’s Day, pentru că nici măcar nu e sărbătoarea noastră! Cheloo a avut dreptate: <<Aș sărbători Ziua Îndrăgostiților, dacă tot anul aș fi lăsat în pace!>>, argumentând că Lizi, soția lui „E disperată după cadouri și e din ce în ce mai greu să o impresionez!”.

Ce alte dezvăluiri a mai făcut juratul iUmor, dar şi dacă au fost sau nu de acord cu remarcile lui ceilalţi colegi din juriul show-ului de la Antena 1, telespectatorii vor putea afla urmărind primul episod al sezonului 16, difuzat duminică, de la 21.00, la Antena 1.

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1 și în AntenaPLAY, începând din 18 februarie, de la 21:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cosmin Natanticu, la iUmor: „Avem toate ingredientele pentru un sezon extraordinar!”

Sezonul 16 iUmor va avea premiera duminică, 18 februarie, de la 21:00, la Antena 1

„Doar până acum am cunoscut concurenți care au făcut parodii muzicale, oameni care fac show-uri de gimnastică, dar cu un twist funny, avem stand-uperii clasici, avem și povestitori, magicieni, avem un show complet, cu alte cuvinte. Iar filmările sunt în plină desfăşurare!”, dezvăluie Emi, în vreme ce colegul lui de prezentare, Cuza, completează: „Misiunea mea și a lui Emi, în calitate de prezentatori, va fi una mult mai intensă în acest nou sezon, pentru că vom fi paznicii urnei de vot, iar noi vom fi responsabili cu buna desfășurare a voturilor, ca nu cumva să se fraudeze alegerile iUmor. Avem platou nou, locație nouă, vibe-ul este unul foarte mișto și se conturează o familie frumoasă, aici, la iUmor”.

Citește și: Cel de-al 16-lea sezon iUmor va avea premiera duminică, 18 februarie, de la 21:00, la Antena 1

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x