Antena Căutare

iUmor, 5 mai 2021.Viorel Cataramă ia cu asalt scena iUmor și îi impresionează pe jurați. “Delia, să știi că te urmăresc pe TikTok”

În ediția 12 din sezonul 10 al show-ului iUmor, Viorel Cataramă surprinde cu o serie de glume foarte bine scrise, stârnind hohote de râs.

Viorel Cataramă a intrat în scena iUmor, fiind o adevărată surpriză pentru jurații show-ului, dar și pentru public.

“Dintr-o data valoarea platoului a crescut de cel puțin 10 ori”, a spus Mihai Bendeac atunci când l-a văzut intrând în scenă.

“Viorel Cataramă era celebru în anii 90. Eu eram o poveste încă nescrisă. Dacă el a rămas în memoria noastră colectivă înseamnă că a fost un nume greu la un moment dat”, spune Cheloo.

Viorel Cataramă a intrat în istorie pentru că a fost președintele al Federației de Tenis, al celei de Golf și a înființat Partidul Dreapta Liberală.

Pentru că știa că cei din culise se întreabă ce caută el la această emisiune, Viorel Cataramă a răspuns:

“Oameni buni, voi știți că eu merg în locuri dubioase să iau Covid. Nu vreau să ajung la spital, Doamne ferește. Vreau numai să demonstrez că avem un sistem medical de moare lumea”, spune invitatul iUmor.

Roast-ul lui a început cu băieții din juriu, spunând că atunci când se uită la Cheloo și Bendeac se crede la o clinică de dezintoxicare.

Citește și: iUmor, 24 martie 2021. Cu cipul pregătit, Bill Gates ajunge pe scena iUmor pentru campania de promovare a vaccinului

“Mă bucur să o văd și pe Delia, în carne și carne. Nu pot zice Oase pentru că am înțeles că e un cuvânt care se evită aici de când a prezentat Asia Express”, a afirmat Viorel Cataramă.

Referitor la alte momente de roast din trecut, el a amintit și momentul lui Irinel Columbeanu, care i-a rostit numele atunci când a fost în emisiune.

“Deci nu a pierdut chiar tot. I-au mai rămas cuvintele”, zice Viorel.

Invitatul iUmor a declarat că favoritul său este Mihai Bendeac pentru că râde la orice.

“Mai știu că este un amorez înnăscut, dar nu are copii. Ceea ce înseamnă, probabil, că-și folosește personalitatea ca anticoncepțional”, spune Viorel Cataramă.

A trecut rapid la Cheloo.

Viorel Cataramă a venit cu glume siropoase

“Niște băieți mi-au spus că ești un om deștept și citit, Cheloo. Mi se pare ciudat că nu ai arătat asta niciodată”, a mai adăugat invitatul.

Nu a scăpat nici Delia de roast-ul lui Viorel Cataramă.

“Delia, să știi că te urmăresc pe TikTok și cred că rar am văzut un om să se plictisească așa, mă refer la mine evident”, a mai zis invitatul.

“Eu spun doar că tu nu ai Instagram, tu ai Instakilogram”, a completat Viorel Cataramă.

Invitatul serii spune că a aflat de o idee de film documentar cu Mihai Bendeac, unul care ar putea fi chiar popular pe Netflix.

Citește și: iUmor, 28 aprilie 2021. Gabriel Dumitriu, autorul cărții “Pupăza din morții tei”, la cuțite cu Delia. “Doamne, ce șoc mi-am luat”

“Se numește ‘Of, viața mea’ și rolul tău va fi jucat de nimeni altul decât Sufăr Chiferland. Filmul începe cu tine când erai o mare speranță și se încheie cu cariera ta odată, acu câțiva ani”, spune Viorel.

“Printre sponsori o să fie și Irinel, pentru că se vrea un film cu buget redus”, a mai adăugat Viorel Cataramă.

“Mulțumim, domnule Columbeanu”, i-a spus Cheloo la plecare.

“Domnule Columbeanu, ce luați de înălțime?”, l-a întrebat Mihai Bendeac în timp ce invitatul ieșea din platou.

Jurizarea în sezonul 10 iUmor

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

Vezi ultima ediție iUmor integral și necenzurat: https://antenaplay.ro/iumor-sezonul-10. Vezi ce-ți place

Votează-ți concurenții favoriti iUmor în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Curios cum e în culisele iUmor? Vezi cel mai nou episod iMaiMult Umor: https://a1.ro/video/antena-1/imai-mult-umor/

iUmor, 5 mai 2021. Cuza ia cu asalt scena iUmor, pregătit cu “roast-ul online-ului”. “Ieși afară, nenorocitul dracului!”... iUmor, 5 mai 2021.Doamna Carmen Gârleanu,diriginta lui Mihai Bendeac,de la catedră, pe scena iUmor, pregătită de un roas...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x