Antena Căutare

Gala iUmor de Paște, 16 aprilie. Marcel Cobzariu aka Sfântul Petru ne-a spus ce trebuie să facem ca să ajungem în Rai

Invitatul special a îmbrăcat haina lui Sfântul Petru în ediția specială de Paște și le-a dezvăluit românilor care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a trece de porțile Raiului. Iată care au fost sfaturile oferite de Marcel Cobzariu!

Marcel Cobzariu și Radu Pietreanu, „părinții” comediei românești, s-au „duelat” pe scena iUmor, în Gala de Paște, oferindu-le celor patru jurați o porție dublă de terapie prin comedie.

Actorul român, Marcel Cobzariu, a intrat în pielea lui Sfântul Petru și i-a „mustrat” pe români pentru interpretarea superficială pe care o oferă sărbătorii Pascale, dezvăluind, la final, ce ar trebui să facă, în schimb, pentru a primi permis de trecere la porțile Raiului.

„El este cel care stă la poarta Raiului! El este cel care decide cine să intre și cine să nu intre! El face partajul.”, l-a descris, cu patos, Magicianul Robert Tudor pe invitatul ales cu grijă.

Citește și: iUmor, 6 noiembrie 2021. Stalin, interpretat de Marcel Cobzariu, glume despre politicienii și vedetele din România

Marcel Cobzariu l-a personificat pe Sfântul Petru. Cum a sunat materialul ales pentru „duelul” cu Radu Pietreanu

„Hristos a Înviat! Nu e o urare, e o certitudine. Am stat de vorba cu El și era foarte supărat. A început să nu mai creadă nici El în El. Iisus devine ateu! Ateu, nu pateu, Delia!”, a început Marcel Cobzariu pe scena de comedie, ironia stârnind deja hohote de râs în public.

„(...) Eu sunt Sfântul Petru! Omul cu cheile de la poarta Raiului. Se spune că cine moare de Paște ajunge direct în Rai. Însă, există câteva condiții ca să intri în Rai! Prima ar fi să încăpeți pe poartă. A venit unu`, la un moment dat, și voia să intre și zic: <<nu vezi, mă, că n-ai cum să intri? Ai mâncat în trei zile cât alții în doi ani!>> 40 de zile de post și, în seara de Înviere, zece cârnați, 20 de ouă, trei cozonaci și asta numai la biserică, imediat după ce iei Lumină! Sunați la salvare mai des decât sunați rudele să vină la masă.”

„Dar după masă merge și un șpriț! Iisus a transformat apa în vin și voi transformați vinul înapoi în apă! Vinul se bea precum vă e capul: sec! (...) Ați inventat și Iepurașul! (...) În Biblie nu scrie așa ceva. (...) Nu v-a ajuns cu Dragobete, 1 Martie, 8 Martie? Mai trebuia și iepurașul, că trecuse o lună cu salariu întreg și era păcat, nu?”

„Nu știți nimic despre Paște! Vă mai iau într-un fel! De ce se fac cozonaci? Pentru că așa au auzit românii! Că e o perioadă de meditație și frământare. Deci terminați cu cadourile, cu mâncarea. Paștele este o metaforă! Trebuie să ne gândim la nemurirea sufletului, la ce i s-a întâmplat Domnului nostru Iisus Hristos.”, i-a „mustrat” Sfântul Petru pe telespectatorii români.

„El e foarte supărat și că ați numit vinerea în care a murit <<Vinerea Mare>>! Pare că vă bucurați, în loc să vă întrebați: <<Iisuse, dacă ai murit pentru noi, cum putem să îți returnăm sacrificiul tău?>> Voi ce credeți că vă răspunde? <<Băgați un all inclusive la bulgari?>>”

Nici jurații și prezentatorii iUmor nu au scăpat de porția deja cunoscută de roast:

„(...) Bordea, știu că tu nu pui gura pe carne. Pe de-o parte, e bine, dar, pe de altă parte, de asta se plânge iubita ta. (...) Cheloo, știu că abia aștepți să ajungi în Rai, dar să știi că nici la noi nu mai este iarba cum se povestea odată! Ajută și tu pe cineva! Pe Robert Tudor nu mai are cine să îl ajute, că, la cum urlă, o să zică ăștia că l-am adus în timpul exorcizării! Dar putem face ceva pentru Șerban Copoț. El are un sfânt care îl protejează. De aia se și spune că are glume la sfântul așteaptă!”

„Români, lăsați-o mai ușor cu mâncarea! Rugați-vă, iubiți-vă și nu stați cu familia doar de sărbători sau când vă obligă pandemia! Fiți blânzi cu cei ce vă insultă!”, au fost o parte din sfaturile oferite de Sfântul Petru în zi de sărbătoare.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Jurizare Marcel Cobzariu în Gala iUmor de Paște

Jurații iUmor au fost cuceriți de atmosfera de sărbătoare creată de către mai marii comediei, Radu Pietreanu și Marcel Cobzariu, iar votul final a fost pe măsură! Iată cum s-a desfășurat jurizarea lui Marcel Cobzariu aka Sfântul Petru:

„Chiar sunt fan! Mă bucur să-l revăd și nu-mi intră numele lui în cap nici mort.”, a mărturisit Cheloo la testimoniale./„E clar că ai deblocat poarta răsului în această seară!”, a mai adăugat juratul.

„Mi se pare corect să fie egalitate! Ambele momente au fost drăguțe!”, a jurizat Delia la finalul ambelor materiale.

Așadar, în această rundă, prezentatorii emisiunii Șerban Copoț și Dan Badea și Magicianul Robert Tudor au ieșit la egalitate, atât Marcel Cobzariu, cât și Radu Pietreanu înscriind voturile juraților.

Citește și: Mihaela Pripici s-a calificat în finala sezonului 14 iUmor. Cea de-a opta ediție de audiții, lider de audiență

Care sunt regulile Galei Speciale iUmor de Paște

Șerban Copoț și Dan Badea le-au dezvăluit juraților că au sunat câteva persoane cunoscute din domenii diferite și le-a invitat în zi de sărbătoare pe scena emisiunii de la Antena 1.

Același lucru l-a făcut și magicianul Robert Tudor. „Am avut misiunea secretă să facem această ediție specială de Paște – noi doi, dar producătorii au mai avut un secret și i s-a spus și magicianului să facă o ediție specială de Paști. Deci, avem două ediții de Paști în aceeași ediție de Paști. Voi va trebui să decideți care invitați v-au plăcut mai mult la fiecare număr.“, a dezvăluit Dan Badea în fața tuturor celor aflați pe platoul de filmare.

În primele secunde, jurații au fost surprinși de provocarea primită, însă, ulterior, au intrat imediat în competiția celor trei colegi ai lor. Așadar, Lolrelai, Romică Țociu și Cornel Palade, Marcelo Cobzariu, Teo Ioniță, Cosmin Natanticu și Dragoș Mușat, aka Tetelu, Radu Pietreanu, Piticu și grupul său de dansatori, formațiile Azur și Generic, dar și artiștii de la Taraful de la Vărbilău sunt cei care vor fi responsabili cu atmosfera de sărbătoare și, desigur, cu glumele.

Cum au încercat Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo să afle din partea cui este invitatul de pe scenă, ce momente speciale s-au pregătit pentru marea gală iUmor de Paște și cum au reacționat jurații, prezentatorii și magicianul Robert Tudor când și-au deschis cadourile, telespectatorii pot descoperi duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Gala iUmor de Paște, 16 aprilie. Ștefania Costache aka Lolrelai a îmbrăcat costumul iepurașului Playboy și a spus glume ... Gala iUmor de Paște, 16 aprilie. Radu Pietreanu, cele mai savuroase glume despre cum sărbătoresc oamenii din satul lui P...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu problema președintelui
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii Jurnalul
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum? Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Unde poți cumpăra o insulă la prețul unei garsoniere din București. Avertisment pentru cumpărători
Unde poți cumpăra o insulă la prețul unei garsoniere din București. Avertisment pentru cumpărători Observator
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x